Din cauza lipsei specialiștilor din zona de decizie, ne aflăm în fața pericolului unui blackout, arată PSD Gorj într-un comunicat de presă.
,,Ceea ce nu a înțeles premierul demis Ilie Bolojan, dar nici miniștrii responsabili de energie din ultimii 10 ani, este faptul că sistemul energetic nu funcționează doar cu profit și pierdere, ci și cu disponibilitate, rezervă și siguranță în orele critice. O centrală pe cărbune poate fi scumpă dar necesară în anumite perioade, exact cum o mașină de pompieri costă bani chiar dacă nu produce venit în fiecare zi. În aceste zile, când consumul de energie atinge valori ridicate, iar reprezentanții guvernului discută inclusiv cu marii consumatori despre reducerea consumului, se demonstrează încă o dată cât de important este Complexul Energetic Oltenia pentru stabilitatea Sistemului Energetic Național”, precizează social-democrații.
CEO, garanția stabilității energetice
PSD Gorj: Complexul Energetic Oltenia nu reprezintă doar o companie din Gorj. Este una dintre principalele garanții ale stabilității energetice a României. Atunci când producția hidro scade din cauza secetei, când energia eoliană și fotovoltaică depind de condițiile meteorologice, grupurile pe bază de lignit sunt cele care pot asigura energie în bandă, permanent, contribuind decisiv la echilibrarea sistemului.
Nu poți vorbi despre securitate energetică în timp ce reduci capacitatea de producție internă și crești dependența de importuri.
Din păcate, politicile energetice promovate în ultimii ani au fost lipsite de realism și de viziune. România riscă să piardă un avantaj strategic construit în zeci de ani, fără ca noile investiții promise să fie finalizate la timp, mai arată organizația.
,,Dezinformări grosolane”
Social-democrații acuză și dezinformări grosolane pe care le fac cei care au adus sistemul energetic în cea mai rea situație: ,,Ca urmare a atacurilor susținute din ultima perioadă la adresa Partidului Social-Democrat și a liderilor PSD Gorj, a dezinformării grosolane lansate de cei care ar trebui trași la răspundere pentru această situație, pentru corecta informare a tuturor gorjenilor, trebuie spus cine au fost cei care au decis soarta Sistemului Energetic Național și, implicit, a Complexului Energetic Oltenia.
Ei sunt miniștrii care au coordonat Ministerul Energiei începând cu 2015:
– Victor Grigorescu (tehnocrat în guvernul Cioloș), noiembrie 2015 – ianuarie 2017
– ALDE Toma Petcu, ianuarie 2017 – ianuarie 2018
– ALDE Anton Anton, ianuarie 2018 – noiembrie 2019
– PNL Virgil Popescu, noiembrie 2019 – iunie 2023
– PNL Sebastin Burduja, iunie 2023 – iunie 2025
– PSD Bogdan Ivan, iunie 2025 –iunie 2026
– PNL Ilie Bolojan, iunie 2026 – prezent.
Deci, cine sunt cei care au scris și decis distrugerea Complexulu Energetic Otenia și a întregului sistem energetic național?!
Din acest tablou nu trebuie să lipsească perioada de guvernare USR – PNL, timp în care a fost scris planul de închidere al Complexului Energetic Oltenia, unde și-au asumat în numele întregii țări închiderea producției pe cărbune până în 2026, deși acest lucru nu ne-a fost impus de către UE, dovadă că alte țări au prevăzut termene de închidere a capacităților pe cărbune mult mai îndelungate. Bagheta a fost în mâinile ministrului USR Cristian Ghinea, cel care a refuzat sistematic să transparentizeze documentul, deși în tot acest timp s-au făcut nenumărate demersuri pentru a se afla ce conține PNRR-ul trimis spre aprobare Comisiei Europene. Într-o manieră sfidătoare, la una dintre adresele trimise, răspunsul a fost: ,,….atâta timp cât planul este în analiza Comisiei Europene, acesta nu poate fi făcut public”.
Consecințele erorilor comise și ale trădării românilor le vedem deja: presiune asupra sistemului energetic, creșterea dependenței de importuri, prețuri aproape imposibil de suportat de către populație, incertitudine pentru salariații din sectorul energetic și nu numai, iar acum DISTRUGEREA ECONOMIEI ROMÂNIEI PRIN LIMITAREA CONSUMULUI DE ENERGIE ÎN SISTEMUL INDUSTRIAL ȘI ECONOMIC!
Reprezentanții PSD Gorj au avertizat neîncetat că închiderea accelerată a capacităților pe cărbune pune în pericol securitatea energetică a României și au repetat obsesiv că este nevoie de investiții accelerate în noile capacități de producție, dar și de menținerea în funcțiune a grupurilor energetice existente până când acestea vor deveni operaționale, însă fără ecou.
În acest sens, încă din 2022 au fost depuse proiecte și amendamente la Legea Decarbonării, în care se specifica foarte clar că nu se pot închide grupurile pe cărbune până când noile capacități de producție a energiei nu vor fi operaționale în sistem, însă factorii de decizie nu s-au abătut nicio clipă de la planul de închidere al CEO. Mai mult, ministrul Energiei – Bogdan Ivan a fost SINGURUL MINISTRU PE MANDATUL CĂRUIA S-A OBȚINUT O DEROGARE DE LA TERMENUL DE ÎNCHIDERE AL GRUPURILOR ENERGETICE DE LA CEO, iar de la plecarea sa din fruntea ministerului, planul a continuat.
Securitatea energetică a României nu poate fi construită pe promisiuni, ci pe capacități reale de producție. Iar Complexul Energetic Oltenia rămâne una dintre cele mai importante componente ale acestei securități”, se mai precizează în comunicatul PSD Gorj.
M.C.H.
































