Comandament energetic național, din cauza ploilor

101

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a convocat ieri comandamentul energetic național, din cauza fenomenelor meteorologice extreme.
,,Nu sunt probleme semnificative în sistemul electroenergetic național. Avariile punctuale din județele Iași și Galați afectează mai puțin de 300 de consumatori și vor fi remediate în următoarele ore. Per total, sistemul energetic se comportă bine. Gradul de umplere al lacurilor energetice este de peste 78%, estimându-se depășirea nivelului de 80% pentru finalul lunii. Este un nivel foarte bun, prudent, putând miza pe această rezervă strategică în eventualitatea unei veri secetoase. Cu tot cu oprirea planificată a unității 2 de la Cernavodă, nu există probleme de adecvanță în sistemul energetic național. De asemenea, în perspectiva sezonului rece 2025-2026, gradul de umplere al depozitelor a depășit 40%, cu aproape 1,3 miliarde de normal metri cubi. Schema de compensare-plafonare pentru gaze, valabila pana la 1 aprilie 2026, asigură reumplerea depozitelor fără a încărca suplimentar facturile consumatorilor, ceea ce este un lucru bun”, a spus scris acesta pe pagina sa publică.

Fenomene extreme
Hidrologii au instituit ieri toate cele trei coduri de atenționare, galben, portocaliu și roșu pentru partea de est a țării, valabile două zile: Codul galben – 26.05.2025 ora 12:00 – 28.05.2025 ora 24:00; Cod portocaliu – în intervalul 26.05.2025 ora 21:00 – 28.05.2025 ora 12:00, și Cod roșu – în intervalul 27.05.2025 ora 06:00 – 27.05.2025 ora 24:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Teleajen, Cricovu Sărat (afluenţi ai râului Prahova) – judeţele: Prahova şi Ialomiţa.
,,Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce şi pe afluenţi de grad inferior ai râurilor marcate pe hartă, precum şi pe cursurile de apă necadastrate, în bazinele hidrografice vizate, conform textului mesajului. În funcție de evoluția fenomenelor hidrometeorologice vom reveni cu actualizarea prognozei hidrologice”, a transmis Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, București.
M.C.H.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.