10.6 C
Târgu Jiu
miercuri, 15 aprilie 2026

Concurs de ciocnit ouă de gâscă la Baia de Fier! Campionul a recidivat!

11

Localnicii din Baia de Fier s-au întâlnit și anul acesta în a doua zi de Paști pentru a se întrece la ciocnitul ouălor de gâscă. Concursul este organizat strict pentru ei, iar ouăle trebuie să fie doar de gâscă, ceea ce face ca miza competiției să fie extrem de mare, chiar dacă premiul este „doar” un miel cu care campionul face ce dorește. Cel care a câștigat anul acesta a mai fost campion și acum doi ani, iar în finala de luni l-a avut contracandidat pe campionul de anul trecut. Cei doi s-au înfruntat la scenă deschisă, lupta dintre ei fiind una cu emoții, localnicii dându-le de la început șanse de câștig ambilor.
Romică Stoicoiu a redevenit campion, el precizând că pentru a găsi oul câștigător a trebuit să cheltuiască o mică avere. „Oul acesta este o anomalie și l-am găsit cu mare eforturi. L-am cumpărat alături de alte vreo 200 de la cineva de la Târgu Jiu. În fiecare am merg și cumpăr ouă de 20 sau chiar 30 de milioane de lei vechi. Doar așa poți găsi un ou care e o anomalie față de celelalte. Victoria de acum e răsplata Domnului pentru tot efortul depus”, a spus câștigătorul competiției. El a trebuit să spargă oul victorios în fața tuturor pentru a se convinge oricine dorea că oul respectiv este unul provenit de la o gâscă și că este natural. Înainte de acest gest, campionul a ciocnit oul cu oricine a dorit să îl testeze, iar oul său a rezistat tuturor provocărilor. Zeci de ouă au fost sparte, iar în cele din urmă Romică Stoicoiu a luat oul și l-a ciocnit cu mare regret de treptele scării căminului cultural, reușind în cele din urmă să îl spargă. Oul avea o coajă extrem de groasă, iar la interior nu era fiert foarte tare, era chiar cleios.
Oamenii s-au înghesuit să îl vadă și spart și chiar să guste din conținutul lui, mirându-se de cât de multe ouă a putut să crape. Romică Stoicoiu a fost sigur pe victoria sa, știind că testase duritatea oului lovindu-l de dinții săi, așa cum au făcut și cei mai mulți dintre contracandidații săi. Oamenii dau cu oul în dinții din față și în funcție de sunetul pe care îl aud și de vibrația din dinte își dau seama, spun ei, dacă au un ou cu coajă tare sau nu. „Sună bine, dar e concurență mare, acum vedem ce vrea Domnul să facem. Poate câștigăm, poate nu, dar măcar ne distrăm”, a spus unul dintre concurenți înainte de competiție. Ca să participe la concurs localnicii din Baia de Fier își cresc propriile păsări pentru a avea ouă proprii sau merg la distanțe mari prin țară pentru a cumpăra acolo unde găsesc disponibilitate. „Eu am gâștele mele. De ani de zile cresc vreo câteva, am și gâscan la ele și am propriile ouă din ograda mea. Mi-au cerut și vecinii să le dau ca să vină și ei la concurs, dar vă dați seama că eu le-am oprit pentru mine pe cele mai bune, dar recunosc că nu am prea avut rezultate că aici mi le-au spart alții”, a spus unul dintre localnici. „Eu am mers la vreo 200 de km distanță ca să cumpăr că nu am mai avut de unde să cumpăr de la noi din sat. Am un prieten care a venit cu ele la concurs după ce și le-a luat de la Arad. Noi când mergem să cumpărăm luăm de la 50 de bucăți în sus. Luăm și câte 100, că multe le testăm înainte acasă și doar cu cele mai bune venim aici la concurs”, a declarat un alt concurent. Concurenții și-au extras adversarii în baza unor bilețele din urnă, printre competitori fiind și primarul Dumitru Turbăceanu. Oul acestuia a rezistat câteva ture în concurs, după care a fost spart, edilul recunoscând înfrângerea cu zâmbetul pe buze. Satisfacția sa este alta, legată de participarea numeroasă la concurs și de faptul că în ultimii ani și alte localități din zonă și-au făcut propriile reguli pentru a avea astfel de competiții de ciocnit ouă. „Și comunele învecinate nouă de câțiva ani de zile au împrumutat, să zicem, obiceiul de la noi, și e un lucru bun pentru că sunt sfintele sărbători de Paști. Vin toți cei din sat acasă, la familii, și cei care sunt plecați în străinătate sau prin țară, sunt și copiii de la școli, se întâlnesc, e un prilej de comunicare, de socializare și e păcat să nu menținem tradiția”, a spus primarul localității. Și anul acesta a fost organizat un concurs special pentru copii, menit să le stârnească și acestora interesul pentru tradiția satului. O fetiță a fost câștigătoarea, ea primind pentru victoria sa un iepuraș, asta în timp ce campionul de la adulți a plecat acasă cu un miel. La finalul zilei, ca și în prima zi de Paști, toți localnicii au avut parte de hora satului, cântul și voia bună întinzându-se până spre miezul nopții.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.