Matematica are un avantaj pe care politica nu îl va avea niciodată: fiecare problemă are o soluție logică. Există reguli, demonstrații și un rezultat care nu depinde de orgolii. În politică însă, necunoscutele nu sunt cifrele, ci ambițiile, interesele și calculele de partid.
Președintele Nicușor Dan, matematician prin formație, încearcă în aceste zile să rezolve una dintre cele mai dificile ecuații pe care le poate avea un șef de stat: formarea unui guvern capabil să ofere României stabilitate. La Palatul Cotroceni se discută formule, majorități și compromisuri. Fiecare partid vine cu propriile condiții, propriile linii roșii și propriile interese. Toți spun că urmăresc binele țării. Totuși, până acum, rezultatul este același: timpul trece, iar România rămâne în așteptare.
Problema este că economia nu știe ce înseamnă pauza politică. Investitorii nu își suspendă deciziile până când liderii partidelor ajung la un acord. Antreprenorii nu își pot amâna salariile, taxele sau creditele până când negocierile se încheie. Piețele financiare nu acordă perioade de grație statelor care nu reușesc să transmită stabilitate și predictibilitate.
Fiecare zi de incertitudine înseamnă investiții întârziate, proiecte blocate și oportunități pierdute. Înseamnă neîncredere. Iar într-o economie, încrederea valorează uneori mai mult decât orice program de guvernare.
Din păcate, România pare să repete același scenariu după aproape fiecare rundă de alegeri. Campaniile electorale se termină, dar războaiele politice continuă. Se schimbă alianțele, se schimbă adversarii, se schimbă discursurile. Singurul care rămâne mereu în poziția de a suporta consecințele este cetățeanul.
În timp ce liderii politici negociază ministere, românii negociază cu băncile rate mai suportabile. În timp ce partidele împart funcții, antreprenorii caută soluții pentru a nu concedia oameni. În timp ce se discută cine va ocupa un portofoliu sau altul, milioane de familii încearcă să-și facă bugetul până la următorul salariu. Aceasta este diferența dintre politica de la vârf și viața de zi cu zi.
România nu traversează o perioadă obișnuită. Deficitul bugetar trebuie redus, fondurile europene trebuie atrase și folosite eficient, investițiile private trebuie încurajate, iar economia are nevoie de stabilitate pentru a continua să creeze locuri de muncă și prosperitate. Toate acestea presupun decizii rapide și coerente, nu negocieri fără sfârșit.
Compromisul nu este un semn de slăbiciune. În democrație, compromisul este adesea dovada maturității politice. Dar compromisul trebuie făcut pentru interesul public, nu pentru împărțirea influenței. Dacă negocierile au un singur scop – cine ocupă mai multe funcții și cine controlează mai multe ministere – atunci România nu câștigă nimic.
Misiunea președintelui este dificilă. El poate media, poate apropia poziții și poate încerca să construiască o majoritate. Dar succesul nu depinde doar de cel care convoacă negocierile, ci mai ales de disponibilitatea partidelor de a înțelege că interesul național trebuie să fie deasupra interesului politic.
Istoria ultimilor ani ne-a arătat un lucru simplu: atunci când politica intră în blocaj, economia încetinește. Iar când economia încetinește, nota de plată nu ajunge pe masa liderilor politici. Ea ajunge în buzunarul fiecărui român.
Poate că aceasta este adevărata ecuație pe care clasa politică refuză să o rezolve. Nu cine va conduce un minister. Nu cine va avea mai multe funcții. Ci cum poate fi guvernată România astfel încât oamenii să trăiască mai bine.
Pentru că, de fiecare dată când politicienii se luptă pentru putere, populația pierde. Pierde timp. Pierde încredere. Pierde investiții. Pierde șanse de dezvoltare.
Iar cea mai grea ecuație nu este, până la urmă, cine va ocupa Palatul Victoria. Cea mai grea ecuație este de ce, după fiecare rundă de negocieri politice, românii ies mai săraci, iar politicienii mai puternici.
Să nu uităm faptul că, în politică, puterea se împarte. În viața de zi cu zi, se împarte doar povara. Iar dacă liderii continuă să transforme guvernarea într-un joc al funcțiilor, românii vor rămâne, ca de fiecare dată, singurii care achită costul fiecărei crize politice.
Dragoș Ionică
