România pare tot mai des o țară în care scandalul nu mai șochează, ci doar confirmă. Confirmă că, de prea multe ori, funcțiile mari nu mai sunt ocupate de oameni măreți. Iar când în fruntea unor ministere ajung persoane care, prin declarații, atitudine sau comportament, par să trateze cu dispreț însăși ideea de interes național, întrebarea nu mai este doar despre omul respectiv. Întrebarea este despre întregul mecanism care l-a împins acolo.
Cazul ministrului Culturii, András István Demeter, a inflamat ieri spiritele întregii țări. „Omul, actorul András” pare că a uitat ce funcție i-a dat România și a șters pe jos cu un întreg popor. Ulterior a ieșit săpunit bine în fața camerelor video și a insinuat că înregistrarea audio aruncată în spațiul public nu ar fi veridică. Mai mult, chiar și-a dat demisia „de onoare” din Guvern.
Cum ajunge ministru un om care nu înțelege greutatea funcției pe care o ocupă? Cum ajunge să reprezinte statul român cineva care pare să privească interesul public ca pe o formulă goală, bună doar pentru discursuri oficiale? Și, mai ales, cine răspunde pentru astfel de alegeri?
De ani de zile, românii sunt chemați să suporte. Să suporte taxe mai mari, inflație, blocaje administrative, spitale care întârzie, proiecte promise și neterminate, drumuri începute și abandonate, investiții sufocate în avize și hârtii. Fermierul suportă prețuri dictate de bursele externe. Antreprenorul suportă birocrația. Angajatul suportă costuri mai mari. Pensionarul suportă austeritatea mascată. Numai politica pare să nu suporte nimic. Nici consecințe, nici rușine, nici răspundere reală.
Adevărata problemă nu este doar că un ministru poate produce un scandal. Mai grav este că nimeni nu pare să învețe ceva din aceste episoade. Partidele politice continuă să împartă funcții ca pe niște trofee de coaliție, nu ca pe poziții care cer caracter, echilibru și competență. România nu duce lipsă de profesioniști. Nu duce lipsă de oameni cu școală, experiență, decență și coloană vertebrală. Are manageri, profesori, antreprenori, specialiști, diplomați, oameni care au construit companii, spitale, proiecte, comunități. Problema este că prea rar aceștia sunt chemați la masa deciziei.
Nimeni nu îi oprește pe politicieni să vină cu oameni de calitate umană și profesională. Nimeni nu îi împiedică să promoveze competența în locul obedienței, caracterul în locul interesului de partid, echilibrul în locul improvizației. Și totuși, de prea multe ori, criteriul pare altul: cine este util politic, nu cine este valoros pentru țară.
Aici se rupe, de fapt, legătura dintre stat și cetățean. Pentru că românul nu mai privește doar spre ministrul care greșește. Privește spre cei care l-au pus acolo. Spre partidele care l-au validat. Spre sistemul care a considerat că este suficient.
România nu poate fi condusă doar prin negocieri de culise, formule de compromis și funcții împărțite la rece. O țară se conduce cu oameni care înțeleg ce înseamnă responsabilitatea, demnitatea funcției și respectul față de interesul public.
Iar dacă astăzi ajungem să ne întrebăm cum devine ministru un om care pare să nu dea doi lei pe interesul național, poate că întrebarea adevărată este și mai dură:
Cine mai selectează valorile în România — competența sau conveniența politică? Va deveni actorul-ministru un precedent și, pe viitor, vor căsca mai bine ochii cei care predau frâiele unui minister unor oameni care calcă în picioare poporul român, sau va rămâne doar „subiectul zilei”, unul trecut cu vederea, și înlocuit de o altă știre „bombă” a doua zi?!
Dragoș Ionică
