Am vorbit uneori despre «Psihologia fricii», ca despre un păcat sau ca despre o patimă a spiritelor neliniştite, iar, una dintre pildele lui Solomon arată că «Frica de Dumnezeu este începutul înţelepciunii», mai ales că Sfinţii Evanghelişti ne spun: ,,Nu te teme, turmă mică” (Luca 12, 32), sau ,,Iubirea desăvârşită alungă frica” (Ioan 4, 18), fiindcă Dumnezeu este iubire (Ioan 4, 16), cu precizarea că în intimitatea noastră şi în simţirea lăuntrică găsim în om mai multe forme de frică! Astfel, vreau să fac ceva ce altul nu vrea şi o să mă pedepsească, o să-mi facă rău, o spune şcolarul timid şi reţinut, sau pentru că iubesc mult această persoană, nu vreau s-o necăjesc, aşa cum avem ca exemplu pe copilul în relaţia cu mama lui, sau, când îmi spun mie însumi: dacă fac aceasta, voi pierde interesul şi bunăvoinţa din partea celuilalt, deci o frică umilitoare şi compromiţătoare. În esenţă, frica este cauza multor rele pentru caracter, fiindcă îl face pe om ipocrit, mincinos, de rea credinţă. Deseori, acest sentiment umilitor de frică alterează caracterul, când omul se întreabă: „Ce se va spune despre mine?”, şi astfel, trădăm dumnezeiasca iubire, pentru a fi pe placul unor oameni! Această frică este un monstru: „Ce o să spună lumea?”, dar, cine este această lume? Este ea chiar idealul? V-ar plăcea să fiţi ca ea? Dacă vă veţi pune cu sinceritate această întrebare, veţi spune că nu este adevărat acest lucru!
„Veţi cunoaşte Adevărul, iar Adevărul vă va face liberi”!
Prin urmare, de ce trădaţi Iubirea lui Dumnezeu şi Adevărul Lui pentru ea? Pentru că Dumnezeu ne spune: „Veţi cunoaşte Adevărul, iar Adevărul vă va face liberi” (Ioan 8, 32). Pentru oamenii slabi şi labili psihic, frica este cea dintâi patimă. Este foarte adevărat că putem vorbi destul despre frica de lumea aceasta, din pricina căreia ne pierdem echilibrul, dar, totuşi, urcăm într-un taxi şi credem că şoferul nu se va ciocni de vreun copac. Luăm avionul şi credem că pilotului nu îi lipseşte controlul zborului aparatului, dacă nu ne vom pierde cu totul. Cineva spunea despre un arhiepiscop care a avut un accident de maşină în plin deşert şi căruia, cu ochii plini de ciobuleţe de sticlă, nu i-a fost frică. Se ruga să se facă Voia lui Dumnezeu în viaţa lui, iar, iar doctorii au constatat stupefiaţi, cum se săvârşeşte minunea vindecării. Sau vedeţi cincizeci de morţi într-un accident de avion şi o fetiţă care se aruncă de la hublou – vie! Nu este aceasta o minune dumnezeiască? În viaţa aceasta în care doar autoritățile ne informează despre tot, dacă nu aplicăm ceea ce Hristos a spus: „Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide” (Matei 7, 7), cu siguranţă că nu ne vom putea elibera de această frică înnăscută. Dar, frică de ce? De necunoscut, de nevăzut, de tot ceea ce nu înţelegem, de acea stare de după moarte? Căci, încă din copilărie, omul are senzaţia de a fi un înger căzut din cer, mai ales că omul decăzut are o frică înnăscută. Apoi, Mântuitorul vine şi spune cu atâta claritate: „Nu te teme. Crede numai” (Marcu 5, 36). De aceea, poate că avem nevoie de trei lucruri: mai întâi, de Credinţă, în al doilea rând, de Credinţă şi în al treilea rând, de Credinţă! Fie ca Dumnezeu să ne dea harul şi curajul smereniei de a nu mai zice niciodată: „Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele” (Marcu 9, 24). Niciodată nu trebuie să spui…niciodată! Ceea ce ne-a spus Domnul Iisus Hristos: „O, femeie, mare e credinţa ta! Fie ţie după cum voieşti!” (Matei 15, 28). Şi altuia: „Crezi că te vei face bine?”. „Cred!” Şi pe loc s-a vindecat! „Crezi că o să vezi din nou?” „Cred!”. Iar ochii orbului s-au deschis. Apostolului Toma i-a spus Domnul: „Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!” (Ioan 20, 29). Adaug personal şi smerit ceea ce am amintit despre psihologia fricii: pentru că vor vedea, acum şi încă din lumea aceasta, vor crede! Ce să mai zicem? Oare trebuie să vorbim despre copilaşul din braţele mamei lui, în autobuzul care se hurducăie pe toate părţile? Căpşorul lui este plecat pe gâtul mamei şi el doarme! Se îngrijeşte de el Dumnezeu! Să avem siguranţa iubirii Lui Dumnezeu! Aşadar, dacă un om poate da această siguranţă, cu atât mai mult Dumnezeu, Care este numai Iubire! Când am început să vorbim despre frică, fără să ne gândim la consecinţe, numai Dumnezeu ne dă siguranţa că vom fi bine, că vom şti încotro să mergem, că nu vom cădea bolnavi!
„Nu te teme. Crede numai”!
Creştinul nu va fi niciodată învins de frică, fiindcă Dumnezeu nu-l lasă din Mâna Lui! El îi dă pâinea cea de toate zilele prin munca lui, prin sudoarea frunţii sau prin oricare alt mod! Vreme de mulţi ani vedem câtă pagubă aduce frica, deci, cum poate oare omul să nu creadă, când asistă la atâtea minuni? Însă, cum să le poată vedea dacă nu crede în Dumnezeu, mai înainte de toate! De multe ori, parcă eşti sigur că Dumnezeu o să-ţi trimită ceea ce aştepţi şi tot ceea ce ai nevoie! Când ne rugăm şi spunem „Facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ”, dacă cu adevărat credem, ea se va face, nu numai în ceea ce ne priveşte, ci pentru toţi. Este rugăciunea noastră, iar, nu: „Vreau aceasta pentru celălalt, căci cred că este drept aşa!”, numai Bunul Dumnezeu ştie ceea ce îi trebuie. „Facă-se voia Ta pentru cutare, pentru altul!”, reacţia cade ca un semn de altruism, de generozitate! Astfel este rugăciunea noastră! Când urmăm dumnezeieştile porunci, când citim în fiecare zi cărţile sfinte, vom afla înţelepciunea lui Dumnezeu direct în inima noastră! Nu cu filosofia, cu logica şi cu creierul, ci, cu sufletul! Vom fi atunci atât de liniştiţi şi nu vom avea nevoie de nici o altă carte sau învăţătură în care se regăseşte egoul scriitorului sau al oratorului. Domnul oferă o inspiraţie deosebită fiecăruia dintre noi, în raport cu ceea ce putem accepta şi cu dumnezeiescul plan pentru vieţile noastre! Pentru mulţi oameni, o altă formă de frică maladivă este frica de moarte. „Ah! O să mă îmbolnăvesc! Unde mă voi duce? La care spital? Ce mă aşteaptă acolo? Mă vor trata rău… O să-mi ceară bani, bani… şi când nu voi mai avea… ce se va întâmpla? Cum voi merge în străinătate? Doar acolo se vindecă lumea…”! Se înşeală sărmanele făpturi! Ele nu ştiu că mâna lui Dumnezeu o ţine pe cea a doctorului! Şi că vor trece prin încercările prin care trebuie să treacă! Cele mai mari vindecări pe care le vedem nu sunt ale unui medic lacom! L-am întrebat pe îngerul meu păzitor: „Cum se face că Dumnezeu îngăduie acestui medic toate acestea?”. Răspunsul a fost: „Dumnezeu îl ajută pe cel suferind, care trebuie să se vindece şi-l lasă pe medic să dea seama de faptele lui la un alt moment!”, pe care numai Dumnezeu îl ştie! Investim la bancă, investim în oameni, investim în lucruri, investim…în ce nu se mai ştie! Abia în acest moment începe spaima noastră! Ce-o să se întâmple dacă pierdem? Unde o să mergem dacă izbucneşte un război? Prin toate mijloacele să ne salvăm trupurile! Ah! Să nu suferim! Să ne gândim la: „Sfârşit creştinesc vieţii noastre, fără durere, neînfruntat, în pace” [ectenie a cererilor]. O cerem cu cutremur. Cui? Celui al cărui sfârşit al vieţii a fost dureros, ruşinos, confruntat cu multe praguri grele! Dumnezeu să ne ierte! Astfel, Alfa şi Omega este: „Cred Doamne, Te iubesc şi încerc zi şi noapte să pun în lucrare prima Ta poruncă”. Tot ceea ce rămâne, Îi aparţine Lui Dumnezeu, nu mie! Nici când, nici unde, nici cum. În acest fel direct şismerit, I-am vorbit Iubitului meu Dumnezeu, iar El Şi-a trimis emisarul alături de mine, ca eu să continui să trăiesc, fără să mă îngrijesc de nimic! Deci, în concluzie, la picioarele lui Hristos, zi şi noapte să cădem şi să ne rugăm pentru a scăpa de orice fel de frică şi de orice fel de neîncredere!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
