12.5 C
Târgu Jiu
joi, 16 aprilie 2026

Servicii veterinare de peste patru milioane de lei, scoase la licitație pentru câteva localități din Gorj

5

Direcția Sanitară-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Gorj va organiza, la sfârșitul acestei luni, o licitație în vederea încheierii unui acord-cadru pentru furnizarea de servicii veterinare la circumscripțiile sanitar-veterinare din localitățile Glogova, Jupânești, Târgu Cărbunești și Stănești.

Ofertele de licitație se depun la secretariatul instituției până la data de 29 aprilie 2026, ora 14:00, urmând ca în ziua următoare să aibă loc deschiderea ofertelor (30 aprilie, ora 10:00). Circumscripțiile sanitar-veterinare din Gorj unde este nevoie asiduă de medici sunt cele din Târgu Cărbunești, Jupânești, Glogova și Stănești. Contractul de concesiune se va încheia pe o perioadă de 48 de luni de la data semnării, valoarea estimată a tuturor celor patru contracte fiind de 4.254.008 lei fără TVA.
Conform caietului de sarcini, contractul ce urmează a fi delegat presupune ,,concesiunea serviciilor de supraveghere, prevenire și control al bolilor la animale și al bolilor transmisibile de la animale la om, de protecție a animalelor și a mediului, de identificare și înregistrare a animalelor și mișcării acestora, precum și de corectare a eventualelor erori sau neconformități generate de nerespectarea termenelor de înregistrare sau de greșeli de înregistrare pentru 48 de luni de la data semnării contractului”. Prin acest contract, medicii veterinari se obligă să efectueze ,,acțiuni sanitar-veterinare cuprinse în programul acțiunilor de supraveghere, prevenire, control și eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecția animalelor și protecția mediului, de identificare și înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor și ecvideelor, a acțiunilor prevăzute în programul de supraveghere și control în domeniul siguranței alimentelor”. Satele care fac obiectul contractului de concesiune pentru cele patru localități sunt: Cămuiești, Cleșnești, Glogova, Iormănești, Olteanu (Glogova); Boia, Jupânești, Pârâu Boia, Vidin, Vierșani (Jupânești); Alexeni, Bălani, Călești, Curpen, Măzăroi, Obreja, Pârvulești, Stănești, Vaidei (Stănești); Blahnița de Jos, Cărbunești-Sat, Cojani, Crețești, Curteana, Floreșteni, Măceșu, Târgu Cărbunești, Ștefănești, Pojogeni, Rogojeni (Târgu Cărbunești).
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.