Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) semnalează faptul că studenții beneficiari ai Programului Național „Tabere Studențești” sunt obligați să suporte costurile deplasării către destinațiile de tabără, în lipsa facilităților de transport aplicabile pe întreg teritoriul țării. Astfel, accesul la un program cu pronunțat caracter social este condiționat de posibilitățile financiare ale fiecărui student.
Potrivit ANOSR, restrângerea reducerii de 90% la transportul feroviar doar pentru ruta dintre domiciliu și centrul universitar îi privează pe studenți de această facilitate pentru deplasările către tabere. Organizația susține că măsura contrazice scopul Programului Național „Tabere Studențești”, destinat studenților cu rezultate deosebite, celor implicați în activități de voluntariat și celor proveniți din medii dezavantajate.
ANOSR estimează că beneficiarii ediției din acest an vor suporta aproape 978.500 de lei pentru transportul dus-întors și solicită Guvernului și Parlamentului reintroducerea reducerii de 90% pentru toate călătoriile studenților, apreciind că impactul bugetar al măsurii ar fi unul redus.






























