10.8 C
Târgu Jiu
miercuri, 29 aprilie 2026

Un târgujian care a plecat la cumpărături, găsit confuz în șant

5

Polițiștii au fost în alertă, după ce un bărbat de 65 de ani, din Târgu-Jiu, a plecat luni la cumpărături și nu s-a mai întors. Seara, în jurul orei 21.05, fiul său de 29 de ani a anunțat că, la ora 14.00, tatăl lui a plecat la cumpărături, de la locuința de domiciliu și nu a mai revenit. Îngrijorarea a fost cu atât mai mare, cu cât bărbatul nu era cunoscut cu plecări de la domiciliu.
Acesta a fost găsit, ieri, într-un șanț, în comuna Drăguțești. „În urma verificărilor efectuate, polițiștii stabiliseră parțial, traseul bărbatului, fiind văzut ultima dată în zona de sud a orașului. Acesta a fost găsit pe raza localității Drăguțești, pe marginea carosabilului, căzut într-un șant, conștient, dar slăbit și confuz. A fost solicitată ambulanța, care l-a transportat pe bărbat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.