Un tânăr de 23 de ani, din orașul Târgu-Cărbunești, a fost reținut, luni seara, în urma unui scandal cu vecinii lui.
Acesta a sunat la 112 și a anunțat că, atât el, cât și mama sa, au fost implicați într-un conflict cu mai multe persoane. ,,Din primele cercetări efectuate de polițiști la locul sesizării a reieșit faptul că, în seara de 23 iunie, în jurul orei 21.40, în timp ce o femeie de 51 de ani, din localitate, se afla în fața porții locuinței sale, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi, o localnică de 44 de ani, ar fi tras-o de păr. În continuare cele două au început să se tragă de păr reciproc, iar între timp, apelantul, fiul femeii de 44 de ani, ar fi lovit-o cu piciorul la nivelul feței și ar fi tras-o de păr pe vecina sa de 51 de ani, provocându-i o echimoză la nivelul obrazului drept.
Din curtea locuinței a ieșit și un bărbat de 60 de ani, în apărarea soției sale în vârstă de 51 de ani și l-ar fi lovit pe tânărul de 23 de ani, cu obiect din lemn, peste mâna stângă, provocându-i o luxație.
Cel din urmă s-a prezentat la spital pentru efectuarea de investigații și acordarea de îngrijiri medicale”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
Polițiștii au întocmit dosar penal și au luat măsura reținerii pentru 24 de ore față de tânărul de 23 de ani, din orașul Târgu-Cărbunești, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe. În urma audierilor, anchetatorii vor stabili dacă poate fi cercetat în libertate.
L.F.