În premieră, anul acesta, manifestările culturale GorjFest 2012 au loc în două etape diferite. Una acum, în plină vară şi caniculă, iar alta a pictorilor, la toamnă. Aşa a decis sufletul acestor neasemuite acţiuni culturale – artistul fotograf Theodor Dădălău, fondatorul şi deci creatorul acestui fenomen artistic. Susţinut de inima lui mare şi de oameni de bine.
Câţi mai sunt prin România şi chiar prin Gorj. Anul trecut, la un vernisaj, un nume obişnuit să taie panglici şi să tămâieze, cu talent oratoric şi chiar în scris, recunosc, nu spun care, susţinea că GorjFest este un „Brand” al Gorjului. De acord, numai că GorjFest este copilul de suflet al lui Doru Dădălău şi marcă înregistrată la OSIM. Susţinut acum de Asociaţia Culturală „TRAIAN”. Şi cu asta cred că am spus totul. Tabăra de Sculptură este organizată între 17-24 iunie, cu un vernisaj de superbă Expoziţie pe 23 iunie, în prezenţa Ligii Culturale „Fiii Gorjului” din Bucureşti, preşedinte ziaristul Alexandru Păsărin, şi a preşedintelui de Onoare al Ligii Culturale Fiii Gorjului”, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu.
PISANIA meşterului Ilie Alexandru
La o margine de „amar târg”, cum ar fi spus criticul Gheorghe Grigurcu, pe undeva pe lângă ARTEGO, aterizez dus de bunul amic taximetrist al lui Doru Dădălău – simpaticul Sorin. Acolo, dau de oameni aproape năclăiţi de praf. Pe căldura asta, e şi greu de închipuit cum de mai au vlagă în ei şi se luptă cu ditamai pietrele. Care, şlefuite ba cu un polidisc, ba cu unelte tradiţionale, de genul daltă şi ciocan ori fierăstraie ce taie marmura ori piatra, cum ai da-o, tot praf produc. O forţă nebănuită, pe care ţi-o dau doar harul Dumnezeiesc şi încrederea în forţa Ta artistică, inspirată de Creator îi face expresivi şi zâmbitori chiar atunci când au feţele pline de praf. Înainte de a-i întinde mâna primului Tătic al sculptorilor locului, apuc să schimb câteva vorbe cu dragul de Doru. Şi-mi spune, ca unui prieten de suferinţă artistică, măcar pe tărâmul adevărului şi Imaginii: „Am ajuns să cerşim pentru tabăra asta şi de prin judeţele vecine. Marmura am primit-o gratuit de la Ghelari. Nu se-ntreabă nimeni cât ne costă şi ce cheltuieli avem pe timpul taberei de sculptură GorjFest 2012. Care, normal, costă nişte bani. Sunt băieţii ăştia doi – fraţii Ilie şi Daniel Alexandru – doi băieţi de Aur. Sunt la ei acasă, e firma lor, pe cheltuiala lor. Dau lunar aproape 10.000 de lei impozite. Plătesc şi curentul, mai fac şi mâncare, soţia lui Ilie. Mă găzduiesc de ani de zile.” Se cioplesc pietre, se taie pietre ori se fac urme pe pietre, după cele trasate cu creta pe materialul brut. E greu şi să te-nţelegi cu omul de lângă tine în vacarmul acesta creator. Şi în contratimp. Mă 
conversez cu Ilie Alexandru asupra denumirii sculpturii sale. O vrea botezată PISANIE: EU încerc să-l deturnez şi să-i sugerez altceva. Şi Doru vorbea de un Colţ al casei lui Brâncuşi. Nu! PISANIE am zis, şi aşa rămâne! Pisanie înseamnă o mărturisire, se apără artistul Ilie Alexandru şi are dreptate. E o mărturie, o mărturisire a sa în faţa lui Dumnezeu şi chiar a Sfântului din Montparnasse. La care ţine foarte mult. Mai adăugase Doru şi „Casa Brâncuşi, detaliu!” Degeaba. Rămâne cum a gândit, şi bine a gândit autorul. Cel care-a mai luat lecţii de pictură bisericească la Mănăstirea Tismana şi la Bucureşti, în atelierul celebrului Pictor bisericesc Grigore Popescu. Cu utilajele puse la dispoziţia sculptorilor – 8(opt!) la număr – doi din Târgu Jiu, cinci din Iaşi şi unul – sculptorul şi pictorul din Chişinău Eric Perjovschi, pe care-l văd transplantat în Gorj ori chiar însurat pe aici. Revenind, urmele pe pietre se fac spre a rămâne încrustat Gândul cel Bun al Marelui Artist ce dăltuieşte-n piatră o Operă. Operă de autor, care-şi închipuie ce şi-ar fi notat ţăranul român pe colţul casei lui din bârne. Ori grinzi cioplite-n piatră, cum e cazul Pisaniei marelui Artist Ilie Alexandru. Stăpânul atelierelor dar şi al pietrei. Fie ea şi o piatră mai aleasă, precum marmura. Un om de o modestie rară, din spiţa Marilor Artişti, acest Ilie Alexandru. Ce se prezintă, cu exagerat de mult bun simţ, doar un pietrar. Care mai 
pictează şi icoane bisericeşti, iar ca studii e numai în anul doi al Facultăţii de Pedagogie a Artelor Plastice de pe lângă Universitatea „C. Brâncuşi” din Târgu Jiu.
Capodopera „Lacrima Mariei”, semnată de Ana Maria Negară
O superbă copiliţă, cu praf de marmură în loc de fard ori fond de ten mi se prezintă ca fiind ieşeanca Ana Maria Negară. Ieşeancă îi place ei să-şi zică, dar e o brăileancă plină de vino-ncoa. Mititică, nu minionă şi plină de viaţă. Până la urmă, eu care ştiu bine Brăila, unde-am făcut armata, cunosc şi strada unde s-a născut. În cartierul Brăiliţa, care-a mai dat lumii – României şi Canadei – pe un alt mare sculptor. Pe Nicăpetre. Iaşiul m-a adoptat de vreo nouă ani şi mă simt bine acolo. 
Prima dată am dat examen de admitere, în 2004, la Universitatea de Arte „George Enescu”. Ca studentă, am urmat Facultatea de Arte Plastice şi Decorative – Desingul. O să râdeţi, dar sculptura nu presupune forţă, ci numai oarece efort fizic, să ai multă atenţie, simţire, gândire şi, bineînţeles, talent. Că fără talent nu faci nimic. După facultate a urmat Masteratul şi, actualmente, doctoratul la care-s în anul II. La anul o să pregătesc o teză de Doctorat frumoasă. Cât de frumoasă, întreb eu ca novicele? „Tradiţii şi modernitate în sculptura contemporană”, îmi glăsuieşte micuţa sculptoriţă fără alte detalii. E o muncă grea, dar plăcută. Ca şi sculptura, de altfel. Unde-ţi trebuie delicateţe, nu forţă! Eu aveam impresia că-i asistentă universitară. Nu-i prima dată când mă-nşel. Mai ales în faţa unei femei. „Nu sunt asistentă! Ceea ce fac, fac din plăcere. Sunt pasionată de sculptură. Eu nu ştiu cât este delicateţe şi cât e pasiune. Eu simt sculptura ca fiind mai mult delicată decât grea. Din afară se vede altfel. Efort fizic depunem toţi. Depinde şi de cum privim. Îmi mărturiseşte că împlineşte 28 de anişori în luna august. Ani pe care nu-i arată. Plăcerea şi pasiunea îi trădează vârsta. De expus, a expus în Iaşi la o personală: 
„Interferenţe artistice”. Avea expoziţia acest titlu şi fiindcă împărţea sala şi simezele cu un pictor. Expune anual la Salonul de Toamnă de la Iaşi, unde-a luat două premii importante. Unul anul acesta şi altul acum doi ani. În rest, a mai expus la Cluj, iar la Iaşi, la Brăila, evident, la Târgu Jiu. Graţie valorii sale artistice incontestabile a beneficiat şi de o Bursă de plasament la Murcia(Spania). Măritată?, îmi bag eu nasu’ unde nu-mi fierbe oala. „Doru Dădălău m-a măritat. Aşa-mi zice Ana Maria, continuând. Nu chiar, sunt doar logodită cu Cristian Ungureanu – tot ieşean -, care-i lector dr. la Universitatea de Arte din Iaşi. Mă autoinvit la nuntă. Să vedem, că soţul trebuie să publice o carte. Bine, bine dar şi tu va fi cazul să-ţi publici teza de doctorat. O, nu. După susţinerea tezei, lucrarea de doctorat are nevoie să fie revizuită. Completată, contactată o editură. Şi culmea, fetişcana de lângă mine manevrează Polidiscul ăl mai mare din Atelierul lui Ilie Alexandru. Unul de 2.600 de Waţi. Şi eu, săracul, care credeam că femeile îs mai firave şi mai sensibile. Iată că sensibilitatea şi forţa merg mână-n mână şi la fiinţe mai micuţe, dar cu har dumnezeiesc. Ca o explicaţie a titlului inspiratei sale lucrări „Lacrima Mariei”, Ana Maria Negară mi se destăinuie: „M-am gândit la Fecioara Maria,, la lacrimile lui Iisus şi la faptul că după trei zile a Înviat!”
Geometria secretă a lector dr. Cristian Ungureanu
Evident, m-a mirat şi minunat muntele de om care este tânărul cu forţă de Titan – sculptorul Cristian Ungureanu. Lector dr. şi viitor soţ al domnişoarei logodite Ana Maria Negară. Are în lucru o carte: „Geometria secretă a picturii europene” în care analizează şi vreo câteva sculpturi de-ale lui C. Brâncuşi. Iar volumul său este subintitulat: „Dialog între sferă şi cub”. Despre devenirea sa artistică, deşi avea talent la matematici şi părinţii îl vroiau cu altă profesie ne-a mărturisit. „M-au lăsat ai mei să mor de foame din artă. Şi n-am murit de foame!”
Fereastra timpului?
Ei bine, o altă domnişoară din Tabăra de sculptură GorjFest 2012 e tot ieşeancă. Şi tot de o frumuseţe rară. În contrast cu numele său de botez: Georgiana Duru. Ieri, georgiana a dat o fugă la Bucureşti. Bănuiesc, din dragoste. Dragostea de artă i-am văzut-o. Dar nu ştie dac-o s-o boteze într-un fel sau altul. Oscilează între „Fereastra timpului” şi „Lespedea din zidul mănăstirii”. Un alt ieşean graţios se numeşte Titus Ivan şi, mai harnic, are două lucrări: „Detaliu de Coloană” şi „Portret de bătrân”, ultima în piatră.
Scuze şi pe altă dată
Despre Eric Perjovschi, artist complet – ca pictor, sculptor, pictor de icoane şi designer – am mai scris. Chiar un interviu, anul trecut. Să mă ierte, dar o să mai auzim despre el. Îl trage aţa spre România şi, mai ales, spre Gorj, încât îl putem considera de-al nostru. ŞI cu Ilie Alexandru vom mai avea ocazia să stăm de taină, fiindu-ne mult mai aproape. Şi cu buletinul. Inclusiv despre geneza Pisaniei sale merită să scriem un articol separat.
Troiţele lui Daniel Alexandru
Superbe şi numai bune de închinat la ele. Actuala Troiţă este realizată din piatră de Igoiu, sat de lângă Berbeştiu-Alunu, de unde se execută mai toate pietrele funerare din judeţele Vâlcea şi Gorj. De la Igoiu se extrăgea piatra folosită la ce v-am spus mai înainte. Troiţa lui Daniel a fost executată dintr-o altă cruce aruncată, abandonată. Pe care artistul Daniel Alexandru a fasonat-o şi i-a dat o altă formă. Gândindu-se la cântecul: „Cruce Sfântă părăsită, la o margine de drum/ Coperişul tău se strică/ Lângă creştinii de-acum”. Este un citat din cântecul ce se cântă de Ziua Crucii, pe care mi l-a şoptit buna soaţă a lui Ilie Alexandru, excelentă gospodină şi mamă grozavă a doi flăcăi superbi. Troiţa simbolizează multe, în simbolistica noastră gorjenească, dacă este amplasată la o răscruce de drumuri şi aţinut loc şi de biserici adesea, cât şi ca punct de orientare geografică.
Ion Predoşanu
