Realitatea Gorjeana

Istoria Cartienilor povestită de un vlăstar de azi: ADA CARTIANU DIN CHICAGO, scriitor şi artist plastic (II)

 | 19 ianuarie 2012, 17:36 | 0 comentarii | 

ADA CARTIANU pictorNu doar sânge a curs în familia mea!”

Semnatura eletronica CertDigital

Evocarea prin timp a familiei se opreşte la perioada instaurării comunismului, când membri familiei sunt persecutaţi şi prigoniţi, iar casa devalizată, devastată şi arsă de „miliţiile” regimului (1948-1958), împrejurări dramatice în care s-au pierdut atâtea documente şi bunuri, inclusiv actul de proprietate asupra muntelui Cartiu (Cartienii fuseseră trecuţi în categoria odioasă” a chiaburilor, „exploatatorii satelor”!): „Un grup de «miliţie» a venit la Cartiu (…) şi a luat tot ce au vrut, vandalizând casa din Cartiu, colecţiile de artă, cărţi, bijuterii, covoare lucrate manual, mobilier lucrat frumos şi terenul.

Apoi au spart tot ceea ce ei nu le trebuia. Dar singurul lucru pe care străbunicul meu nu l-a dat a fost certificatul de proprietate al Muntelui Cartianu.” Imobilizându-l, «miliţienii» au dat foc casei, în disperarea întregii familii: „ El a murit câteva ore mai târziu din cauza unei hemoragii interne. L-au bătut până a murit pentru că a ars actul de proprietate asupra Muntelui Cartiu (…) Din acea zi străbunica mea a trăit în bucătăria de vară, care nu a fost distrusa de foc. Copiilor nu le era permis să spună cine a fost tatăl lor, altfel ar fi fost arestaţi, iar viaţa şi speranţele lor ucişi.” „Lipsiţi de terenuri, fără niciun loc de muncă, fără bani, membrii familiei au fost lăsaţi să se descurce singuri (…) trecând printr-un moment foarte greu pentru toată viaţa lor. Totuşi, suntem toţi supravieţuitori şi fiecare a făcut ceva frumos în viaţa lui, mai ales cei din generaţia mea. Ceea ce ne caracterizează e că ne-am născut cu o zestre incredibilă de viaţă şi de optimist, calitate regăsită în fiecare generaţie…” Toate nelegiuirile, însă, nu au putut să distrugă, în sufletul Cartienilor, credinţa în educaţie, artă, speranţă, filosofie, frumuseţe, şi atât de multe alte lucruri importante ale vieţii.” Deşi devenit profesor „în timpul monarhiei”, „străbunicului meu nu i s-a permis să predea (…) Comuniştii au avut un alt sistem de valori şi o pedagogie de o viziune foarte diferită. Tot din evocarea scriitoarei Ada Cartianu, aflăm că, absolvind facultatea de inginerie ca student strălucit, bunicul dumneaei a fost repartizat la Turnu-Severin („oraş dunărean foarte frumos, la frontiera cu Serbia, ţară care, de asemenea, a devenit Republica Iugoslavia”). După un timp, lucrurile s-au mai îndulcit: „Bunicul meu a devenit ministru adjunct al resurselor, Enache, al său frate mai mare, inginer silvicultor, iar sora lor mai tânără a ajuns academician doctor în domeniul ştiinţei şi s-a căsătorit cu un tânăr băiat, devenit ministru adjunct al culturii şi apoi ambasador pentru mai mult de 20 de ani.” Aşadar, „nu doar sânge” a curs în familia sa, cei merituoşi şi-au îndeplinit chemarea, puterea şi ambiţia, de aici încrederea în virtutea sângelui care nu se face apă, pasiunea pentru „frumuseţe şi viaţă”. Nimic nu e pierdut în viaţă câtă vreme ai vise şi crezi cu tărie în idealuri. „Nu te uita în buzunar, – i-ar fi spus bunicul Adei Cartianu – priveşte în interiorul inimii tale. Acolo vei găsi drumul…” Dincolo de „comori de bani şi bijuterii” (Empire Falls), – mărturiseşte cu o nedisimulată mândrie acest vlăstar al Cartienilor, stabilită dincolo de Atlantic, în lumea liberă, – „am comori de artă, literatură, filozofie, cugetarea şi inima. Am comoara de vise, dar şi ambiţia de a le face reale. Am comoara oamenilor care aleargă după frumuseţe şi pacea în loc de aur şi diamante.” Se cuvine a aminti aici lucrările de filozofie, eseistică şi beletristică ale Adei Cartianu: Dincolo de adevăruri (2002), Inocenţa păcatului, Tristeţile unui om fericit, Praf în ochi, Lacrimile lui Icar, The House of thousand Mirrors („Casa cu o mie de oglinzi”, din care am citat mai sus). În ceea ce priveşte pictura, a ajuns la un stil pictural inconfundabil (străbunicul său, pictorul C.V. Ionescu, prieten cu Brâncuşi, a iniţiat-o în universul artei, dezvoltându-i un pronunţat apetit al originalităţii). Lucrările sale se bucură de „o cotă ridicată pe piaţa de artă din USA”, fiind expuse în colecţii la Miami, Sarasota, Chicago, New York, în ciuda faptului că în România a fost atât de puţin mediatizată. De ce nu o expoziţie într-un viitor nu prea îndepărtat şi la Târgu-Jiu?

Zenovie CÂRLUGEA

 

 

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL