Gorjul are valori şi le-a prezentat luna acesta la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes, finalizat duminică. Asta prin Ioana Mischie, fiica fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj, Nicolae Mischie, care deşi aflat după gratii în Penitenciarul Târgu-Jiu poate fi, încă o dată, mândru de fiica sa. Deşi, vehementă în apărarea tatălui său, despre care a considerat mereu că îşi ispăşeşte o pedeapsă cu privare de libertate nevinovat fiind, Ioana Mischie nu a uitat să poarte stindardul Gorjului chiar şi la Cannes. A îmbrăcat pentru asta o ie gorjenească, prezentându-şi în această manieră scurt-metrajul cu care a debutat în urmă cu câteva zile la Cannes. Ioana Mischie, scenarist şi totodată regizor, a fost reperată în acest loc de mai vechea colaboratoare a Gorjeanul, Alice Kanterian, şi ea din Târgu-Jiu de altfel, care a reuşit să o facă pe tânăra cinefilă să îşi prezinte filmul de debut. Este vorba despre scurt metrajul “Between already and not yet”, în traducere “Între deja şi nu încă”, regizat de fosta absolventă a Colegiului “Naţional Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu pe o peliculă de 33 mm. Scurt-metrajul are o durată de 9 minute.
Gorjeanca Ioana Mischie (alintată Marionela) a debutat, săptămâna trecută, ca şi regizor tocmai la Cannes la Festivalul Internaţional de 
Film. Este un lucru excelent care i s-a întâmplat fiicei lui Nicolae Mischie, după tristeţea provocată de condamnarea tatălui său la 4 ani de închisoare cu executare, în luna martie. De altfel, chiar şi aici Ioana şi-a amintit de tatăl său şi de pasiunea acestuia pentru istorie, asta în timpul în care participa la un seminar la Cannes ţinut de Mahyat Tousi, despre contemporaneitatea istoriei în cinema.
Marionela – profesionistă, dar încă studiază
Deşi putea îmbrăţişa orice profesie, urmare a rezultatelor bune la învăţătură pe care le-a avut în şcoală, fiica lui Mischie s-a îndreptat spre artă, şi mai precis spre film.
Ioana Mischie a absolvit astfel Comunicare-Audiovizuală în cadrul Facultăţii de Film UNATC, unde în prezent este în ultimul an la Master pe Scenaristică.
Training-ul cinematografic l-a continuat în programe internaţionale care i-au selectat lucrările precum: Berlinale Talent Campus 2012 (Germania), Generation Campus 2011 (Moscova, Rusia), GoEast Young Professionals Program 2012 (Wiesbaden, Germania), Midpoint Central European Script Center 2012 (Praga, Republica Cehă), Locarno Academy Meetings 2012 (Locarno, Elveţia), Transilvania Talent Lab 2012 (Cluj, România) etc. În calitate de scenarist şi co-scenarist a colaborat la 10 scurt-metraje şi a regizat 6 scurt-metraje inspirate de poveşti personale («Between already and not yet“, “A la recherche d’espace perdu”, “Muriţi, vă rog”, etc.).
Unul dintre cele mai recente proiecte cinematografice, “A la recherche d’espace perdu” este un proiect conceput pe termen lung conceput ca un haiku vizual despre copilărie, care a fost selectat la 15 festivaluri internaţionale de film şi a fost proiectat în ţări precum: Olanda, Elveţia, Italia, Liban, etc. Ioana are astfel un portofoliu impresionant, ea participând acum la Romanian Short Waves cu primul său scurt-metraj filmat pe 35 mm, „Between already and not yet”.
Unul din 15
Romanian Short Waves este de altfel un program organizat de Asociaţia Secvenţe, coordonat de Dan Burlac, care are ca misiune promovarea unei selecţii de scurt-metraje româneşti în cadrul Cannes Short Film Corner. Programul de anul acesta a însumat 15 scurt-metraje. Faptul că a făcut parte din „Romanian Short Waves 2013” a bucurat-o pe Ioana Mischie şi pe toţi membrii echipei iniţial, însă, dincolo de asta, a fost o iniţiativă extrem de constructivă, întrucât le-a permis să cunoască personal profesionişti din lumea filmului, selecţioneri de la festivaluri internaţionale de film dar şi reprezentanţi ai unor programe pentru dezvoltare de scenariu precum Cannes Atelier sau ScriptEast, spre exemplu, care le vor folosi fără îndoială pe termen lung, pentru proiectele cinematografice viitoare. Programe precum „Romanian Short Waves” trebuie încurajate şi finanţate an de an, pentru a reliefa din ce în ce mai multe scurt-metraje noi şi tineri cineaşti, pentru a le promova într-un context internaţional şi pentru a inspira, în cele din urmă, proiecte cinematografice noi, care să asigure continuitatea constructivă a cinema-ului românesc.
„Between already and not yet”, o stare de spirit
„Between already and not yet”, a relatat Ioana, este primul ei scurt-metraj filmat împreună cu colegii de la Facultatea de Film, pe peliculă 35 mm, pe care l-a făcut în cadrul workshop-ului de film experimental NISI MASA. Imaginea filmului este semnata de Radu Voinea. Din punct de vedere tematic este o pledoarie pentru liber arbitru, pentru simplitate şi introspecţie. Interpretat de Iulia Verdeş şi Sebastian Condurache, iniţial scurt-metrajul pare un portret retro al unui scenarist în căutarea unei idei. După conceperea outline-ului poveştii, scenaristul descoperă treptat că personajele din poveste încep să capete o viaţă proprie: nu mai sunt prizonieri ai scenariului sau al unui cadru cinematografic, ci devin persoane reale, având puterea să schimbe direcţia poveştii. Întregul proces al creaţiei este situat „între deja şi nu încă”. A schimba o replică poate schimba întregul context, ca într-o teorie a haosului. „Between already and not yet” este o stare de spirit, un hyatus chintesenţial care redefineşte limitele dintre imaginaţie şi realism. Conceput ca un haiku vizual, filmul portretizează doi oameni, relaţia lor şi alegerile pe care le fac, ca într-un Weltanschauung ingenuu.
Autoportret pe peliculă
Întrucât background-ul Ioanei este scenaristică de film, conceptul filmului are şi o dimensiune extrem de personală – fiind un auto-portret, dar şi un jurnal eclectic al unui scriitor, care deşi trăieşte cu impresia că scrie poveştile din perspectiva unui autor obiectiv, realizează că, pe măsură de devine implicat în actul scrierii, de fapt „povestea” este cea care ajunge să îl „scrie”, să îi influenţeze în mod direct alegerile. Un caleidoscop conceptual ca un mecanism inversat „cauză efect”.
Lume bună şi gândurile acasă
Prima zi la Festivalul de Film de la Cannes a fost un adevărat apprentissage axiologic şi afectiv. Au avut loc simultan zeci de proiecţii, debate-uri cu privire la film, întâlnire ale cineaştilor, evenimente şi iniţial acest ansamblu amalgamat de evenimente dedicate cinema-ului este copleşitor. În prima zi Ioana a ales să participe la două seminarii: o discuţie cu Anais Clanet (General Manager la Wide House) despre documentare independente, timeless stories şi posibilităţi contemporane de finanţare, din cadrul Doc Corner şi ulterior – o prezentare în cadrul Cross-Media Corner (una dintre secţiunile Market-ului care i-a devenit cea mai dragă) ţinută de Mahyat Tousi (fondatorul Boomgen Studios) despre contemporaneitatea istoriei în cinema şi despre redarea acesteia prin mijloace interactive, adaptate noilor tehnologii. Pasiunea lui Mahyat pentru istorie i-a amintit cu mult drag de pasiunea tatălui ei, Nicolae Mischie, care iubeşte istoria, disciplină pe care, de altfel a şi predat-o timp de mulţi ani. A fost foarte bucuroasa să reîntâlnească, uneori din pură întâmplare, pe stradă, pe holuri, în staţia de autobuz sau la cozile imense de la intrarea la proiecţii – mulţi cineaşti pe care îi cunoscuse deja la Berlinale, la Locarno, la Generation Campus, la Visegrad Film Forum.
“Cannes-ul ca oraş nu are ampla magnitudine a unei capitale, organizarea are uneori lacune de logistică în schimb, cineaştii din lumea întreagă care participă la Cannes sunt cei care transformă festivalul într-un fascinant şi constructiv „acasă”, un mediu care te privilegiază mai ales ca tânăr cineast, aflat la început de drum, dar te şi motivează să îţi continui proiectele şi să revii pentru a le promova. Să ai acces la astfel de evenimente internaţionale, să primeşti feedback onest cu privire la proiectele cinematografice pe care le iniţiezi şi să ai posibilitatea să întâlneşti o sumedenie de oameni din alte ţări interesaţi să contribuie la aceste proiecte pentru a le realiza este poate cel mai frumos compliment pe care îl poţi primi ca tânăr cineast care pledează pentru cinema, provenind dintr-o ţară în care bugete care se acordă pentru cultură sunt din ce în ce mai mici”, a declarat Ioana Mischie. “Cannes-ul are farmecul inepuizabil de a reuni oameni din toate colţurile lumii pentru a-şi cultiva pasiunea comună pentru cinema. Nu este un spaţiu al cuvintelor, ci al imaginilor cinematice, al senzorialului, un loc în care cinema-ul ca atitudine se apropie din ce în ce mai mult de definiţia dată de Jean Cocteau «un vis visat de mai mulţi oameni în acelaşi timp»”, a completat tânăra gorjeancă.
Dedicat profesioniştilor
Înaintea fiecărei proiecţii sunt cozi imense de oameni, însă latura pozitivă este că fiind un festival dedicat exclusiv profesioniştilor, ai mereu ocazia să cunoşti astfel producători, scenarişti, regizori, care îţi pot deveni ulterior parteneri în cadrul proiectelor de film pe care le dezvolţi. “Cred că această atmosferă ţine de o specificitate indisolubilă a festivalului de la Cannes. Este poate festivalul cu cel mai puternic sentiment de universalitate a cinema-ului, chiar dacă din punct de vedere subiectiv, Festivalul de la Berlin îmi este mult mai aproape, pentru că este orientat foarte mult spre „cinema”-ul tânăr, făcut de oameni la început de drum, nu doar de cineaşti deja consacraţi”, a conchis Ioana.
Alice Kanterian
Anamaria Stoica
De 10 ani la Cannes
Alice Kanterian, de origina română-armeană-germană, este corespondenta revistei “Observator Cultural” şi interpret freelance care a lucrat recent la festivalul de film de la Berlin unde a tradus conferinţele de presa şi interviurile cu echipa regizorului român Calin Peter Netzer, câştigătorul “Ursulului de Aur” la Berlinale 2013 cu aclamatul lungmetraj «Poziţia copilului». Participă deja de un deceniu la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes.
