A vorbi cu Brâncuşi e ca şi cum ai asculta muzica Universului, iar a-l explora în străfundurile operei sale înseamnă a căuta o stea în imensitatea acestui Univers din care face parte codul divin brâncuşian! Marele sculptor a pătruns în opera sa toate materialele destinate sculpturii: piatra, lemnul, bronzul, dar, multe dintre aforismele sale subliniază relaţia spirituală care trebuie să se creeze între artist şi materia prelucrată. Unul dintre aforismele pe această temă sună astfel: „Sufletul sculptorului trebuie să se armonizeze cu sufletul materiei. Se întâmplă adesea ca un sculptor lipsit de har să înăbuşe în virtuţile secrete ale marmurei, pietrei şi bronzului chiar sufletul materiei şi să lucreze în continuare într-o simplă materie moartă”, ceea ce sună ca o lecţie pentru mulţi dintre sculptorii zilelor noastre! În relaţia artist-material apare, într-un alt aforism, şi cel de-al treilea personaj care este admiratorul, cel extaziat de imensitatea mesajului, deoarece sculptorul spune: „Fiecare materie îşi are propria sa viaţă şi nu poţi să distrugi nepedepsit un material viu pentru a face din el un lucru mut, fără viaţă. Adică, nu trebuie să încercăm să facem materialele să vorbească limba noastră, trebuie să mergem cu ele până la un punct unde alţii le vor înţelege limba”!
Prin opera marelui sculptor, noi, românii, ne punem cu gravitate o sumedenie de întrebări, printre altele, legate de păstrarea identităţii. Poate că la comemorarea trecerii dincolo de albastrul cerului a lui Constantin Brâncuşi, răspunsurile ar putea să ne vină meditând la viaţa şi realizările acestuia. Unii spun că există un cod al simplităţii şi al complexităţii pe care şi l-a cultivat Brâncuşi: buna sa meditaţie într-un atelier care este totuna cu casa, buna locuire angajată în întreaga sa viaţă, dincolo de măreţia caldă a unor uriaşe monumente visate, poate exceptând «Coloana fără sfârşit», unele nicicând înfăptuite, orice apreciere pare neinspirată, dar, apolinicul face casă bună cu dionisiacul pentru un om care locuieşte şi trăieşte spiritual. Brâncuşi nu face teoria artei moderne, nici a arhitecturii tradiţionale, chiar dacă afirmaţiile sale aforistice sunt atrăgătoare şi par a veni din partea unui artist hâtru care uneori mai meditează la ale vieţii obişnuite. Alege însă cu grijă locul pentru un monument impresionant, caută să intre în rezonanţă cu sufletul naturii, pentru că numai credinţa sa neabătută, uneori, a însufleţit materia cu care lucrează de la sine şi se regăseşte pentru sine. Numit de Giulio Carlo Argan «genius loci al României», sculptorul genial de la Hobiţa poate fi simultan revendicat pe orice meridian al globului pământesc. Unii europeni l-au considerat de-al lor, cu argument artificiale, ca şi inteligenţa unora, fie platonici, fie creştini, fie budhişti sau taoişti, mai ales că opera sa a dus cu gândul la străvechime, la tradiţia populară românească. Brâncuşi este acasă pretutindeni pentru că ştie să folosească prilejul (kairos) fericit al codului divin, de aceea surprinde esenţa, şi nu forma intarsiată. El este convins de posibilitatea desăvârşirii spirituale prin sculptură, pentru că a vorbi acestei lumi despre esenţă, despre simplitate sau despre bun-simţ nu e atât de uşor.
Brâncuşi a ştiut să îndure şi să creadă în ceea ce el desluşea, pentru că în căutarea sa, genialul gorjean şi român unic prin genialitate, avea două avantaje uriaşe: un imens bun-simţ (ţărănesc) şi harul artistic desăvârşit. De aceea, el a ajuns ca să le îmbine, să transforme actul artistic în act spiritual. E un lucru magnific şi de neexplicat, să fii tu însuţi şi să te revendice totodată o întreagă lume! Este marea moştenire pe care Constantin Brâncuşi a lăsat-o poporului român! În cheia codului său divin, poate fi desluşită eventual dovada înveşnicirii eternităţii Dumnezeului Atotputernic, prin cuvintele: ,,A crea ca un Dumnezeu, a porunci ca un rege, a munci ca un sclav! Eu nu dau niciodată prima lovitură până când piatra nu mi-a spus ceea ce trebuie să îi fac. Aştept până când imaginea interioară s-a format bine în mintea mea! Câteodată durează săptămâni întregi până când piatra îmi vorbeşte! Trebuie să privesc foarte atent înlăuntrul ei. Nu mă uit la vreo aparenţă! Mă depărtez cât mai mult posibil de aparenţe”!
Vasile GOGONEA
