Sorgul, are mari șanse să înlocuiască cultura porumbului, căci suportă mult mai bine decât acesta deficitul de apă. Iată așadar o veste bună pentru noi, care am fost „extrem de prevăzători” și am distrus sistemele de irigații „ceaușiste” construite cu multă sudoare și efort de popor. Ce ne făceam noi dacă nu aveam la și după „revoluția din decembrie” pe clarvăzătorul „profesor” Petre ROMAN care, cocoțat în înaltul jilț de prim-ministru, precum păduchele în fruntea boschetarului, a întrevăzut, ca nimeni altul, că „industria românească este un morman de fiare vechi”, iar prostimea s-a repezit „cu mânie proletară” și a făcut ceaune și garduri la ocoalele vitelor din echipamentul mobil de udare și alei betonate de la casă până la latrina din fundul curții din dalele taluzurilor canalelor de aducțiune a apei pentru irigații, dând astfel cea mai potrivită utilizare acestor minunate investiții, conform ideilor luminoase ale marelui lider al „revoluției din decembrie”. O tempora…! Dar, se pare că e prea târziu și chiar contraproductiv să ne mai indignăm acum, căci „a scăpat puiul cu ața”, desigur protejat sub scutul infailibil al stăpânilor săi din „preslăvitul occident”. Revenind la subiectul pe care vi-l supun atenției, trebuie să știți că sorgul comun, pentru boabe – Sorghum bicolor, este o graminee anuală, principala cereală pentru pâine în Africa sahariană, Asia Mică, India, Indochina, a cincea graminee ca producție la nivel mondial (circa 60 de milioane de tone de boabe anual), soră bună cu sorgul zaharat – Sorghum sacharatum, utilizat mai ales în industria alimentară, a alcoolului, a biocombustibililor ș a, sorgul tehnic (pentru mături), tătarul – Sorgum technicum, folosit în artizanat și manufactură, sorgul furajer, iarba de Sudan – Sorghum sudanense, utilizat ca masă verde, fân sau siloz (singur sau în amestec cu leguminoase), la producerea biocombustibilului și energiei electrice, precum și cu costreiul (bălur, bălăur, vulpoaie) – Sorghum halepense, buruiană perenă problemă în mai toate culturile agricole de la noi, beneficiară a „înaltelor tehnologii agricole” inspirate, politic desigur, de „binefăcătorul occident”. Aceasta, ca să enumerăm numai pe cele mai importante specii de sorg pe lângă cele încă 29 existente în flora lumii. Descoperirile arheologice certifică faptul că în China sorgul pentru boabe se cultiva acum 3000 de ani, iar în Europa a pătruns în secolul al XIII-lea. Cercetătorii ne informează că momentan în țara noastră sorgul comun se cultivă mai ales în unele zone din Transilvania și sudul Moldovei, unde S U T, Suma Temperaturilor Utile, cu baza 60 C în perioada sa de vegetație, depășește 1.7000 C. Areal mult prea mic pentru o cultură ale cărei valori și proprietăți sunt asemănătoare, ba chiar unele sunt superioare, celor ale porumbului. Retrospectiv privind, până la aducerea în Europa a porumbului din America Latină, sorgul și meiul dominau în nișa culturilor cerealiere. Desigur, acum prea puține, dacă nu cumva deloc, familii mai cultivă porumb pentru alimentație, ci doar pentru furajarea animalelor din gospodărie. Nimeni nu poate susține că tehnologia de cultură a porumbului este ușoară și de aceea venim cu ideea de a substitui această cultură cu cea a sorgului comun, pentru boabe. Chimiștii au făcut analize și au găsit următoarele valori ale nutrețurilor concentrate de cultură:
După cum se vede, sorgul are mai puțină apă și Energie Digestibilă decât porumbul, dar mai multă Proteină Brută Digestibilă – P B D (87 gr față de 66 gr porumbul), conținut dublu de Calciu (0,4 gr față de 0,2 porumbul), mai mult Fosfor (3,0 gr față de 2,3 gr porumbul), iar valoarea nutritivă, exprimată în Unități Nutritive / kg este practic egală. Nu avem informații despre conținutul de caroten al sorgului, dar, cu siguranță este mult mai mare decât al porumbului dacă ne gândim că păsările hrănite cu boabe de sorg, sau cu concentrate care au în compoziție boabe de sorg, produc ouă cu gălbenușul mult mai colorat decât celelalte. Și tulpinile de sorg sunt consumate cu mai mult interes de către rumegătoare, mai ales stropite cu apă sărată, căci sunt mai dulci și mai subțiri, mai apetisante. Dar, cea mai importantă însușire a sorgului pentru boabe, ca și a celorlalte specii de sorg, după părerea mea, este aceea că prin cultivarea sorgului succesiv 2 – 3 ani în aceeași parcelă se alungă din sol toate tipurile de viermi, dintre care cei mai periculoși sunt viermii sârmă, cei cilindrici precum și celebra diabrotica – Diabrotica virgifera. Cu alte cuvinte, sorgul pentru boabe poate fi introdus între măsurile de protecție homeopată, ecologică, a culturilor agricole. Și recoltarea sorgului pentru boabe este mult mai ușoară decât cea a porumbului, căci se poate face cu combinele de cereale păioase, cărora li se fac reglajele specifice culturilor cu semințe mici, iar producția secundară rezultată se poate balota precum fânul sau paiele, și constituie un furaj valoros pentru ierbivore; iar însilozat verde, în faza de lapte-ceară a boabelor, depășește porumbul ca productivitate, căci poate da 80 – 100 de tone de masă verde / ha. Să nu omitem și faptul că în primele faze de vegetație planta este amară, conține durina – glucoză + acid cianhidric + aldehidă parahidrobenzoică, mai ales atunci când suferă din cauza secetei, și deci, nu trebuie consumat de animalele ierbivore căci le poate provoca chiar moartea, așa cum s-a întâmplat în anul 2022 în Italia, când fermierul și-a otrăvit vacile hrănindu-le cu sorgul tânăr, calamitat din cauza secetei cumplite care a bântuit țara atunci. De fapt animalele evită ele însele să se atingă de această cultură și deci este autoprotejată. Cultura de sorg contribuie de asemenea la aplatizarea vârfului de efort al fermierilor în primăvară deoarece pretinde, pentru germinare și răsărire, temperaturi ale solului și aerului de minim 11 – 120 C, care în Gorj se obțin cam la începutul lunii mai, înlesnind astfel fermierilor preocupările pentru celelalte activități specifice altor culturi; lucru pe care porumbul nu îl poate face, și de asemenea suportă în vegetație arșițe de 35 – 390 C, ceea ce porumbul nu suportă. Valorifică cu succes solurile al căror pH este 4,5 – 8,5, deci de la acid la bazic și pretinde doar 50 – 100 kg azot și 40 – 80 kg fosfor / ha ca aport nutritiv. Dar cel mai mare avantaj dintre toate este acela că, sorgul în general și unele soiuri de sorg în special, au pretenții reduse la apă, deci luptă cu mai mare succes cu seceta și arșița din perioada de vegetație, așadar este rezistent la secetă.
Dacă maimuțele ar ști că ele au dat naștere omului, i-ar pune la punct pe lei. Ion VELICAN
Ca orice monedă care are avers și revers, are și sorgul o slăbiciune, pe lângă calitățile enumerate mai sus, aceea de a fi atacat de păduchele verde al cerealelor – Schizaphis graminum, tinerele plante, până pe la înălțimea de 50 cm, fapt care presupune tratarea preventiv a semințelor cu insecticide adecvate, sau stropiri în vegetație, la apariția atacului semnalat de prezența buburuzelor în lan, care consumă cu plăcere larve, ba chiar și adulți ai acestor dăunători, sau, la un atac mai puternic, apariția pe plante a unor frunze galbene, înroșite, sau cu dungi roșietice, cauzate de dăunătorii care se adăpostesc pe dosul frunzelor și le înțeapă pentru a le suge seva. Unu, maximum două, tratamente cu insecticidele recomandate contra acestui tip de dăunători din vii, pomi fructiferi sau legume, flori, sunt suficiente pentru protejarea culturii, căci, pe măsură ce cultura de sorg înaintează în vegetație devine și ea rezistentă la atacul acestor insecte și nu mai are alți dăunători în câmp. Cred însă, că a necesita doar 1 – 2 tratamente cu insecticide în vegetație este o problemă mult prea minoră, comparativ cu avantajele pe care le oferă această cultură. Eu aș prefera cultura sorgului, în detrimentul celei a porumbului, căci în furajarea animalelor, de orice fel, nu are restricții, ba chiar este superior porumbului, dar poate fi folosit și în alimentația noastră, în industria alimentară, a alcoolului, a combustibilului (bioetanol, biogaz) ș a, ceea ce îl face chiar mai util decât porumbul.
Tehnologia de cultură a sorgului este similară cu cea a porumbului, doar că nu se pot folosi ierbicide cu efect și asupra costreiului (fac parte din același gen și aceeași familie botanică), cu mențiunea că se seamănă la sfârșitul lunii aprilie – începutul lunii mai, când se îndeplinesc condițiile termice specifice, în aer și sol; la 70 cm între rânduri, 3 – 5 cm adâncime pe solurile compacte și 5 – 8 cm pe solurile ușoare, nisipoase, densitate de 250 – 300 de mii de plante / ha (5 – 6 cm între plante pe rând), cu semănătoarea pentru plante prășitoare prevăzută cu discuri cu 40 – 70 de orificii de 1,6 – 1,8 mm diametru și reglajele adecvate pentru aceste densități, folosind 8 – 12 kg sămânță / ha, în funcție de mmb-ul semințelor. Pentru combaterea buruienilor se folosesc ierbicidele recomandate pentru porumb, dar cele fără efect asupra costreiului, precum și prașile mecanice, la care acesta răspunde foarte bine.
(va urma)
Ing. Ion VELICI
