Generațiile s-au întâlnit astăzi la Polovragi!

171

Astăzi, 2 iunie 2025, la Căminul Cultural Polovragi, a avut loc evenimentul „Punți între generații – Tradiții care ne unesc”, organizat în cadrul proiectului Clubul Minților Deschise 2.0.

Peste 30 de participanți au descoperit împreună frumusețea meșteșugurilor tradiționale și importanța implicării seniorilor în viața comunității locale.

În cadrul atelierului „Dă mai departe!”, s-au practicat meșteșuguri vechi, transmise cu grijă din generație în generație.

Dezbaterea „Implică bunicii în viața comunității!” a deschis un dialog viu despre rolul valoros al seniorilor în societate și legătura dintre trecut și prezent.

Organizatori ai evenimentului au fost: Consiliul Județean Gorj, Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”, alături de partenerii Primăria Comunei Polovragi, BuniClub Polovragi, Liceul cu Program Sportiv Târgu Jiu, Grădinița cu Program Prelungit Rovinari, Școala Gimnazială „Constantin Săvoiu” Târgu Jiu.

Activitatea face parte din proiectul „Clubul minților deschise 2.0”, finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Erasmus+, Acțiunea Cheie 1 – Educația Adulților, și implementat de Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.