10.6 C
Târgu Jiu
joi, 29 octombrie 2026

O nouă secție a Spitalului Județean va fi modernizată. Investiție de circa 5 milioane de lei

6

O nouă secție a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu va fi modernizată. Investiția este de 4,7 milioane de lei. Consilierii județeni au aprobat, în ședința de ieri, indicatorii tehnico-economici pentru reabilitarea și modernizarea secției Chirurgie II. Durata estimată a lucrărilor este de 10 luni.

Secția Chirurgie II funcționează la etajul 3 în locația de pe str. Tudor Vladimirescu. Are un bloc operator cu două săli de operație, saloane de chirurgie generală și de chirurgie și ortopedie infantilă, precum și spații anexe.
Proiectul prevede reabilitarea și modernizarea secției, precum și extinderea blocului operator cu peste 72 de metri pătrați. Cele două terase necirculabile din apropierea blocului operator vor fi închise și transformate în spații de depozitare.
De asemenea, vor fi înlocuite ușile din zona sălilor de operație, vor fi refăcute pardoselile și finisajele și vor fi modernizate grupurile sanitare. Ușile saloanelor vor fi lărgite pentru a facilita accesul pacienților și al echipamentelor medicale.
Investiția include și montarea unui sistem de tratare a aerului, care să asigure presiune pozitivă în sălile de operație, precum și instalarea unor tavane speciale cu flux laminar.
Totodată, vor fi montate 50 de prize de oxigen în saloane și în alte spații medicale. Sălile de operație vor fi dotate cu două console care vor asigura alimentarea cu oxigen, aer comprimat și vacuum.
Modernizarea secției va aduce condiții mai bune atât pentru pacienți, cât și pentru personalul medical. În același timp, lucrările vor contribui la reducerea riscului de infecții nosocomiale și la îmbunătățirea serviciilor medicale oferite.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.