Pe 17 august 2025, dis-de-dimineață, am plecat pe Drumul Regelui, Transalpina de astăzi, ,,Șoseaua dintre nori’’, cum i se mai spune, cu gândul de a ajunge la Mănăstirea Oașa. Nu era prima mea călătorie pe această șosea modernizată, aflată la cea mai mare altitudine din țară, 2.145 m, pe care am străbătut-o de la un capăt la altul, chiar când lucrările erau în toi. Apoi, am fost de mai multe ori pe Valea Frumoasei, la Lacul Oașa, Mănăstirea Oașa și chiar mai departe, la Luncile Prigoanei și Aușel, în domeniul schiabil Șureanu. Am scris despre toate acestea în noua mea carte aflată în lucru la Editura ,,MĂIASTRA’’ Târgu Jiu. Astăzi doresc să scriu gorjenilor mei despre istoria Barajului și a Lacului Oașa, despre ce taine ascunde acest lac, despre istoria acestei zone care a cucerit condeieri de prestigiu ai țării.
Așa cum spuneam mai sus, am plecat la o oră matinală pe acest drum, răsăritul soarelui prinzându-l în Vârful Dengherului, la 2.145 m altitudine, punct din care un ziarist englez, Henry Catchpole, privind întreaga panoramă a munților din jur și din depărtare a declarat: ,,Ai sentimentul că te afli pe acoperișul lumii’’. Din vârful Dengherului am coborât în Urdele, raiul sterparilor, al oilor fără lapte, am urcat Cărbunele, lăsând în dreapta Muntinurile, Mare și Mic, am coborât Ștefanu până în Lotru. Din Obârșia Lotrului am început urcușul de-a lungul pârâului Pravăț, am trecut prin Pasul Tărtărău, Poiana Muierii (1.756 m), locul unde se țineau odată vestitele nedei ale păstorilor din munți, am ajuns ,,La Table’’, unde se intră în județul Alba. De aici, am coborât printre brazi ce par că ating Cerul spre Valea Frumoasei, râu care își are izvoarele în Munții Cindrelului, căruia bătrânii i-au zis Frumoasa, cum o numea Mihail Sadoveanu.
Prin anul 1927, Mihail Sadoveanu, unul dintre cei mai mari prozatori români, care a stârnit multe controverse după 1990 ca urmare a implicării sale în viața politică (și înainte și după 1990) și a unor decizii care i-au pătat personalitatea, ajungea pe Valea Sebeșului, în comuna Șugag, județul Alba. Este valea pe care a rebotezat-o literar în ,,Valea Frumoasei’’, ale cărei frumuseți au fost așezate în volumele Valea Frumoasei (1938) și Poveștile de la Bradu’ Strâmb (1941).
Atras de frumusețile zonei, de Munții Șureanu, Sadoveanu a hotărât să construiască o cabană de vânătoare la cca 1.500 m altitudine, pe raza comunei Șugag, numită ,,Cabana de la Bradu’ Strâmb’’, în apropiere de o alta care aparținea scriitorului Ionel Pop.
Casa ridicată de Mihail Sadoveanu a devenit ulterior loc de odihnă pentru familiile și prietenii săi și ai lui Ionel Pop, Sadoveanu rebotezând-o cu numele ,,Braniștea Domnului’’, adică un loc ales și ocrotit de Dumnezeu, scriind că acolo este Raiul.
În 1943, retras la Sebeș din cauza bombardamentelor asupra Bucureștiului, prozatorul, împreună cu amicul său, Ionel Pop, hotărăsc să înalțe o biserică în apropierea cabanelor lor. Biserica a fost concepută în stil maramureșean, de dimensiuni mici, ridicată destul de repede, ,,meșterită’’de lemnari din Șugag și Sohodol, trecând în oblăduirea Mitropoliei Sibiului, cu hramul Adormirea Maicii Domnului.
După 1970, conducerea statului a hotărât demararea unor ample lucrări hidroenergetice pe Valea Sebeșului. Ca urmare, autoritățile statului au hotărât construirea barajului de la Oașa, și deci, strămutarea clădirilor și a bisericuței din lemn, inclusiv a cabanei lui Mihail Sadoveanu.
Prin 1979, căsuța care-l adăpostea uneori pe Sadoveanu și pe prietenii săi de vânătoare, a fost trecută în structurile de protocol ale Ministerului de Interne.
Bisericuța, la strămutare, a avut de suferit din pricina șubrezimii, unele elemente rămânând pe loc, pe fundul lacului, în locuri știute doar de Dumnezeu, iar cele neatinse de stricăciune, au contribuit la zidirea noului locaș de cult într-un loc mai ridicat.
Pe acest loc, după 1988, a fost întemeiată Mănăstirea Oașa. Inițial, la această mănăstire au viețuit câteva maici, dar ca urmare a zonei greu accesibile, cu o viață monahală aspră, după anul 2000, Oașa a devenit mănăstire de călugări, tot mai căutată de cei cu credință în Dumnezeu și în Biserică.
Astăzi, la Oașa este în construcție un mare edificiu religios, cu lucrări misionare desfășurate îndeosebi în rândul tinerilor.
În ziua în care am fost la Mănăstirea Oașa, biserica cea nouă era plină de credincioși veniți din toate zonele țării pentru a petrece o zi fără de păcat. Este locul în care Biserica transmite starea în care timpul întâlnește veșnicia și spațiul infinit, unde iubirea adevărată este cel mai frumos sentiment care ține de sensibilitatea sufletului, de caracterul și educația fiecăruia, de blândețea inimii, cea mai puternică forță din Univers.
CONSTANTIN DÂRVĂREANU
