Pentru doritorii sporturilor montane ori chiar a simplelor drumeţii în perimetrul turistic gorjean există o multitudine de oferte sau oportunităţi de petrecere, chiar a câtorva ore ori a unui sejur, în peisajul montan de exceptie al Gorjului.
Astfel, iubitorii turismului şi nu numai, pot alege dintre cele peste 35 trasee montane principale ori secundare, 4 zone speologice unde pot vizita şi de ce nu explora peşteri şi avene ori parcurge canioane, 3 perimetre de alpinism şi escaladă cu trasee omologate, zone amenajate pentru activităţi de zbor cu parapanta ori deltaplanul, trasee de mountain bike sau 4×4 şi, nu în ultimul rând două trasee de coborâre pe ape repezi (rafting), din care unul cotat printre cele mai dificile la nivel naţional.
Zona munţilor Vâlcan cuprinde 10 trasee turistice montane şi unul de creastă, două zone de interes agroturistic, precum și o zonă de alpinism și escaladă omologată (Cheile Sohodolului) unde, cu câţiva ani în urmă, s-a disputat chiar l o etapă din Campionatul Naţional de Escaladă și Alpinism.
Perimetrul Cerna-Mehedinţi–Godeanu este compus din 8 trasee montane pedestre, 3 trasee de creastă și două zone de interes ecoturistic (Padeș-Valea Mare şi Cerna Sat-Izvoarele Cernei).
Masivul Parâng are în compunere 10 trasee montane pedestre şi unul de creastă, 4 zone de interes ecoturistic (Lainici, Rânca, Baia de Fier şi Polovragi), 2 zone de alpinism cu trasee omologate şi una de schi (Rânca).
Pentru cei interesaţi l, Gorjul dispune de un număr impresionant de peşteri şi avene ce sunt grupate în mai multe perimetre speologice (Polovragi, Baia de Fier, Lainici, Sohodol, Șuşita Verde şi Șuşita Seacă, Pocruia, Cloşani şi Motru Sec). O parte din cele peste 2000 cavităţi conţin forme şi fenomene carstice deosebite ce impresionează ochiul, Gorjul deţinând la acest capitol chiar două superlative naţionale (cel mai adânc puţ subteran şi cea mai mare stalagmită la doua cavităţi localizate în masivul Pleşa Sohodolului) precum şi fenomene rare chiar la nivel european (câmpurile de lapiezuri dintre Suşita Seacă şi Sohodol, depozitele de terra-rossa şi, de ce nu, Inelul de Piatră de pe Cheile Sohodolului, pe unde se presupune că a fost vechiul curs al râului Sohodol de acum câteva milioane de ani, când apa nu începuse eroziunea calcarelor a ceea ce astăzi numim Cheile Sohodolului).
Iată, aşadar, o bogată ofertă pentru cei îndrăgostiţi de munte, alpinism, escaladă, speologie şi, de ce nu, canyoning, rafting, fotografie montană ori speologică. Totuşi, înainte de a se avânta în practicarea sporturilor montane ca montaniard sau speolog cu experienţă,fie ca învăţăcel, trebuie să cunoaștem câteva lucruri despre riscurile ce pot apărea la tot pasul, ignorarea acestora nefiind nicidecum o soluţie de luat în seamă.
Câteva păreri sau, haideţi să le zicem, învăţăminte decantate din experienţa ghizilor montani ori de speologie profesioniști, montaniarzi cu mare experienţă în sporturile montane de vară şi iarnă, schiori experimentaţi, ar putea fi luate în seamă cu precizarea că aplicarea corectă a acestora în teren ar putea salva o viaţă sau mai multe. Iată deci o prezentare succintă a acestora şi a modalităţilor de prevenire sau contracarare a efectelor nedorite.
Majoritatea sporturilor montane sunt considerate activităţi extreme. În cursul practicării acestora doza de pericol poate fi mai mare sau mai mică, în funcţie de activitatea desfăşurată. Prin cunoştinţe si pregătire, participanţii caută să reducă această doză la un nivel cât mai mic. Limita personală a responsabilităţii nu o cunoaște cu exactitate decât cel în cauză. Această limită, scria un cunoscut alpinist, exclude acel domeniu al sporturilor montane ce se identifică cu un joc de noroc.
Aici se situează activităţile umane caracterizate prin pericole obiective: escaladele la care predomină de la început condiţiile meteo proaste, escaladele la care echipamentul nu corespunde scopului propus, acolo unde ambiția și teribilismul fac ca limita posibilităților proprii să fie uitate și, în fine, mersul solidar pe munte.
După provenienţa lor se pot defini două categorii de pericole: subiective si obiective, amândouă aproape la fel de importante.
Totuşi, la ora actuală se consideră că pericolele subiective fac cele mai multe victime în munţi. Acest fel de pericole au geneza însuşi în subiect (în cazul nostru practicantul unui sport montan) şi depind în cea mai mare măsură de intelectul său. Un loc important îl ocupă ignoranța, însoţită de neglijenţă și delăsare.
Înainte de a face primul pas în practicarea sporturilor montane este neapărat nevoie să cunoaştem bine terenul de joc, muntele în cazul nostru sub toate aspectele sale, să ţinem cont de regulile “jocului” şi să învăţam din experienţa altora. Dacă este posibil trebuie urmate cursuri de specialitate sub supravegherea unor instructori calificați.
Experienţa se câştigă parcurgând la început trasee uşoare necesare formării deprinderilor de a învinge greutăţile, la început mai mici, iar cu timpul mai mari şi mai complexe. Nu trebuie să ne hazardăm de la început pe trasee lungi, dificile şi pe vreme nefavorabilă. Toate sporturile legate de munte necesită o bună condiţie fizică, iar aceasta se obţine prin antrenament pe “terenul de joc”, adică muntele în cazul nostru.
O sursă importantă de pericole o constituie oboseala ce conduce la slăbirea rezistenţei fizice şi atenţiei cu neglijarea regulilor muntelui. În acest sens se poate aminti alimentaţia corespunzătoare pe munte şi trebuie acceptată ideea că nu trebuie să se ajungă până la epuizarea totală a resurselor fizice, ci alimentaţia sa se facă raţional pentru a se completa caloriile consumate prin efort.
Principalele aptitudini şi calităţi pentru practicanţii de sporturi montane sunt fie înnăscute, fie dobândite prin şcoală şi educaţie.
Pericolele obiective îşi au natura în ”obiect”, deci în natura înconjurătoare. O mare atenţie trebuie acordată banalului mers, mai ales pe porţiuni de iarbă ce alternează cu trepte stâncoase verticale. Adesea, un traseu montan pare la prima vedere foarte simplu, dar în realitate el este extrem de periculos prin iarbă udă, porţiuni de muşchi umed şi chiar pasaje de stâncă înnierbată.
Nu mai puțin periculoasă este stânca friabilă, degradată de acţiunea agenţilor externi. Vizibil sau mai puțin, orice stâncă suferă de pe urma factorilor externi şi acest lucru trebuie verificat de fiecare dată când avem de-a face cu porţiuni de stâncă friabilă. De asemenea trebuie evitată dislocarea de pietre care pot constitui adevărate proiectile pentru cei aflaţi mai jos.
Porţiunile de stâncă friabilă se pot recunoaște ușor după conurile de grohotiş aflate la baza lor. Alt pericol îl reprezintă îngheţul și dezgheţul succesiv care în munţii noştri se produce de regulă la sfârşitul iernii. Aceste fenomene ca şi ploile torenţiale pot provoca căderi de pietre izolate sau avalanşe până la dislocarea de lespezi întregi.
Mugurel PETRESCU, fotografii autor
