Comunitatea umană şi comuniunea sfântă cu Dumnezeu – „Comunitatea este un semn că iubirea este posibilă într-o lume materialist, în care oamenii atât de des se ignoră sau se luptă între ei”! (Jean Vanier)

Dacă privim cu multă atenţie momentele actuale privitoare la pelerinajele credincioşilor şi la marcarea unor evenimente cu semnificaţie teologică, putem constata că există unii oameni pentru care comunitatea umană se disociază de comuniunea sfântă cu Dumnezeu, prin oameni care, atunci când caută ajutor divin în vremuri de restrişte, unii dintre aceştia nu sunt mulţumiţi de rezultat şi caută să-l ignore pe Dumnezeu, chiar întorcându-se împotriva Lui ca o manifestare a unui proces rezultat dintr-un spirit de comunitate. Unii chiar au trecut în partea demonică, întunecată şi au comis chiar mai multe păcate şi au făcut mare zarvă, dar, cei cărora li se năzare acest lucru, ar fi bine să-şi revină repede şi să-I ceară iertare lui Dumnezeu, dacă vor să mai aibă o şansă de a se pune la adăpost de vicleniile diavolului. Tot ceea ce se întâmplă în viaţa unei persoane, fie că pare drept sau nu, se dovedeşte în realitate, consecinţa firească a lucrurilor bune sau rele făcute în vieţile celor din comunitate! De fapt, cantitatea de binecuvântări şi de virtute pe care cineva le-a acumulat în clipele vieţii, determină ce soartă îi este rezervată în această viaţă, iar, dacă o alta are binecuvântări şi virtute, poate că acest lucru se va materializa în viaţa altui membru al comunităţii, printr-o funcţie mai înaltă sau printr-un salariu mai mare, prin care s-ar putea manifesta în diferite tipuri de bogăţie şi avere. Acest lucru priveşte, de asemenea, dacă cineva are o familie fericită sau chiar se gândeşte la modul cum le va merge copiilor săi, şi aşa mai departe. Se pare că acesta este motivul fundamental pentru care unii oameni sunt bogaţi, iar alţii săraci, pentru care unii ocupă poziţii de rang înalt în comunitate, în timp ce alţii sunt nevoiaşi, săraci şi fără adăpost. Dar, nu semănă deloc acest lucru cu erorile diabolice despre egalitarism, despre egalitatea dintre bogaţi şi săraci! Universul este nedefinit, un spaţiu infinit şi pulsatil prin alcătuirile sale, iar, cei care sunt binecuvântaţi pentru a-l pătrunde, sunt consideraţi rătăciţi, în timp ce aceia care fac lucruri rele se vor confrunta cu o recompensă mare, dacă nu în această viaţă, atunci în alta, aceasta fiind o lege imuabilă a universului!

„Măreția unei comunități este măsurată cel mai exact prin acțiunile pline de compasiune ale membrilor săi”! (Coretta Scott King)
În esenţă, putem spune că Cerul, Pământul, divinităţile şi Creatorul deopotrivă au compasiune faţă de toate vieţile, pentru că omul şi fiinţele divine au fost create de un Creator şi nu se întâmplă niciodată ca El să favorizeze unele vieţi şi să le dezavantajeze pe altele. Motivul pentru care unii oameni duc o viaţă fericită, iar alţii nu, se reduce tot la recompensele pentru faptele din trecut, prin care comunitatea se revendică şi se moşteneşte! Când vedem oameni care câştigă sau care pierd în viaţă, acestea par să decurgă natural, din lucruri ale acestei lumi secularizate, apăsată de grijile materiale, dar, la nivel fundamental, sunt consecinţele fireşti ale acţiunilor din trecutul acelor oameni! Aşadar, fie că oamenii au sau nu au ceva de comentat, fie că ei câştigă sau pierd în viaţă, acest lucru se va întâmpla în moduri care sunt în acord cu felul în care lucrurile funcţionează şi se rânduiesc în această lume. Prin urmare, indiferent cât de bogaţi sau de săraci suntem în viaţă, trebuie să ne asigurăm că facem fapte bune, să ne ferim de la fapte rele, să fim buni şi binevoitori, să fim credincioşi fără laudă şi smeriţi în tăcere şi să fim gata să îi ajutăm pe cei nevoiaşi! În acest fel, vom acumula binecuvântări şi virtute, ca să fim recompensaţi în viaţa cea veşnică! În multe învăţături ale Sfinţilor Părinţi, oamenii în vârstă obişnuiau să vorbească despre faptul că nu trebuie să te plângi de soartă în viaţă, atunci când îţi este greu, pentru că vei avea o viaţă viitoare mai bună, acumulând virtute prin fapte bune. Ideea ar fi că devine inutil să te rogi pentru ajutorul lui Dumnezeu, dacă nu ai făcut fapte bune în viaţa pământească şi nu ai acumulat binecuvântări. Universul are legile sale pe care şi fiinţele mai înalte trebuie să le respecte, pentru că şi ele vor fi pedepsite dacă fac lucruri pe care nu ar trebui să le facă! Desigur, în comunitatea umană lucrurile nu sunt aşa de simple precum cred oamenii! Condiţia prealabilă este că persoana trebuie să fi strâns binecuvântări şi virtute prin faptele sale, iar, lucrurile pe care le primeşti se datorează binecuvântărilor şi virtuţii pe care le ai! Acest lucru este raportat la legile universului, dar, prin trimitere la un alt nivel, scopul final al acumulării de binecuvântări şi de virtute nu este acela de a primi ceea ce îţi doreşti mai mult! Scopul real al acumulării virtuţilor este acela de a-ţi pava drumul pentru a te întoarce în ceruri, iar, în felul acesta, comuniunea cu Dumnezeu devine şi cel mai important lucru, nu fericirea de moment pe care bunurile materiale şi plăcerile ţi-o pot aduce în această viaţă!

Nimic în lume nu ne poate despărți de dragostea lui Dumnezeu în Hristos!
Sfântul Apostol Pavel mărturisește faptul că nimic în lume nu ne poate despărți de dragostea lui Dumnezeu în Hristos Iisus (Romani 8:28), iar, absența dragostei este aceeași cu separarea omului de împărăția lui Dumnezeu! De aceea, comunitatea umană şi comuniunea sfântă cu Dumnezeu demonstrează că unitatea iubirii este unitatea Bisericii și cheia pentru a descoperi tainele lui Dumnezeu pentru ca fiii și fiicele Bisericii să capete toate bogăţiile plinătăţii de pricepere, ca să cunoască taina lui Dumnezeu Tatăl, adică pe Hristos, în care sunt ascunse toate comorile înţelepciunii şi ale ştiinţei! Ca urmare, cunoașterea comuniunii de iubire în ipostaza Sfintei Treimi este cunoașterea tainelor vieții, a felului de conviețuire în Biserica lui Dumnezeu, pentru că există o perfecțiune absolută în relația de iubire dintre Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, deși fiecare Persoană a Sfintei Treimi se manifestă și acționează într-o unicitate inconfundabilă. Deci, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt nu ne sunt revelați în izolare, ci în comuniunea lor perfectă, dumnezeiască pe care şi-o asumă comunitatea umană! Desigur, pentru a fi în comuniune cu Dumnezeu este necesar să intrăm în Voia Sa, iar, comuniunea şi comunicarea omului cu Dumnezeu se pot face, în primul rând prin rugăciune smerită! De asemenea, nu putem avea o cunoaștere autentică a lui Dumnezeu și nu putem fi în comuniune cu El, fără lucrarea harului în noi, deoarece, numai prin har, toate darurile lui Dumnezeu (înțelepciunea, cunoștința, credința) sunt primite, însuşite şi trăite de noi prin lucrarea Duhului Sfânt, iar, Duhul Sfânt este Duhul lui Dumnezeu Tatăl și Duhul Fiului care stăruie în inimile noastre! Dragostea lui Dumnezeu pentru om prin puterea Duhului Sfânt în Hristos se manifestă în noi prin Taina Botezului și prin toate celelalte Taine ale Bisericii. Duhul primit la Botez ne conduce la Dumnezeu Tatăl, la Împărăția Lui, prin comuniunea și prin schimbarea lumii întru Hrisos, până când Dumnezeu va fi totul în toți! În final, să spunem că una dintre erorile gnoseologice şi teologice cruciale din toate timpurile şi din toate locurile a fost şi este aceea de a-L separa intelectual pe Iisus de taina comuniunii de iubire a Sfintei Treimi, de a-L imagina pe Iisus doar ca om, doar ca persoană divină, doar ca personaj istoric sau ca arhetip cosmic şi demiurg, ca pe o fiinţă creată filosofic după chipul şi asemănarea omului fără Dumnezeu, ori a omului care se închină unui pretins dumnezeu. Misiunea comunităţii umane este aceea de a propovădui taina comuniunii de iubire dintre Dumnezeu şi om prin Iisus Hristos, cea care apropie Trupul lui Hristos în cea mai desăvârșită formă firească de comuniune şi de iubire perfectă care există hipostatic în Sfânta Treime!
Profesor Vasile GOGONEA