Fiindcă aveam programat ca să continuăm cu binecuvântatele învăţături ale Sfântului Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop, cu cinstire în ziua de 28 noiembrie, vom dezvolta în continuare profunda sa reflecţie despre iubirea care nu are nici început, nici sfârşit, ci, există deodată cu Dumnezeu, mai ales că el a invocat mereu lucrarea Duhului Sfânt, fiind un duhovnic înzestrat cu o capacitate sufletească deosebită şi cred că orice ar fi fost în viaţa sa pământească, ar fi fost un om deosebit, adică, dacă era inginer, nu era un inginer comun, dacă era profesor, era un profesor excepţional, dacă era un doctor, era un doctor deosebit, fiindcă avea o înzestrare nativă deosebită. Părintele nu a spus niciodată acest lucru, însă, trebuie să acceptăm că a avut o înzestrare de la Dumnezeu pe care dacă nu o ai, nu poţi fi niciodată ceea ce a fost şi este Sfântul Arsenie! Apoi, el a studiat mult, nu numai Teologie, ci a studiat şi arta, a făcut Şcoala de «Belle Arte», secţia pictură, a făcut şi ceva medicină, cunoştea şi chestiuni de medicină, şi toate acestea la un loc i-au dat capacitatea de a lucra ca un om bine înzestrat şi cu o cultură bine pusă la punct. El a spus foarte deschis: ,,Iubirea este însușirea lui Dumnezeu prin care a creat lumea văzută și nevăzută și toată făptura care-L cunoaște pe Tatăl e străbătută de iubire”, ca dovadă că Sfântul a lăsat în urmă numeroase pilde și rugăciuni de mare ajutor pentru credincioși, mai ales când spune că: ,,Iubirea n-are marginile omului, nici spațiul, nici timpul, nu piere niciodată, e puternică, încât străbate dincolo de mormânt și ajunge pe cel iubit, străpunge iadul care nu-i poate sta împotrivă și străbate cerul! Minunea adunării puterilor sufletului, împotriva faptei ucigaşe a păcatului, nu este cu putinţă decât în numele lui Dumnezeu. Rugăciunea neîncetată a fericitului nume: «Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul», dovedeşte că Iubirea înclină libertatea ca pe o cumpănă.
,,Iubirea n-are marginile omului, nici spațiul, nici timpul…”!
Sfântul Arsenie Boca insistă mereu asupra faptului că e mai mare iubirea aceasta care salvează lumea din păcat, decât iubirea care a creat lumea, pentru că de data aceasta, stăvilarele dragostei se ridică şi aceasta se naşte pe pământ, în persoana lui Iisus, Lumină din Cer în inimile oamenilor, mai ales că dragostea în Duhul lui Hristos, în trei vârste se vede: în iubirea aproapelui ca pe tine însuţi (Matei 19, 19), în iubirea mai mult ca pe tine însuţi – iubirea de vrăjmaşi (Matei 5, 44) şi în iubirea ca jertfă pentru oameni (Ioan 15, iar, până la măsura iubirii de vrăjmaşi sunt datori să ajungă toţi creştinii care au de gând să se mântuiască, pe când la vârsta a treia a iubirii, foarte puţini creştini ajung, iar, dacă am ajunge la asemănarea fiilor cu Tatăl, am avea şi noi mulţime de însuşiri dumnezeieşti, prin har, nu prin natură, în primul rând n-am fi aşa de mărginiţi într-o mulţime de privinţe, datorită focului iubirii divine, care de dragul Adevărului, între potrivnici se aprinde şi se menţine! Cea mai anevoioasă cale se deschide în cuptorul suferinței de tot felul care curățește sufletul omenesc pentru Împărăția lui Dumnezeu! În viziunea Sfântului Arsenie, omul a fost creat din iubire și spre îndumnezeire, dar, prin păcat, el s-a abătut de la calea pe care o avea de urmat și s-a îndepărtat de Izvorul vieții sale care se numeşte «Dumnezeu-Iubire», dar, peste toate acestea, Dumnezeu, ca un Părinte Bun și Iubitor, cu o iubire rănită și răstignită, îl strigă pe omul păcătos, îl cheamă și îl așteaptă să se întoarcă la dragostea Sa. Modurile sau căile esențiale ale acestei întoarceri spre Dumnezeu, descrise de către Părintele Arsenie Boca, sunt cele la care fac referire şi Sfinții Părinți, dar, prin vederea lui înainte, Sfântul Arsenie crede că din marea Sa iubire, Dumnezeu vrea să ne împărtășească și nouă binecuvântările Sale, sub forma darurilor, a reușitelor și a bucuriilor, a momentelor de bucurie și de împlinire deplină. Însă, atunci când nu înțelegem acest lucru și considerăm că toate se datorează exclusiv eforturilor personale, El încearcă să ne amintească despre pocăință, calea cea adevărată a mântuirii, dar, şi calea necesară a încercărilor, necazurilor și suferințelor!
,,Nu uitaţi, însă, că postul este poarta, iar patrafirul este ușa”!
Părintele Arsenie Boca ne învață că viața creștină, ca urmare a lui Hristos, spre deplina asemănare cu El, este Calea Crucii, pentru că: ,,Nu este altă cale de mântuire, de ispășire a păcatelor, decât Calea Crucii, însă, noi căutăm pe toate cărările cum să scăpăm de cruce, cum să ne strigăm nevinovăția, cum să ne ascundem păcatele și să strigăm în gura mare, ce cruce grea avem de dus, dar ducem crucea târâș, și-am fi bucuroși să scăpăm de ea. Noi facem de rușine Crucea lui Hristos, dar și Crucea lui Hristos ne face de rușine pe noi”, arată Sfântul Arsenie Boca! Marele duhovnic distinge două categorii de încercări: necazurile pentru Evanghelie și suferințele pentru păcate, pentru greșeli, vinovății, și altele asemenea, cu toate că cele dintâi, ale sfinților, necazurile pentru virtute, sunt o binecuvântare din partea lui Dumnezeu, spre o și mai bogată răsplătire a răbdării, iar, cele pentru păcate au ca scop curățirea de fărădelegi și întoarcerea pe calea vieții virtuoase. Părintele Arsenie Boca ne arată că nu Dumnezeu le trimite pe acestea, ci oamenii intră din orbire în bătaia lor, pentru că ies din poruncile lui Dumnezeu și din legile firii! Prin urmare, şcoala suferinței sau «școala crucii» este «Şcoala lui Dumnezeu» pe care o urmăm cu toții, însă unii cu drag, alții de nevoie, unii spre îndreptare, alții spre și mai sporită răsplată! Dar, multele încercări îl readuc pe om la calea lui Dumnezeu, ba, mai mult, chiar prin necazuri, ni-L facem pe Dumnezeu Prieten, căci în văpaia suferințelor de tot felul se curățește sufletul omenesc pentru Împărăția lui Dumnezeu! Cauza tuturor încercărilor omului o constituie păcatul, sau, cum spunea Părintele Arsenie: ,,Bate Dumnezeu păcatele, să te lași de ele!”, deoarece, încercările vin, pentru că trebuie să vină, fiindcă sunt chemate de noi, cu relele pe care le facem, iar, când vine plata, ne facem că nu știm din ce cauză vine! În concluzie, durata și intensitatea încercărilor prin care trecem în viaţă este proporțională, fie cu gravitatea greșelilor noastre, fie cu pocăința și cu smerenia de care dăm dovadă! În plan spiritual, pătimirile sunt semne ale milostivirii Lui Dumnezeu! Pentru noi, toiagul cu care Dumnezeu ne aduce aminte că pentru ivirea lor în viața noastră, nu trebuie să ne revoltăm, ci să-I mulțumim lui Dumnezeu, pentru că ne-a oferit o șansă de mântuire! Aceasta înseamnă, prin învăţătura Sfântului Arsenie, că trebuie să purtăm această cruce cu cinstire, dacă nu cu drag, măcar cu accent moral! Calea izbăvirii de suferință, a ușurării bolii, o constituie pocăința, recunoașterea păcatelor noastre, părerea de rău pentru ele și lupta de înlocuire a lor cu fapte de virtute, printr-o viața de asceză, în ascultare de un părinte duhovnicesc, sau, cum atât de frumos o spune Sfântul Arsenie: „Nu uitați, însă, că postul este poarta, iar patrafirul este ușa”! Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop este şi rămâne o figură spirituală profund iubită în România, deoarece, prin învățăturile sale pline de înțelepciune și credință, el a îndrumat cu aleasă măiestrie generații de oameni, mai ales tineri, către o viață mai bună, mai aproape de Dumnezeu!
Profesor VASILE GOGONEA
