Hristos a venit ca să ne scape de ignoranţă şi de minciună – ,,Dumnezeu este asemenea unui cerc ale cărui margini nu sunt nicăieri, iar al cărui centru este pretutindeni”! (Fericitul Augustin)

De multe ori, se pare că avem impresia, mai mult sau mai puţin îndreptăţită, că pentru faptele noastre omeneşti, ni se cuvin laude şi cuvinte de apreciere, dar, toate măsurile omeneşti sunt cu amăgire, toate judecăţile omeneşti sunt exagerate sub aspect subiectiv, mai ales că Mântuitorul Iisus Hristos a venit să-i scape pe oameni de ignoranţă şi de minciună, a venit să schimbe măsurile şi judecăţile oamenilor care abundă în egoism şi în autosuficienţă! De aceea, Domnul a căutat şi le-a schimbat, iar, cei care şi-au însuşit măsurile şi judecăţile Lui, s-au mântuit prin adevăr şi dreptate, iar cei ce şi-au păstrat măsurile şi judecăţile lor vechi, le măsoară pe toate până azi în întuneric şi sunt ispitiţi şi înşelaţi de diavol! Desigur, natura nu se măsoară doar cu măsura ei proprie, pentru că a fost dată omului în folosinţă şi de aceea omul este măsura ei, nu ea măsura omului însuşi! Sufletul nu se măsoară după trup, fiindcă trupul ne este dat spre slujba sufletului, nu sufletul spre slujba trupului, de aceea, sufletul e măsura pentru trup, iar, Dumnezeu nu se măsoară cu omul, aşa cum tâmplarul nu se măsoară cu scaunele sale. Dumnezeu nu se măsoară cu nimeni şi cu nimic, pentru că Dumnezeu este măsura tuturor celor care au fost, sunt şi vor fi, El însemnând Judecătorul tuturor! La rândul său, virtutea nu se măsoară cu preţul succesului materialnic şi efemer, ci, virtutea se măsoară după Legea lui Dumnezeu, mai ales că singura răsplată promisă de Lege este să trăiască ani mulţi pe pământul pe care Domnul Dumnezeu l-a dat omului! Prorocii vorbesc despre Împărăţia veşnică a lui Mesia, şi mai ales Daniel, care vorbeşte de Împărăţia cea veşnică a sfinţilor, dar evreii de pe vremea lui Hristos înţelegeau viaţa veşnică drept o viaţă cât mai lungă pe acest pământ.

,,Iisus ne-a împăcat, prin Sine, cu Tatăl şi între noi” (Sf. Maxim Mărturisitorul)
Cu siguranţă, că viaţa veşnică pe care o propovăduia IisusHristos este alta decât cea pe care o credeau făţarnicii evrei, mai ales că vrăjmaşul lui Dumnezeu şi al oamenilor, dând greş cu ispitirea Domnului în pustie, caută mereu să-L ispitească mai departe prin oamenii pe care mai întâi îi orbeşte cu totul! Dacă diavolul nu i-ar fi orbit pe toţi învăţătorii de lege din Vechiul Testament, asemeni diavolului care Îl viclenea pe Hristos, nu era firesc ca ei, consideraţi nişte experţi şi comentatori iscusiţi ai Legii, aşa cum spuneau că sunt, să fie cei dintâi care să-L cunoască pe Mesia şi să I se închine, să-i meargă înainte ca înainte văzători şi să vestească poporului Vestea cea Bună că Mesia, împăratul lor cel mult aşteptat, a venit! La fel au păţit iudeii când L-au ispitit pe Hristos, fiindcă, ispitindu-L pe Domnul, mai mult L-au slăvit, iar pe ei înşişi s-au pierdut şi au plecat de la El cu mare ruşine, aşa cum a plecat în pustiu şi «tatăl minciunii», care este satana! Cunoaşterea apropelui nostru presupune o învăţătură mântuitoare din neam în neam, până la sfârşitul lumii! Ierusalimul pământesc înseamnă locaşul ceresc al celui dintâi om zidit în tăria şi frumuseţea raiului în faţa lui Dumnezeu şi a sfinţilor îngeri, iar, păcatul neascultării de Dumnezeu, îi face pe demoni plini de răutate împotriva oamenilor, pentru că diavolii îi lovesc, le dezbracă sufletele de sfântul veşmânt al fricii de Dumnezeu, al credinţei şi al evlaviei, le răneşte sufletele cu păcate şi cu vicii, chiar dacă îi lasă o vreme cu sufletele zăcând departe de drumul vieţii, incapabili să se mişte înainte sau înapoi. Dumnezeu i-a trimis neamului omenesc cel bătut şi rănit de moarte, doi doctori şi vremelnice leacuri: unul a fost Legea şi celălalt prorocii, dar, nici unul, nici altul, nu au putut să-l vindece de rana adâncă, mortală, pricinuită de diavol, ci au dat înapoi la cea dintâi tulburare adusă de om asu¬pra omului! Legea lui Moise cu cele cinci cărţi ale sale a dovedit limpede că omenirea e bolnavă de păcate fără leac pe acest pământ, că adevărata vindecare se află la Dumnezeu în ceruri, mai ales că prorocii au adeverit că boala e grea şi apăsătoare pentru care a venit Doctorul cel adevărat. Mântuitorul este «balsamul» ceresc al omenirii păcătoase, şi cu Trupul Său sfânt a legat rănile omenirii decăzută în păcat! Iar, după cum uleiul în¬moaie rănile, la fel şi Mila Domnului mângâie sufletul cel chinuit şi plin de amar, după cum vinul e tare, dar te încălzeşte, la fel şi Adevărul lui Dumnezeu şi Dreptatea, Binele şi Frumosul, sunt la fel de tari pentru sufletul păcătos, dar, pătrunzându-l adânc, îl încălzeşte şi-i dă tărie! După cum păstorul cel bun, găsindu-şi oaia rătăcită, o pune pe umerii săi şi o aduce cu bucurie înapoi la turmă, aşa a luat Domnul asupra Sa păcătoşii pierduţi şi i-a adus cu El la turma Sa cerească, pentru ca să fie şi ei acolo unde este El, mai ales că în această lume oamenii trăiesc printre demoni ca oile printre lupi, iar, Domnul este Păstorul Cel Bun care caută oile Sale şi le apără de lupi cu trupul Său îndumnezeit!

,,Iisus este Dumnezeu pe pământ şi om în cer” (Sfântul Ioan Gură de Aur)
Când vine Domnul ca să judece lumea, îmbrăcat în Slava nemuritoare şi în Lumina cea necreată, atunci, păstorii şi învăţătorii Bisericii Sale, Îl vor cunoaşte pe Dreptul Judecător, care va face tuturor dreptate deplină şi nepărtinitoare! Căci, dacă Domnul ar face judecată după măsura cerească a dreptăţii Sale, puţini ar scăpa de focul cel veşnic, dar, El ştie că slăbiciunea şi neputinţa noastră sunt copleşitoare şi ne va judeca pe măsură, încât şi un pahar cu apă dat în numele Său unui însetat, ne va fi socotit ca o faptă bună! Aşadar, să nu ne înşelăm, lăsându-ne pradă nepăsării, fiindcă păstorii Bisericii, îndrumătorii duhovniceşti, trebuie să aibă mare grijă, pentru că lor li s-a dat putere multă şi li se va şi cere pe măsura puterii dobândite! Mântuitorul Iisus Hristos este iubirea întrupată, iar, iubire mai mare decât aceasta nu este în tot universul, nici în timp, nici în veşnicie! Şi în acest fel, credem că a intrat în lume un principiu cu totul nou al iubirii, o nouă singură poruncă a dragostei care îţi cere să-L iubeşti pe Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta şi cu tot cugetul tău, să-L iubeşti mai mult decât pe tine însuţi! Prin această dragoste, una nedespărţită şi de neînlocuit, poţi să-L iubeşti şi pe Dumnezeu, dar, şi pe om! Depărtează-te, muritorule, de slava deşartă, de lauda simulată, de iluzia că ai să-L poţi iubi vreodată pe Dumnezeu, fără Hristos! Să nu te amăgeşti nici cu minciuna că ai să poţi iubi vreodată pe om fără Hristos, pentru că El a coborât din cer şi S-a aplecat asupra ta, aşa rănit şi bolnav cum eşti, ca să te ajute, ca să te tămăduiască, de aceea, priveşte faţa Lui şi vezi chipul tău de fiinţă creată de către Dumnezeu, iar, când îţi vei da seama de înrudirea ta cu El, toate celelalte legături îţi vor părea ca o umbră palidă a înrudirii celei adevărate şi veşnice. Numai atunci vei merge şi vei face şi tu cele asemenea Lui, ai să-i vezi pe cei necăjiţi, flămânzi, lăsaţi goi la marginea drumului, ca pe cei mai de aproape ai tăi, mai aproape decât cei de rudenia cea mai des invocată! Domnul Iisus Hristos ne învaţă că numai prin El putem ajunge în¬rudiţi cu Dumnezeu şi cu omul aflat în nevoinţă, numai prin unirea cu Hristos, ajungem şi la celelalte legături pe care le dobândim prin naştere şi prin stare privilegiată în lume! Prin unirea cu El, Hristos ne cheamă să-L iubim adânc, să-L iubim cu o dragoste care ne străluceşte nouă în suflet, ca şi pe Dumnezeu şi pe om, prin singurul izvor al iubirii, care este Domnul nostru Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul şi Mântuitorul nostru!
Profesor Vasile GOGONEA