†) Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României
În Duminica a 30-a după Rusalii; Ap. Coloseni 3, 12-16; al Sf.Ap. Andrei: 1 Corinteni 4, 9-16; Ev. Luca 18, 18-27 (Dregătorul bogat – Păzirea poruncilor); a Sf. Ap. Andrei: Ioan 1, 35-51; glas 8, voscr.3, când în chip fericit îl sărbătorim şi pe Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României, la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, textul Sfintei Evanghelii ne aduce înaintea ochilor minţii exemplul ispititor prin urmarea căruia fiecare dintre noi putem dobândi, încă din această viață pământească, Împărăția Cerească a Lui Dumnezeu. La o atentă vedere, totul pare simplu, atât pentru dregătorul bogat care poartă dialogul cu Iisus Hristos, cât și pentru noi, cei dn veacul al XXI–lea creştin, dar, cu cât analizăm profunzimea parabolei, adâncind cuvintele Mântuitorului, această simplitate pare de multe ori imposibilă, fiindcă suntem de multe ori prea dependenţi de bunurile pământești. Acest lucru se referă la faptul că, probabil, foarte puțini dintre noi ne-am împărți averea săracilor, ca să căutăm cu ardoare Împărăția lui Dumnezeu, lăsând la o parte oportunităţile acestei lumi trecătoare. Tânărul din Evanghelie credea că împlinise toate poruncile, însă, doar la suprafață, deoarece, împlinise poruncile lui Dumnezeu din Tablele Legii încă din copilărie și tinerețe, dar era pătruns de patima bogăției, de lucrurile materiale de care observăm că nu s-ar fi despărțit prea uşor, mai ales că toate fac referire la raportarea către aproapele nostru, deoarece, poruncile arată Voia Lui Dumnezeu lăsată pe pământ pentru oameni. Ca un lucru pozitiv, reiese faptul că tânărul avea o educație aleasă, era crescut în familie bună și cu frică de Dumnezeu și de poruncile Sale, dar, în momentul în care Hristos îi spune ultima poruncă pentru a fi desăvârșit, tânărul se întristează, când Mântuitorul îi cere să se dezlipească de ceea ce îi oferă o siguranță aparentă, confort și încredere, pentru că în prim plan trebuie să fie slujirea lui Dumnezeu și a celorlalți oameni care se confruntă cu lipsurile, iar, Dumnezeu ne spune că deși păzea cu sfințenie poruncile, tânărul bogat nu era pregătit ca să-L urmeze pe Hristos, fiind cu inima la averile sale, fără să-i miluiască pe cei săraci!
,,Nimeni nu este bun, decât Unul Dumnezeu”!
Aşadar, în Duminica a 30-a după Rusalii, constatăm că Textul Sfintei Evanghelii sună astfel: «În vremea aceea un dregător oarecare s-a apropiat de Iisus și L-a întrebat, zicând: Bunule Învățător, ce să fac ca să moștenesc viața de veci? Iar Iisus i-a zis: Pentru ce Mă numești bun? Nimeni nu este bun, decât Unul Dumnezeu. Știi poruncile: „Să nu săvârșești adulter, să nu ucizi, să nu furi, să nu mărturisești strâmb, cinstește pe tatăl tău și pe mama ta”. Iar el a zis: Toate acestea le-am păzit din tinerețile mele. Auzind, Iisus i-a zis: Încă una îți lipsește: Vinde toate câte ai și le împarte săracilor și vei avea comoară în ceruri; apoi vino de urmează Mie. Iar el, auzind acestea, s-a întristat, căci era foarte bogat. Și, văzându-l întristat, Iisus a zis: Cât de greu vor intra cei ce au averi în Împărăția lui Dumnezeu! Că mai lesne este a trece cămila prin urechile acului decât să intre bogatul în Împărăția lui Dumnezeu. Zis-au cei ce ascultau: Și cine poate să se mântuiască? Iar El a zis: Cele ce sunt cu neputință la oameni sunt cu putință la Dumnezeu» (Ev. Luca 18, 18-27), prin care aflăm că fiind ispitit de un tânăr bogat, Învățătorul este întrebat, ce trebuie să facă pentru a moșteni viața cea veșnică, mai ales că nu e singurul care vine în fața Domnului cu o astfel de întrebare ispititoare, fapt care ne lasă să înțelegem că societatea vremii era preocupată de aspiraţii eschatologice, iar, acest dregător bogat avea o poziţie socială importantă şi respectată de ceilalți. Adresarea tânărului este una politicoasă şi pe un ton destul de oficial, fapt neobișnuit, având în vedere contextul în care se afla în comunitate. Se adresează prin apelativul «bunule Învățător», pentru a face o impresie deosebită, dar, fără să vrea, tânărul a adus și o mărturie cu privire la divinitatea Domnului, de aceea, imediat este întrebat: „Pentru ce Mă numeşti bun? Nimeni nu este bun, decât unul Dumnezeu!”, deci, este subliniat fapul că bunătatea este atributul divinității, iar, dacă ar fi fost atent, tânărul și-ar fi găsit răspunsul în întrebare. În continuarea dialogului, Mântuitorul Hristos îi face tânărului trimitere la poruncile pe care mărturiseşte că le împlinise întocmai, dar, din păcate, nu e suficient de abil în a fructifica oportunitatea şi este invitat ca să iasă din ipostaza de confort şi de împlinire, fiindcă este îndrumat ca să renunțe la tot și să împartă averea săracilor, iar, ca urmare, pleacă întristat. Chiar dacă este uşor nedumerit, Mântuitorul Se întoarce şi le spune ucenicilor: ,,Cât de greu vor intra cei ce au averi în Împărăția lui Dumnezeu! Că mai lesne este a trece cămila prin urechile acului decât să intre bogatul în Împărăția lui Dumnezeu”, iar, noi, trebuie să învăţăm de la acest dregător că pentru om, bunurile materiale limitate şi trecătoare nu pot niciodată să ofere sufletului bucuria vieţii veşnice, pentru că sufletul omului, creat după Chipul lui Dumnezeu Cel veşnic şi infinit este permanent în căutarea lui Dumnezeu Cel veşnic şi infinit, Cel netrecător, nelimitat, iar, nimic din ceea ce este trecător, nu îl poate satisface pe deplin, nu poate răspunde dorinţei lui de viaţă, iar, Dumnezeu ne spune că deși păzea cu sfințenie poruncile, tânărul bogat nu era pregătit ca să-L urmeze pe Hristos, fiind cu inima la averile sale, fără să-i miluiască pe cei săraci!
,,Cât de greu vor intra cei ce au averi în Împărăția lui Dumnezeu”!
În concluzie, fragmentul Evanghelic dedicat dregătorului bogat și păzirii poruncilor este unul emoționant pentru că el cuprinde în sine «poarta» către Împărăția lui Dumnezeu pentru cei care au ales calea de mântuire, şi mai conţine cuvântul puternic adresat de către Hristos Domnul tuturor oamenilor și care a mișcat multe inimi către o lepădare totală de lume și către urmarea deplină a Domnului printr-o golire completă de sine și de iluziile împlinirilor lumeşti! Textul este ca o provocare a hotărârii omului pentru cer și pentru eternizarea vieții în Domnul, o invitație universală şi directă la o libertate autentică. Mântuitorul îi aplică o «terapie de șoc» acestui tânăr bogat, care face efortul apropierii de Domnul și care intră în dialog cerându-I un răspuns, o soluție practică pentru moște¬nirea vieții veșnice. Evanghelia are forma unei narațiuni sapien¬țiale clasice, adică a unui dialog între un înțelept și un căutător al unui cuvânt salvator şi tămăduitor, un cuvânt de mântuire, de folos și de orientare duhovnicească a vieții. Desigur, din pilda aceasta mai aflăm un alt adevăr, deosebit de important, că nu este suficient să respecţi poruncile, să te abţii de la rău, ci trebuie să faci şi mult bine ca să moşteneşti viaţa cea veşnică, iar, cel mai mare bine pe care-l putea săvârşi acest dregător era milostenia, ajutorarea săracilor. Tocmai de aceea, Iisus îi dă sfatul de a renunţa la agonisirea sa materială, pentru a dobândi comoară spirituală în inima lui, căci toate cele materiale acumulate sunt ameninţate de risipire, numai fapta bună are calitatea de a se imprima în sufletul său ca o lumină ce îl însoţeşte în veşnicie. Ca să fii desăvârşit, trebuie să fii următor al lui Hristos, să fii activ şi să cultivi prin milostenie legătura cu Mântuitorul, pentru că El este cu adevărat bogăţia cea veşnică şi nesfârşită a Slavei şi fericirii netrecătoare a Preasfintei Treimi. Chiar dacă schimbarea vieţii omului şi orientarea ei pe calea desăvârşirii nu este uşoară, Hristos ne cheamă să ne schimbăm viaţa, să alungăm patimile ascunse din inimile noastre şi să lăsăm să vină în locul lor iubirea şi lumina lui Dumnezeu, iar, toate sunt cu putinţă când căutăm sincer viaţa veşnică şi cerem ajutorul lui Dumnezeu, Care ne spune că deși păzea cu sfințenie poruncile, tânărul bogat nu era pregătit ca să-L urmeze pe Hristos, fiind cu inima la averile sale, dar, fără să-i miluiască pe cei săraci!
Profesor Vasile GOGONEA
