Ca o prefigurare a Unirii Principatelor Române sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, marele democrat-revoluţionar paşoptist Nicolae Bălcescu spunea că «Istoria este cea dintâi carte a unei naţii, pentru că în ea îşi vede trecutul, prezentul şi viitorul», de aceea, filele istoriei noastre milenare sunt o carte de învăţătură pentru pigmeii politicii românşti de astăzi, care vor ca istoria noastră să fie o naraţiune denaturată şi o permanentă scenă de dispute sterile cu consecinţe imprevizibile! Domnilor politruci vremelnic funcţionali, ştiaţi că până la sfârşitul celui de-al doilea Război Mondial, Ministerul Apărării de astăzi se numea Ministerul de Război, iar, Ministerul de Externe de astăzi se numea Ministerul Afacerilor Străine? Daţi-le voi , acum, această denumire adecvată în funcţie de realităţile româneşti, pentru că despre război şi despre sprijinirea Ucrainei militaţi până la isterie, iar, despre Ministerul Afacerilor Străine, ce să mai vorbim, când în România predomină interesele «afacerilor străine» şi bogăţiile ţării sunt vândute la preţuri de nimic firmelor şi corporaţiilor multinaţionale străine! Domnilor politruci, când vă daţi peste cap ca să ajutaţi Ucraina şi să ne târâţi într-un război păgubitor pentru ţară, mai bine citiţi istoria adevărată şi consemnată în documente a existenţei Ucrainei şi luaţi aminte la o serie de aspecte foarte importante care nu pot fi ignorate de către o minte lucidă!
,,Pacea între oameni şi popoare izvorăşte din pacea omului cu Dumnezeu”!
Iată, înainte de anul 1922 nu a existat, la est de Nistru un stat ucrainean. Acest lucru este foarte important! Primul stat care s-a format la est de Nistru a fost Rusia, cu capitala la Kiev şi se numea «Rusia kieveană», dar, datorită invaziilor neamurilor migratoare din stepele Siberiei și ale Mongoliei, ca și a războaielor cu suedezii, cu polonezii, la un moment dat rușii s-au retras la adăpostul Uralilor, iar, teritoriul dintre Nistru și Don a fost administrat de suedezi și, după un război dintre Suedia și Polonia, Moldova noastră istorică s-a învecinat cu Marele Ducat Polono-Lituanian! Administratorii suedezi ai zonei şi alţii au găsit de cuviință, ca în calea tuturor răutăților, aici să fie aduşi toți criminalii, tâlharii și șuţii din țările lor, astfel că între Nistru și Don s-au stabilit mulţi răufăcători: suedezi, polonezi, lituanieni și chiar și moldoveni! Cam în acest fel începe geneza «poporului» ucrainean, iar, ucrainienii pe care politrucii noştri îi slăvesc atât de mult şi le dau arme ca să lupte pe front, de-a lungul vremii, în căutare de hrană tâlhăreau pe toți vecinii: Moldova, Rusia, Polonia, hanatul tătăresc, acesta din urmă fiind o formațiune statalã ce stăpânea nordul Marii Negre, inclusiv Peninsula Crimeea și gurile Dunării! Atenţie, domnilor politruci, să nu îi confundaţi pe aceşti ucrainieni adunaţi de pe nu se ştie unde, cu cazacii de pe Don și Volga! Cazacii aceștia sunt un popor nobil şi distins format din moldovenii împroprietăriti de către domnitorii Moldovei în zona aceasta nelocuită, pentru a semnaliza apariția migratorilor la est de Volga. Se cunosc nume de căpetenii căzăcești cu origini românești, cum ar fi: Florescu, Simion, Mămăligă şi alţii, iar, după extinderea Imperiului Țarist, Florescu a devenit Țvetaev, Simion-Simionov, mai ales că acești cazaci formau trupele de bază ale armatei rusești și tot cazacii formau Garda Imperială a Țarilor Rusiei! Pentru că locuitorii dintre Nistru şi Don erau neputincioşi în faţa atâtor inamici, s-au gândit la ceva alianțe și chiar au încercat o alianță cu Moldova lui Vasile Lupu, înrudindu-se cu domnitorul Moldovei prin şantaj şi forţă, deoarece, au găsit de cuviință să o descăpăţâneze pe nevasta lui Vasile Lupu, chiar în interiorul Curții Domnești din Iaşi, lucru consemnat în «Letopisetul Țării Moldovei», de către Grigore Ureche, cronicarul care precizează faptul că la Podu-Iloaiei s-a format o poterã având consemnul de a-i fugări pe tâlharii de ucrainieni din Moldova. Pentru că cele trei imperii care înconjurau Moldova s-au opus uniunii cu ucrainenii, căpetenia ucrainienilor cu veleităţi de tâlhari, cunoscutul Bogdan Hmelnițki, a inchinat teritoriul pe care îl stăpânea de formă, țarilor Rusiei. Așadar, în felul acesta dispare pretinsa Ucraină de pe harta Europei, la anul 1654, iar, pe la anul 1740, Țarina Ecaterina a-II-a, cu ajutorul Armatei Imperiale, cucerește hanatul tătaresc al Crimeii și Rusia a devenit stăpână pe nordul Marii Negre și, bineînțeles, Crimeea devenea pământ rusesc! Deci, Crimeea nu a fost niciodată teritoriu ucrainean, până ce au venit bolșevicii la putere în Rusia. Alungarea Țarului Nicolae al II-lea de la cârma Rusiei şi asasinarea familiei sale, în februarie 1917, apoi, prin instalarea la putere a guvernului menșevic, a început Războiul Civil în Imperiul Țarist, moment în care s-au trezit și naționaliștii ucraineni și au purces la crearea Statului Ucrainean, realizând o alianţă cu armata Germană, când au atacat armata Română în zona Galați pentru a face joncțiunea cu nemții. La momentul respectiv, un batalion de români curajoşi, conduși de un maior au măcelărit șleahta de ucraineni, mult mai numeroși decât românii, lucru consemnat de către Constantin Kiriţescu în lucrarea: «Marele Război pentru Întregirea Neamului», o carte de mare şi semnificativă referinţă!
„Fericiți făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema”!
Marea Revoluție din Octombrie, care a avut loc în noiembrie, a adus la putere în Rusia pe bolșevicii lui Lenin și a accentuat Războiul Civil, devenit un război între trei tabere: Armata imperială, Armata menșevicã și Armata bolșevicã. La început, numiţii ucraineni au fost cu Armata Albă, formată din unirea Armatei țariste cu Armata menșevicã, dar, apoi s-au aliat cu Armata Roșie a bolșevicilor. După moartea lui Lenin, urmașul său, Iosif Stalin a format R.S.S. Ucraineană, în anul 1922. Deci, statul ucrainean are o sută şi câţiva de anișori, iar, după ce Stalin a ieşit din scenă, la conducerea URSS a venit ucraineanul Nikita Sergheievici Hrușciov, care, în mod surprinzător, a împroprietărit noul stat cu teritorii eminamente rusești: Doneţk, Lugansk și Crimeea, dar și Insula Șerpilor, unde trăiau pescari români care au fost alungaţi, aici devenind proprietar neaşteptat statul ucrainean. După destrămarea URSS, ucrainenii au început să-și impună politica de ucrainizare a trăitorilor de pe acele meleaguri: ruși în zona de est și sud, români din sudul Basarabiei și nordul Bucovinei. Însă, rușii, majoritari în est și sud, și-au creat propriile formațiuni statale, iar naționaliștii ucraineni au purces la un război împotriva rușilor. Din 2014 și până când a intervenit Armata Rusească, în 24 februarie 2022, prin cruzimea ucrainenilor au murit 400.000 de ruși din Doneţk, Lugansk și Crimeea. Se spune că a fost și un masacru într-un sat rusesc lipsit de apărare, când 8.000 de suflete, bătrâni, femei și copii au fost omorâţi, în timp ce bărbații valizi din acel sat erau pe front! La 24 februarie 2022, rușii aveau un contingent de 160.000 de soldați în Doneţk, Lugansk și Crimeea, iar ucrainienii au masat la granițele celor trei regiuni 250.000 de soldați pregătiți să ia cu asalt teritoriile rusești. Dacă armata rusă nu ataca pe 24 februarie, a doua zi urma să atace ucrainenii și rezultatele luptelor ar fi fost dezastruoase pentru ruși! În felul acesta s-a dezlănţuit războiul dintre Rusia şi Ucraina, care aşteaptă un semnal de pace negociată ce întârzie să se arate! Iar, dacă «arta războiului», aşa cum spune strategul chinez Sun Tzu, presupune tactici psihologice, utilizarea terenului și spionaj, pentru că suprema artă înseamnă supunerea inamicului fără luptă, punând accent pe inteligență, flexibilitate și cunoașterea profundă a sinelui și a adversarului, în schimb, «arta păcii» înseamnă puterea iubirii, pentru că lumea va cotinua să se schimbe dramatic, însă disputele şi războaiele ne pot condamna la distrugere completă! Să spunem, aşadar: „Fericiți făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema” (Matei 5, 9), pentru că într-o lume siderată de isteria războiului este o binecuvântare prezența unui om făcător de pace!
Profesor Vasile GOGONEA
