Pentru că Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului a fost la 27 ianuarie şi ca în fiecare an este și comemorarea universală a victimelor Holocaustului, ca urmarea Rezoluției Adunării Generale a ONU nr. 60/7 din 1 noiembrie 2005, când a fost marcată a 60-a aniversare a eliberării lagărelor de concentrare naziste și sfârșitul Holocaustului care a însemnat uciderea a 6 milioane de evrei europeni și a milioane de persoane de alte naționalități de către regimul nazist german, să spunem că la 27 ianuarie 1945, cel mai mare lagăr nazist de exterminare de la Auschwitz-Birkenau (astăzi în Polonia) a fost eliberat. Pornind chiar de la aceste aspecte, socotim că este un prilej potrivit pentru a începe să vorbim despre «Templul lui Solomon» sau Primul Templu din Ierusalim, lăcașul sfânt al vechilor evrei, care, după izvoarele biblice, ar fi fost construit de către Solomon pe Muntele «Moria», identificat cu «Muntele Templului» din zilele noastre. Prin relatarea biblică, templul a fost distrus în timpul cuceririi regatului Iudeei de către babilonieni, în anii 587-586 î.Hr., iar, cel de-al Doilea Templu din Ierusalim a fost construit de către exilații evrei întorși din Babilon în timpul dominației persane în Palestina sau Iudeea antică, pe locul Templului lui Solomon, la circa 70 ani de la distrugerea Primului Templu, deci pe la anul 516 î.Hr. Templul a fost restaurat și mărit în secolul I î.Hr., în timpul domniei regelui Iudeei, Irod cel Mare şi era constituit din trei zone concentrice care se înălţau treptat, începând de la nivelul esplanadei şi culminând cu «Sfânta Sfintelor». Prima treaptă, care cuprindea aproape jumătate din toată suprafaţa, se numea «Curtea păgânilor» şi era înconjurată de ziduri cu portice acoperite care serveau drept adăpost împotriva soarelui şi ploii. Sub unul dintre aceste portice a şezut Iisus, pe când avea doisprezece ani, în mijlocul cărturarilor, ascultându-i şi întrebându-i (Luca 2, 46). De altfel, în timpul misiunii Sale, când Iisus venea în Ierusalim, propovăduia sub aceste portice din «curtea neamurilor», pentru că Sfântul Evanghelist Ioan spune: „Şi era atunci la Ierusalim sărbătoarea înnoirii templului şi era iarnă. Iar Iisus umbla prin templu, în pridvorul lui Solomon” (Ioan 10, 22-23).
Templul propriu-zis sau «Sanctuarul» era locaşul sfânt sau «Casa lui Dumnezeu»
La un moment dat, la sărbătoarea Paştilor, Iisus i-a alungat în afara acestor curţi cu portic pe vânzătorii de boi, oi şi porumbei şi pe schimbătorii de bani (cf. Ioan 2, 14-15; Matei 21, 12,•Marca 11, 15; Luca 19, 45). Se spune că în mijlocul curţii neamurilor se ridicau alte ziduri, ca o a doua terasă, care împrejmuiau curtea interioară rezervată evreilor, unde nu era îngăduit să intre nici unui străin, care dacă ar fi încălcat regula s-ar fi aflat în primejdie de moarte. Aici, intrând Apostolul Pavel învinuit că a spurcat templul aducând şi elini în templu, dar, scoțându-l afară, voiau să-l omoare (cf. Fapte 21, 27-30). Această terasă era înconjurată de o scară cu 14 trepte. Documentele atestă că în această curte învăţa Iisus poporul, când L-au întrebat arhiereii, cărturarii şi bătrânii, cu ce putere face El acestea (Luca 20, 1-8) şi tot aici are loc alungarea vânzătorilor şi schimbători lor de bani din templu (Luca 19, 45-40). Zidurile acestui templu, sau a doua terasă, aveau câte patru uşi mari la nord şi sud, iar, la mijlocul faţadei dinspre răsărit era o singură uşă mai mare şi mai împodobită decât celelalte, numită «Poarta Frumoasă», în faţa căreia așteptau milă cerşetorii şi unde l-au vindecat Petru şi Ioan pe ologul din naştere (Fapte 3, 1-10). Curtea evreilor era împărţită în două părţi: cea a femeilor (care nu aveau voie să treacă mai departe), dar în care intrau şi bărbaţii, şi cea a bărbaţilor evrei, care era înconjurată de portice şi de săli destinate diverselor servicii ale templului. În partea de nord se afla «Korvana», adică sala tezaurului templului, importantă pentru că aici a rostit Mântuitorul cuvântul Său despre «Lumina lumii», când fariseii şi cărturarii au adus-o în fața Lui pe femeia prinsă în adulter (Ioan 8, 2-20), dar, tot acolo a văzut-o Mântuitorul pe văduva săracă aruncând cei doi bănuţi în vistieria templului, ca obol (Marcu 12, 41-43; Luca 21, 1-4). Templul propriu-zis sau «Sanctuarul» era locaşul sfânt sau «Casa lui Dumnezeu» (Matei 23, 21), «Casa Tatălui» (Ioan 2, 16), în care nu aveau voie să intre credincioşii, nici când aduceau ofrande (Matei 5, 23-24) la altar, ci rămâneau doar în tindă. «Sanctuarul» era împărţit în trei părţi: «tinda» sau vestibulul, «Sfânta», unde intrau numai preoţii, şi «Sfânta Sfintelor», unde intra numai arhiereul o dată în an, la ziua înnoirii sau a Ispăşirii. În «Sfânta Sfintelor» a avut Zaharia vedenia îngerului, când a intrat în templul Domnului să tămâieze (Luca 1, 9) şi tot aici se afla masa cu «pâinile punerii-înainte» (Matei 12, 4; Marcu 2, 26; Luca 6, 4; Evrei 9, 2), care se schimbau în fiecare sâmbătă şi pe care nu aveau voie să le mănânce decât preoţii.
«Zidul Plângerii» este un memorial național al poporului evreu care reunește mase de credincioși”!
După Învăţătura Sfântului Grigorie Palama, Maica Domnului, atunci când a fost dusă la Templu la vârsta de trei ani, «nu numai că a intrat doar în Sfânta Sfintelor, ci şi sălaş aflând acolo, ca una care a fost închinată lui Dumnezeu, nu pentru o perioadă de puţini ani, fiindcă prin ea cerurile se vor deschide la vremea potrivită şi vor fi date spre sălaş veşnic celor care cred naşterii ei minunate», dar, să nu uităm că aşa cum prorocise Mântuitorul (Matei 24, 2), Templul avea să fie incendiat şi dărâmat de soldaţii romani în urma revoltei evreilor din anul 66. Iar, din acel moment, jertfele au încetat pentru totdeauna, astfel că după cea de-a doua revoltă, în anul 135, când Adrian a transformat Ierusalimul în «Aelia Capitolina», pe esplanada templului au fost înălţate două statui: una în cinstea lui Adrian, învingătorul, iar alta în cinstea lui Jupiter «Capitolinul». După cucerirea Palestinei de către arabi, aceștia au transformat esplanada templului în loc sfânt musulman, în amintirea călătoriei pe care Mahomed ar fi făcut-o la Ierusalim, iar, astăzi, vechiul zid de apus al Templului sau «Zidul Plângerii» este un memorial național al poporului evreu care reunește mase de credincioși cu ocazia sărbătorilor cultului mozaic. Ca să înfruntăm şi valurile timpului, să spunem că în anul 1187, Ierusalimul a devenit din nou musulman, urmat de conversia inversă a centrelor religioase de la creștin la musulman, ceea ce a afectat și Piața Templului. Creștinii au fost izgoniți din oraș, iar evreii au putut să se mute în Ierusalim. În anul 1244 domnia Cruciaților a sfârșit în cele din urmă, iar, în perioada Mamelucilor din istoria Ierusalimului, există o creștere semnificativă a fanatismului musulman, astfel că Ierusalimul din secolele al XIII-lea și al XIV-lea devine un important centru pentru învățământul islamic și musulman, iar, aici se construiesc moschei și numeroase școli religioase, iar, populația non-musulmană a fost supusă la persecuții. Din anul 1517, «Eretz Yisrael» a devenit parte a Imperiului Otoman şi Sultanul Suleiman «Magnificul» caută îmbunătățirea orașului, inclusiv zidurile orașului vechi au fost reconstruite şi au supraviețuit până azi,. Cu toate acestea, orașul şi-a pierdut importanța strategică și economică și în acest fel începe revigorarea vieții spirituale evreiești din Ierusalim, când afluxul de emigranți din Europa și din alte țări crește treptat. La mijlocul secolului al XIX-lea, o bancă, o agenție poștală, o tipografie, spitale, școli au apărut în Ierusalim, s-au construit încăperi rezidențiale şi treptat, Ierusalimul în afara zidurilor orașului vechi dobândește fața unui oraș european. În timpul mandatului britanic din 1917 până în 1947, Ierusalimul era centrul administrativ al Palestinei, care a contribuit, de asemenea, la extinderea și îmbunătățirea orașului. Cu toate acestea, revoltele arabe s-au intensificat considerabil şi s-au pronunţat împotriva dezvoltării Ierusalimului evreiesc! (VA URMA)
Profesor dr. Vasile GOGONEA, membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, Filiala «Jean Bărbulescu» Gorj-Mehedinţi
