Timp de peste trei decenii, plecarea românilor la muncă în străinătate a fost marele debușeu al României postdecembriste. După 1990, milioane de oameni au ales drumul Occidentului, într-un exod economic care a schimbat profund societatea românească.
Românii s-au adaptat rapid în țările în care au ajuns. Au devenit constructori în Italia și Spania, îngrijitori în Germania, muncitori în agricultură sau în industrie în multe state europene. În numeroase locuri au fost apreciați pentru seriozitate, disciplină și dorința de a munci.
Pentru România, plecarea lor a avut însă două consecințe majore.
Pe de o parte, economia a respirat ani la rând prin banii trimiși acasă. Miliarde de euro au intrat anual în țară prin remitențe. Cu acești bani s-au construit case, s-au crescut copii, s-au plătit studii și s-au ținut pe linia de plutire mii de familii. Pentru multe comunități din România, banii veniți din diaspora au fost diferența dintre stagnare și supraviețuire.
Pe de altă parte, România a pierdut o parte importantă din cea mai activă și dinamică forță a sa. Tineri curajoși, ambițioși și muncitori – exact oamenii de care o economie are nevoie pentru a crește – au ales să își construiască viitorul în alte țări. Energia lor, creativitatea și puterea lor de muncă au contribuit mai mult la dezvoltarea economiilor occidentale decât la cea a României.
Există însă un efect despre care se vorbește mult prea puțin. Plecarea acestor milioane de români a funcționat, în realitate, ca o supapă socială. În loc ca nemulțumirea față de salarii mici, lipsa oportunităților sau administrația ineficientă să se transforme într-o presiune constantă asupra clasei politice, mulți dintre cei dezamăgiți au ales pur și simplu să plece.
În loc să umple piețele și să ceară performanță de la guvernanți, au ales aeroporturile. Iar acest lucru a oferit politicului românesc o liniște pe care puține state o au: nemulțumiții nu protestau, ci plecau.
Astăzi însă apar semnele unei schimbări profunde. Datele recente de pe piața muncii arată clar că interesul românilor pentru munca în străinătate scade vizibil. Potrivit unui sondaj realizat de platforma de recrutare eJobs, din aproape 9,8 milioane de aplicări pentru locuri de muncă înregistrate într-un an, doar aproximativ 106.000 au vizat joburi din afara țării, adică aproximativ 1,1% din total. Este cel mai scăzut nivel din ultimii cinci ani. Un alt sondaj arată și mai clar schimbarea de mentalitate: doar aproximativ 6% dintre români spun că au un plan concret de a pleca la muncă în străinătate, în timp ce peste 60% afirmă că nu au deloc această intenție.
Cu alte cuvinte, românii caută joburi mai mult ca oricând, dar le caută acasă. Această schimbare marchează, probabil, sfârșitul unei epoci. Timp de treizeci de ani, plecarea în străinătate a fost soluția atunci când lucrurile nu mergeau în România. Era scăparea rapidă dintr-un sistem economic care părea că nu oferă suficiente șanse.
Dacă însă românii încep să rămână, atunci energia socială și economică nu mai pleacă din țară. Ea rămâne aici. Iar o societate în care oamenii rămân este o societate în care oamenii încep să ceară mai mult: salarii mai bune, administrație mai eficientă și politici publice care să funcționeze cu adevărat. Din moment ce ai noștri vor începe însă să rămână, societatea și clasa politică vor da piept cu presiunea pentru schimbare, care va crește inevitabil. Pentru că oamenii care nu mai pleacă în străinătate nu mai caută salvarea în aeroporturi. O caută, din ce în ce mai mult, în schimbarea României. În acest caz, urmarea nu mai este doar o chestiune de economie sau migrație – este momentul în care vocea și puterea românilor rămân acasă, gata să zdruncine sisteme, să ceară dreptate și să rescrie viitorul unei țări care, în sfârșit, nu mai privește doar către străinătate pentru speranță. România se trezește, iar când oamenii rămân și cer mai mult, nimic nu va mai fi la fel.
Dragoș Ionică
