Polițiștii, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, au efectuat, ieri dimineață, cinci percheziții în cadrul acțiunii ,,JUPITER”. Mai multe site-uri de știri, tip ,,Oglindă”, ar fi fost implementate ilegal. Surse susțin că sunt vizate site-uri ,,fantomă”, ale lui Cremeneanu junior.
Acesta este fiul unui cunoscut om de afaceri din Târgu-Jiu și se află în arest într-o altă cauză, după ce a fost trimis în judecată recent pentru trafic de droguri și conducerea unui vehicul fără permis. Bărbatul în vârstă de 36 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, ar fi administrat o rețea de site-uri de tip “știri”, prin intermediul cărora ar fi fost preluate și republicate, fără acord, articole jurnalistice aparținând acestora, prin utilizarea fluxurilor RSS, fără indicarea corespunzătoare a sursei, creându-se astfel site-uri de tip ,,oglindă”, care încalcă drepturile de autor și drepturile de proprietate intelectuală.
Aceleași surse susțin că, în ceea ce privește modul de operare, din coroborarea probelor administrate în cauză, rezultă că acesta a conceput și implementat un mecanism complex, structurat și repetitiv, bazat pe exploatarea unei infrastructuri online extinse, creată prin înregistrarea unui număr semnificativ de domenii web, organizate după un tipar unitar, respectiv utilizarea sintagmei “știri” în asociere cu denumiri de localități sau județe, în scopul creării aparenței unor publicații locale independente. Din investigațiile efectuate a rezultat faptul că acesta deține aproximativ 120 de domenii, precum știridingorj.ro, știridelavrancea.ro, știridinvaslui.ro, știridintulcea.ro, știridinsuceava.ro, știridinilfov.ro, etc.. Vizate de percheziții ar fi fost și alte persoane. ,,În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 27 aprilie, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Crimimalității Economice Gorj au pus în executare cinci mandate de percheziție domiciliară, în județul Gorj, la domiciliile și sediile unor persoane fizice și juridice. Din cercetări a reieșit că, din anul 2023 și până în prezent, acestea ar fi implementat și exploatat o rețea de site-uri de tip <<știri>>, prin intermediul cărora ar fi preluat și republicat, fără drept, articole jurnalistice aparținând altor entități media, utilizând fluxuri RSS și fără indicarea corespunzătoare a sursei. Activitatea infracțională a constat în crearea unui mecanism de tip <>, prin care a fost generat conținut în mod automat, în scopul obținerii de trafic online și beneficii materiale, cu încălcarea drepturilor de autor și a drepturilor de proprietate intelectuală. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 194 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, precum și art. 102 alin. 1 lit. b din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
Cremeneanu junior, arestat pentru trafic de droguri și conducerea unui vehicul fără permis
Alexandru Cremeneanu a fost trimis în judecată recent într-un alt dosar, pentru trafic de droguri de mare risc, în formă continuată, trafic de droguri de risc, în formă continuată şi conducerea unui vehicul fără permis și se află în arest. Recent a cerut înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu sau cu măsura preventivă a controlului judiciar pe cauţiune, însă solicitarea a fost respinsă de judecătorii de la Tribunalul Gorj. instanța a decis și începerea judecății pe fond. Și în această cauză au fost efectuate patru percheziții, în luna februarie, fiind ridicate două telefoane mobile și 14.100 de lei.
„Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Gorj, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Biroul Teritorial Gorj, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat de 35 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc și conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Din probele administrate a rezultat că, în perioada 2022 – februarie 2026, la diferite intervale de timp, acesta ar fi procurat, deținut și vândut, în mod repetat, cocaină, 3-CMC, cunoscut sub denumirea generică de cristal, canabis și ketamină către diverși consumatori din județul Gorj, cu sume între 70 și 500 de lei pentru o doză”, au precizat reprezentanții IPJ Gorj, în momentul reținerii tânărului din Târgu-Jiu. În același dosar a fost trimisă în judecată și o femeie de 36 de ani, acuzată că, pe parcursul anului 2026, ar fi procurat, vândut și oferit, cu titlu gratuit, diferite cantități de cocaină și ketamină către consumatori din municipiul Târgu-Jiu. Anchetatorii au mai stabilit că drogurile aveau ca destinație în principal tineri. Alexandru Cremeneanu a fost condamnat, în luna decembrie a anului 2024, într-un dosar în care a fost acuzat de deţinere de droguri de risc şi mare risc pentru consum propriu, fără drept și conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, la 1 an și 7 luni de închisoare, cu suspendarea executării sub supraveghere.
L.F.







































