Partidele PSD, PNL, USR și UDMR au semnat un acord, în urma unui proces de mediere coordonat de Administrația Prezidențială, prin care își asumă adoptarea noii legi a salarizării în sectorul public până la finalul actualei sesiuni parlamentare.
„Niciun angajat din sectorul public nu va înregistra o scădere a venitului total ca efect al aplicării noii legi, iar cheltuielile totale cu salariile din sectorul public în anul 2027 nu vor depăși cheltuielile din 2026 cu mai mult de 8 miliarde de lei. Potrivit acordului, aplicarea noii legi nu va pune România în situația de a-și încălca obiectivele fiscale asumate pe termen scurt, mediu și lung. Acordul care stă la baza angajamentului politic de a adopta noua legislație a fost semnat de către Sorin Grindeanu – președintele PSD, Ilie Bolojan – președintele PNL, Dominic Fritz – președintele USR, și Kelemen Hunor – președintele UDMR”, a precizat Președinția.
În baza acordului, Ministerul Muncii va publica proiectul de lege și va organiza consultări cu toate categoriile vizate de lege.






























