Un cetățean român a fost rănit în urma accidentului feroviar din Spania. Bărbatul a primit îngrijiri medicale, însă nu a fost internat în spital, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe.
Potrivit MAE, românul a fost identificat în urma verificărilor făcute de reprezentanții Consulatului României la Ciudad Real, pe baza listelor pasagerilor celor două trenuri implicate în accident.
„Oficiul consular a contactat cetățeanul, care a confirmat că a suferit răni în urma accidentului, a primit îngrijiri medicale, nu este internat, dar urmează să parcurgă investigații medicale suplimentare în cursul zilei de astăzi”, a transmis MAE.
Până în prezent, autoritățile spaniole nu au informat consulatul cu privire la existența unor cetățeni români printre persoanele decedate, iar reprezentanții misiunii consulare nu au primit solicitări de asistență.
Între timp, bilanțul tragediei feroviare a ajuns la 69 de morți.
Cetățenii români care au nevoie de asistență consulară pot apela numerele Consulatului României la Ciudad Real: +34 926 226 825, +34 926 274 805 și +34 926 256 925. Pentru situații de urgență este disponibil numărul +34 609 513 790.

































