24.1 C
Târgu Jiu
miercuri, 3 iunie 2026

Dezbatere la București pe tema deșeurilor

27

Reprezentanți ai ADIS Gorj au participat la dezbaterea publică privind revizuirea Planului Național de Gestionare a Deșeurilor, organizată la București de către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.

La întâlnire au fost prezenți președintele ADIS Gorj, Anca Bordușanu, alături de reprezentanți ai asociațiilor de dezvoltare intercomunitară din Sibiu, Pitești, Ilfov și Arad. Asociațiile de dezvoltare intercomunitară au un rol important în organizarea și funcționarea sistemelor de salubrizare din România, fiind responsabile de implementarea și coordonarea proiectelor de gestionare a deșeurilor la nivel local și județean.

În cadrul dezbaterii au fost ridicate mai multe aspecte privind datele incluse în proiectul Planului Național de Gestionare a Deșeurilor. Reprezentanții ADIS Gorj au atras atenția asupra diferențelor existente între cantitățile de deșeuri prezentate în document și datele statistice deținute la nivelul județului Gorj, solicitând o analiză și o corelare mai exactă a informațiilor utilizate în fundamentarea planului.

De asemenea, a fost susținută necesitatea acordării unei flexibilități mai mari autorităților locale și județene în ceea ce privește alegerea modalității de tratare a deșeurilor. S-a subliniat faptul că fiecare județ are particularități și nevoi diferite, iar soluțiile adoptate trebuie să țină cont de realitățile existente în teren.

Un alt subiect abordat a vizat situația instalațiilor de sortare a deșeurilor și numărul acestora la nivel județean, precum și rolul pe care aceste facilități îl au în atingerea obiectivelor privind reciclarea și reducerea cantităților de deșeuri eliminate prin depozitare.

Dezbaterea a evidențiat importanța colaborării dintre autoritățile centrale, autoritățile locale și asociațiile de dezvoltare intercomunitară pentru elaborarea unor politici eficiente în domeniul gestionării deșeurilor și pentru atingerea obiectivelor asumate de România până în anul 2035, a informat ADIS Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.