27.9 C
Târgu Jiu
duminică, 14 iunie 2026

Ion Iordache îl sprijină pe Veștea

2

Deputatul Ion Iordache și-a exprimat public susținerea pentru Adrian Veștea și a afirmat că experiența sa în administrație îl recomandă pentru conducerea Guvernului.

Liderul liberalilor din Gorj a transmis că Adrian Veștea și-a construit cariera politică prin activitate administrativă și rezultate obținute în funcțiile ocupate de-a lungul timpului. În mesajul său, Ion Iordache a evidențiat experiența acumulată de premierul desemnat atât în administrația locală, cât și la nivel central.

„Experiența sa în administrația locală și centrală, echilibrul și decența care l-au caracterizat de-a lungul timpului îl recomandă pentru această mare responsabilitate”, a mai spus liderul liberal.

În finalul mesajului său, Ion Iordache și-a exprimat deschis sprijinul pentru premierul desemnat și i-a urat succes în perioada următoare.

„Îi doresc mult succes în misiunea de a conduce Guvernul României și puterea de a lua cele mai bune decizii pentru dezvoltarea țării noastre. Felicitări pentru această nominalizare!”, a încheiat președintele PNL Gorj.
„Adrian Veștea este un om care merită respect. Un liberal autentic, care și-a construit cariera pas cu pas, prin muncă, seriozitate și rezultate”, a afirmat Ion Iordache.

Președintele PNL Gorj a susținut că profilul administrativ al lui Veștea reprezintă unul dintre argumentele importante în favoarea nominalizării sale.

Poziția exprimată de Ion Iordache se adaugă altor mesaje de susținere venite din partea unor lideri și parlamentari liberali după anunțul făcut de președintele Nicușor Dan. Printre cei care au pledat pentru susținerea lui Adrian Veștea se află și deputatul Ionuț Stroe, președintele PNL Sector 4. Acesta a vorbit despre experiența politică și administrativă a premierului desemnat și a amintit parcursul său în partid și administrație.

Potrivit lui Stroe, Adrian Veștea are aproape trei decenii de activitate în PNL, trei mandate de primar, trei mandate de președinte al Consiliului Județean Brașov și experiență în funcția de ministru al Dezvoltării.

Totodată, liderul liberal a afirmat că România are nevoie de stabilitate și de un guvern capabil să gestioneze angajamentele asumate la nivel european și internațional.

În timp ce unii lideri liberali îl susțin pe Adrian Veștea, alții critică modul în care s-a ajuns la această nominalizare. Secretarul general al PNL, Dan Motreanu, a afirmat că problema principală nu este persoana desemnată, ci lipsa consultărilor cu partidul și cu formațiunile care ar urma să susțină viitorul Executiv. Potrivit acestuia, desemnarea unui prim-vicepreședinte al partidului fără un dialog prealabil poate crea un precedent politic periculos.

Motreanu a susținut că majoritățile parlamentare trebuie construite prin negocieri și acord politic, nu prin decizii unilaterale, arată EvZ.ro.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.