Soția primarului comunei Văgiulești, Maria Pîrjol, a murit, vineri seara, în urma unui accident rutier grav produs în localitate. Evenimentul rutier tragic a avut loc la ora 22.05, pe raza satului Cârciu. Femeia de 56 de ani era singură în mașină.
Primele verificări arată că i s-ar fi făcut rău la volan, autoturismul oprindu-se într-un cap de pod. ,,La fața locului s-a deplasat echipa operativă, iar din primele cercetări efectuate a reieșit faptul că o femeie de 56 de ani, din comuna Văgiulești, în timp ce conducea un autoturism pe DJ, din direcția Văgiulești către Samarinești, din cauze ce urmează a fi stabilite în cadrul cercetărilor, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un cap de pod.
În urma impactului, conducătoarea auto, care se afla singură în autoturism, a suferit leziuni grave. La fața locului a intervenit un echipaj SMURD, care a efectuat manevre de resuscitare, însă, din nefericire, a fost constatat decesul acesteia”, a declarat Ioana Nanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.
Zeci de mesaje de condoleanțe pe paginile de socializare
Maria Pîrjol era un învățător iubit de toți colegii. Reprezentanții Școlii Gimnaziale Samarinești au postat un mesaj emoționant pe Facebook: ,,În asemenea momente, ne este extrem de greu a ne găsi cuvintele. O durere foarte grea a lovit întreaga comunitate la aflarea veștii că doamna învățătoare Maria Pîrjol s-a grăbit către altă clasă, undeva mult mai sus. Grija purtată zecilor de elevi într-o carieră întreagă să îi paveze drumul în ceruri. Exemplara relație cu fiecare coleg nu va putea fi uitată vreodată, la fel și seriozitatea cu care și-a făcut meseria de dascăl. Vă vom purta o veșnică si frumoasă amintire, Doamna Mari! Drum lin și odihnă veșnică!”. Apropiații femeii de 56 de ani sunt în stare de șoc și au transmis o serie de mesaje pe rețelele de socializare. ,,Odihnă veșnică, Doamna Mari, îmi este greu să îmi găsesc cuvintele, e foarte dureros, îmi este greu să vorbesc de dumneavoastră la trecut, ați fost si veți rămâne un exemplu pentru generația de copii pe care i-ați învățat! Condoleanțe familiei! Dumnezeu să le dea putere să treacă peste această încercare grea”, ,,Drum lin către stele, draga noastră Mari! Prea devreme ai plecat, ne-ai lăsat un gol imens în suflete, dar și în școală. Cu inimile îndurerate ne luăm rămas-bun de la o colegă deosebită, un dascăl dedicat și un om cu suflet mare. Prin răbdarea, profesionalismul și dragostea pe care le-ai dăruit copiilor, ai lăsat urme adânci în inimile tuturor celor care au avut privilegiul să te cunoască. Ne vor rămâne mereu în amintire zâmbetul tău și căldura cu care îi înconjurai pe cei din jur. Transmit sincere condoleanțe familiei îndurerate și tuturor celor care au iubit-o. Dumnezeu să o odihnească în pace și să îi dăruiască lumină veșnică! Nu te vom uita niciodată, Maria Pîrjol!”, au scris colegii soției primarului comunei Văgiulești, Constantin Pîrjol.
L.F.





























