În urma aplicării sancțiunilor și a măsurii de sistare a activității la punctul de lucru Castru Roman, administratorul societății S. C Dacorex Com SRL a declarat, în mod expres, că nu se va conforma dispozițiilor impuse de către inspectorii Administrației Bazinale de Apă Jiu, manifestând pe întreaga durată a controlului o atitudine sfidătoare și lipsită de cooperare față de echipa de control, arată instituția. La verificarea ulterioară a măsurii dispuse, inspectorii au constatat că aceasta nu a fost respectată. În consecință, a fost aplicată o nouă sancțiune contravențională în valoare de 110.000 lei, fiind dispusă din nou măsura de sistare a activității. Administratorul societății a refuzat primirea procesului-verbal de constatare și sancționare, precum și a măsurilor dispuse. În acest caz, în conformitate cu prevederile legale, s-a procedat la afișarea documentelor la sediul social al societății. Astfel, societatea a fost sancționată, în data de 28 iulie a.c., cu 4 amenzi în valoare totală de 190.000 lei, fiind dispusă sistarea activității și propunerea de retragere a Autorizației de Gospodărire a Apelor, ca urmare a nerespectării repetate a obligațiilor legale.
Abateri repetate și sfidare
Abateri repetate, sancțiuni mai dure, arată Apele Române Jiu. ,,Două amenzi de 80.000 de lei, sistarea activității și propunerea de retragere a Autorizației de Gospodărire a Apelor. Inspectorii Apele Române Jiu au aplicat măsuri ferme în urma controlului efectuat în data de 28 iulie 2026 la punctul de lucru Castru Roman ce aparține SC Dacorex Com SRL”.
,,Societatea nu se află la prima abatere. În luna aprilie 2026, aceasta a fost sancționată pentru nerespectarea prevederilor Autorizației de Gospodărire a Apelor, fiind dispuse și măsuri obligatorii pentru intrarea în legalitate. Cu ocazia noului control, inspectorii ABA Jiu au constatat că măsurile trasate anterior nu au fost îndeplinite, iar societatea a continuat activitatea prin punerea în funcțiune a unor noi utilaje de concasare și sortare, care nu sunt reglementate din punct de vedere al gospodăririi apelor, încălcând astfel prevederile legale. Având în vedere caracterul repetat al abaterilor și nerespectarea măsurilor impuse, inspectorii ABAJiu au dispus: Două amenzi contravenționale, în valoare totală de 80.000 de lei; Sistarea activității desfășurate în condiții neconforme; Propunerea de retragere a Autorizației de Gospodărire a Apelor. Respectarea prevederilor Autorizației de Gospodărire a Apelor este o obligație legală pentru toți operatorii economici. Ignorarea măsurilor dispuse de autoritățile competente și continuarea activității în afara cadrului legal atrag sancțiuni ferme. Apele Române Jiu va continua acțiunile de control și va aplica cu fermitate legislația în vigoare pentru protejarea resurselor de apă și a mediului”, a mai transmis instituția.
Amintim că în urmă cu două săptămâni, la cariera de piatră din Pleșa, a fost o explozie în care un utilaj și o mașină au fost distruse. Au urmat controale repetate ale Administrației Bazinale de Apă (ABA) Jiu, care au dus la sancțiuni în valoare totală de 620.000 de lei împotriva societății Dacorex Com SRL, precum și la măsuri repetate de sistare a activității și la propunerea de retragere a autorizației de gospodărire a apelor.
M.C.H.





























