12.3 C
Târgu Jiu
miercuri, 13 mai 2026

Cadrele didactice din Gorj spun „NU” grevei din 25 mai

4

Sindicatele din învățământul preuniversitar din județul Gorj au încheiat procesul de consultare a cadrelor didactice privind posibila declanșare a grevei generale anunțate pentru finalul lunii mai. În urma centralizării opțiunilor, profesorii au decis să nu susțină declanșarea protestului în această perioadă.

Potrivit liderilor sindicali, situația este influențată de schimbările recente de pe scena politică, ceea ce face imposibilă, în acest moment, continuarea unor negocieri eficiente.
Președintele Uniunii Sindicatelor Libere din Învățământ (USLI) Gorj, Elvis Istudorescu, a precizat pentru „Gorjeanul” că mai puțin de 50% dintre cadrele didactice participante la referendum au fost de acord cu declanșarea grevei în perioada imediat următoare.
„În actualul context politic, fără un guvern stabil cu care să putem negocia, nu pot fi făcuți pași concreți în această direcție. Problemele din sistem rămân, însă vor fi discutate într-un moment mai potrivit”, spun sindicaliștii.
Printre motivele care au influențat decizia profesorilor se numără și faptul că, pe durata grevei, contractele de muncă sunt suspendate, cadrele didactice nu sunt plătite, iar zilele de protest nu sunt considerate vechime în muncă.
Profesorii ar fi urmat să declanșeze o grevă de avertisment de două ore pe 18 mai, iar din 25 mai să intre în grevă generală.
Revendicările sindicale vizează, între altele, majorarea normei didactice, blocarea posturilor vacante, neplata unor drepturi salariale stabilite prin hotărâri judecătorești, creșterea numărului de elevi în clase și birocrația excesivă.
Liderii sindicali susțin că aceste revendicări rămân în continuare pe agenda discuțiilor și vor fi reluate în momentul în care va exista un nou guvern, capabil să poarte negocieri.
„Când declanșezi o grevă, trebuie să ai cu cine dialoga”, spunea recent și Simion Hăncescu, lider al Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, avertizând că instabilitatea politică prelungită poate bloca orice formă de negociere și poate duce la amânarea sau chiar anularea grevei generale.
În rândul profesorilor există și opinii diferite, unii considerând că o eventuală grevă ar fi fost mai eficientă în perioada examenelor din vară, nu în luna mai.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.