Trei ședințe operative de lucru au avut loc în prima parte a zilei de ieri, la Guvern, pentru a asigura menținerea echilibrului sistemului național de energie electrică și buna funcționare a pieței carburanților, a informat Executivul.
,,Situația debitului Dunării în zona Centralei Nuclearelectrice Cernavodă a fost subiectul uneia din ședințele operative. Nivelul Dunării este staționar la priza de apă care asigură răcirea reactoarelor, astfel încât există premisa ca Reactorul 2 să rămână în funcțiune câteva zile în plus față de estimările inițiale.
Celelalte lucrări care contribuie la încercarea de a asigura un debit suplimentar de apă pentru Centrala de la Cernavodă sunt în plină desfășurare: utilajele de dragare funcționează în regim de 24/24 și barjele încărcate cu piatră ar putea fi scufundate și plasate pe cursul apei în următoarele zile.
În timpul ședinței, Dispeceratul Energetic Național a informat că, aseară, consumul de electricitate la nivel național era estimat la aproape 7.500 MW, dar în intervalul orar 20:00 – 22:00 consumul real a fost mai mic și s-a păstrat cvasiconstant între 7.200 și 7.250 MW.
A doua ședință a fost cu furnizorii și transportatorii de combustibili din România. Analiza situației la nivel național arată că sincopa de aprovizionare din ultimele săptămâni este pe cale de a fi depășită, astfel încât nu sunt anticipate probleme de disponibilitate a carburanților pentru populație, agricultură sau transportatori.
Responsabilii din Guvern vor continua întâlnirile cu reprezentanții furnizorilor și transportatorilor.
A treia întâlnire a fost cu principalii distribuitori de energie electrică din România, cu Transelectrica și ANRE, pentru a discuta măsurile necesare menținerii echilibrului în sistemul energetic național.
Furnizorii au ridicat problema nevoii de lichidități în perioada următoare, prin plata restanțelor care li se cuvin din schema de compensare a prețului la consumator, precum și nevoia instalării de contoare inteligente la consumatori, astfel încât ofertele comerciale să poată fi făcute și în funcție de diferențele semnificative de preț între anumite perioade ale zilei.
Distribuitorii de energie electrică au fost informați că Guvernul intenționează să adopte o Hotărâre care să permită – preventiv – deconectarea cu avertizare prealabilă a marilor consumatori în cazul în care reducerile voluntare a consumurilor de energie electrică nu reușesc să echilibreze rețeaua națională”, mai arată Guvernul.
Grindeanu cere redeschiderea centralelor electrice pe bază de cărbune ale CEO
Cu o zi înainte, președintele PSD, Sorin Grindeanu, i-a cerut public să meargă la Bruxelles pentru a cere Comisiei Europene să permită României să redeschidă centralele electrice pe bază de cărbune din Gorj. „Cer public prim-ministrului demis, Ilie Bolojan, să meargă urgent la Bruxelles și să negocieze amânarea termenului de 31 august pentru oprirea centralelor electrice pe bază de cărbune. Deci, noi le punem la Senat, astăzi, acest proiect de lege care spune ceva simplu: nu mai oprim niciun fel de capacitate dacă nu se pune ceva în loc. Nu poți lăsa România fără și mai mult curent. Nu putem doar să importăm și să umflăm buzunarele unora. Orice lipsă de acțiune din acest punct de vedere înseamnă complicitate la distrugerea cu premeditare a României. Suntem deja în recesiune și economia nu-și poate permite să închidă capacități de producție și să țină pe loc marii consumatori, industria”,
M.C.H.





























