Un accident grav a avut loc sâmbătă, la Câmpu Mare, în comuna Scoarța, unde o mașină a lovit un cap de pod. Șoferul, un tânăr de 19 ani, a fost rănită grav. Evenimentul rutier a avut loc în jurul orei 04.00. În urma impactului, tânărul de 19 a rămas încarcerat.
,,Am fost solicitați să intervenim pentru gestionarea unei situaţii de urgenţă generate de un accident rutier produs pe raza localităţii Scoarţa, în care a fost implicat un autoturism care a părăsit partea carosabilă şi a lovit un cap de pod. La faţa locului au fost dislocate două autospeciale pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD din cadrul Detaşamentului de Pompieri Târgu-Jiu, precum şi trei ambulanţe din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Gorj, echipajele de intervenţie constatând că, în urma impactului, o persoană de sex masculin, în vârstă de 19 ani, a rămas încarcerată. Colegii noştri au intervenit pentru extragerea din autoturism a bărbatului care a fost conștient și cooperant”, a declarat Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj. Tânărul a fost transportat la Spitalul de Urgență Târgu-Cărbunești. Polițiștii au efectuat cercetări la fața locului, pe DJ 675 B, în satul Câmpu Mare. ,,Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit că un bărbat de 19 ani, din comuna Albeni, în timp ce conducea un autoturism din direcția Scoarța către Albeni, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un cap de pod. În urma evenimentului rutier, conducătorul auto a suferit leziuni și a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Din cauza stării medicale a acestuia, testarea cu aparatul etilotest nu a putut fi efectuată la fața locului, urmând să fie stabilită eventuala prezență a alcoolului în organism prin analiza probelor biologice recoltate. Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a precizat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
L.F.





























