21.5 C
Târgu Jiu
luni, 15 iunie 2026

Turiștii, dornici de zăpadă pe Transalpina!

33

Deși la poalele muntelui avem temperaturi de vară și cireșe coapte, la munte zăpada încă poate fi întâlnită pe marginea Transalpinei, nămeții netopiți încă devenind punct de atracție pentru turiștii porniți în drumeții pe cea mai înaltă șosea din țară.

Petecele de zăpadă au devenit locurile preferate pentru amintirile unei astfel de drumeții, turiștii oprind mașinile sau motocicletele special în acest zone. Chiar dacă nu sunt adecvat îmbrăcați, mulți fiind în tricou, așa cum coboară din mașini, vizitatorii recunosc că pentru câteva minute cât stau acolo nu îngheață. „Eu am plecat în America de peste 30 de ani. Nu am fost pe aici niciodată, acum am venit cu câteva rude în excursie și pot să vă spun că îmi place foarte mult. Nu speram să mai găsim zăpadă, dar mi se pare minunat că avem această bucurie aici”, a spus unul dintre turiștii prezenți la sfârșitul săptămânii în apropiere de Pasul Urdele, locul cel mai înalt de pe Transalpina. „E frumos pentru că aici avem zăpadă, iar jos, la poalele muntelui, sunt cireșele coapte.
Aici e frig, jos e cald. Față de cum e acolo aici e foarte frig, dar pentru câteva minute ne place, nu e nicio problemă”, a spus o turistă. Oamenii s-au bucurat și de floricelele proaspete de pe versanți, care sunt într-un contrast total cu mormanele de zăpadă ce mai pot fi încă întâlnite. „E ceva ce nu poți întâlni în multe locuri din țara asta frumoasă. Aici pe marginea drumului să fie zăpada de câțiva metri înălțime, iar fix deasupra ei să fie florile atât de frumos înflorite. Este ceva splendid. Ne bucurăm din plin de frumusețea naturii și de țara asta minunată pe care o avem. Noi am venit la Rânca la o întâlnire a motocicliștilor și am ieșit la o plimbare pe munte, dar nu credeam să fie atât de frumos totul”, a spus o altă turistă.
Chiar dacă numărul celor care au urcat în weekend pe munte nu a fost unul foarte mare, nefiind aglomerația din perioadele de vârf, pentru turiștii ajunși aici bucuria a fost una deosebită. Au putut să se plimbe în voie și să se bucure de liniștea din vârful muntelui. Chiar și pentru cei cu motociclete peisajele au fost motiv de a opri foarte des. „Aveam deplasarea asta planificată de vreo lună, de când am aflat că se va putea circula din nou pe aici. Drumul e surprinzător de bun, vremea ține cu noi, chiar dacă e un pic rece, dar e perfectă pentru o plimbare pe două roți. Ne bucurăm din plin și până facem noi tot traseul sperăm să vină și soarele”, a spus o bucureșteancă aflată pe motorul său.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.