18.4 C
Târgu Jiu
marți, 26 mai 2026

Un nou medic ortoped la Spitalul Județean

9

Un nume cunoscut în ortopedie s-a alăturat echipei Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu. Dr. Alexandru Ivan, medic primar ortoped, și-a început activitatea în cadrul unității medicale la începutul lunii mai.
Acesta s-a transferat de la spitalul din Târgu Cărbunești, unde a ocupat funcția de șef de secție. Dr. Ivan își desfășoară activitatea atât în cadrul Secției Ortopedie-Traumatologie, cât și în cabinetul de specialitate din Ambulatoriul Integrat (Policlinică) al spitalului.
„Bine ați venit în echipa SJU Târgu-Jiu, domnule Doctor! Dr. Alexandru Ivan este un medic primar ortoped de succes, recunoscut pentru profesionalismul său. În prezent, își desfășoară activitatea la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, aducând un plus de valoare echipei medicale de aici. Dr. Ivan este un specialist empatic, recunoscut pentru rata excelentă de succes a operațiilor efectuate; este foarte apreciat de pacienți, oferindu-le mereu soluții chirurgicale și non-invazive moderne, menite să le redea rapid mobilitatea.
Domnul doctor Ivan va activa în cadrul Secției Ortopedie-Traumatologie și în cabinetul de Ortopedie din cadrul Ambulatoriului Integrat al Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu.
Expertiza principală a domnului doctor este patologia membrului superior (mână, cot, umăr), tratând cu succes atât cazuri traumatice acute, cât și afecțiuni degenerative cronice. Mulți pacienți își exprimă recunoștința pentru faptul că i-a ajutat necondiționat și îl recomandă ca fiind unul dintre cei mai buni specialiști din regiune”, a precizat Mihaela Țicleanu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean.
Medicul va desfășura consultații și în cadrul Ambulatoriului Integrat, pe bază de programare și bilet de trimitere.
„Începând cu luna mai activez în cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu. Sunt și aici disponibil gratuit pentru pacienți, în policlinica spitalului, în ziua de miercuri, pe bază de programare și bilet de trimitere. Cine își dorește în privat, mă găsește în Novaci, cabinet privat, pe bază de programare telefonică”, a transmis dr. Ivan.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.