18.4 C
Târgu Jiu
miercuri, 3 iunie 2026

O gorjeancă a câștigat Locul I la Festivalul Cozonacilor din Crainici – Mehedinți!

2

Pentru a-l doilea an din cei zece în care s-a desfășurat la Crainici, în Mehedinți, Festivalul Cozonacilor a fost câștigat de o gorjeancă. Ramona Eliza Sulea, din Tismana, a participat și la alte ediții ale acestei manifestări unice în țară, iar experiența acumulată în timp a ajutat-o acum să facă cei mai pufoși și gustoși cozonaci. Nu a fost singura gorjeancă prezentă la festivalul din județul vecin. Pentru a doua oară a participat și Lenuța Gheorghițoiu, din Novaci, cea care în urmă cu doi ani câștiga și ea locul întâi chiar de la prima participare. De data aceasta ea a obținut mențiune, fiind invitată de către organizatori încă de pe acum să fie prezentă și la ediția de anul viitor. Concurentele au fost în număr de zece, numărul lor fiind limitat de capacitatea de coacere a cuptorului pe care îl au la dispoziție. În acesta intră fix 10 cozonaci, și toți trebuie puși la copt în același timp, deși poziția pe care o au în interiorul cuptorului influențează foarte mult procesul de coacere și, implicit, gustul final al cozonacului. Indiferent de câștigătoare, unicitatea festivalului i-a bucurat la maxim pe participanți, mai ales că, cu o zi înainte, gospodinele din sat au pregătit 200 de cozonaci care să fie oferiți gratuit oricui dorește să guste. Delia Mladen, organizatoarea și inițiatoarea festivalului în urmă cu un deceniu, s-a declarat extrem de bucuroasă că o idee pe care a avut în urmă cu zece ani s-a concretizat an de an și a ajuns să bucure atât de multă lume. „Festivalul acesta a fost o simplă idee în urmă cu zece ani și în fiecare an, deși nu ne-a fost ușor, l-am organizat și am văzut cum crește. A crescut ca un cozonac pus la dospit, a devenit un copil frumos de care sunt tare mândră, mai ales când văd atâția participanți și atâția oameni bucurându-se de ceva care ne reprezintă pe noi toți”, a spus organizatoarea care, pe parcursul întregii zile, s-a prins în hore alături de gospodinele aflate în concurs, dar și de restul oamenilor care au vrut să joace și să se bucure de a doua zi de Rusalii.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.