Șofer prins băut la volan, la un control de rutină

129

Un bărbat de 40 de ani, din Novaci, a fost prins conducând sub influenţa băuturilor alcoolice, ieri, fiind oprit la un control de rutină în trafic, pe o stradă din oraș, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj.

„La data de 10 iunie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Novaci au depistat în trafic un bărbat de 40 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe strada Ghebani din orașul Novaci, fiind sub influența băuturilor alcoolice cu o concentrație de 0,75 mg/litru alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost transportat la Spitalul orașului Novaci, fiindu-i recoltate două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană aflată sub influența alcoolului”, a declarat Ioana Nanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Dacă în momentul testării, aparatul alcooltest indică o valoare de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat sau mai mare, fapta este considerată infracțiune și se poate pedepsi cu închisoarea de la 1 la 5 ani sau cu amendă penală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.