9.1 C
Târgu Jiu
joi, 5 noiembrie 2026

Analize medicale la prețuri mai mici, la Spitalul Județean din Târgu Jiu

1

Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu pune la dispoziția pacienților o gamă variată de analize medicale și investigații în cadrul Ambulatoriului Integrat. Serviciile pot fi efectuate contra cost, la cerere, dar și pe baza biletelor de trimitere.

Gorjenii pot beneficia de analize hormonale, teste pentru determinarea vitaminei B12 și markeri tumorali, în cadrul Laboratorului de Analize Medicale. Printre investigațiile disponibile se numără estradiolul, FSH, LH și testosteronul, fiecare cu un tarif de 36 de lei, în timp ce analiza pentru vitamina B12 costă 51 de lei.

În cadrul laboratorului sunt disponibile și mai multe analize pentru determinarea markerilor tumorali. AFP, utilizată frecvent în evaluarea unor afecțiuni hepatice și tumorale, costă 46 de lei. Același tarif este valabil pentru CEA (antigenul carcinoembrionar), folosit în special pentru monitorizarea unor afecțiuni oncologice, inclusiv cancerul colorectal, precum și pentru CA 15-3 și CA 125, markeri utilizați în evaluarea unor afecțiuni oncologice feminine. Tot 46 de lei costă și analiza CA 19-9, asociată în special cu afecțiunile pancreatice și gastrointestinale.

Pe lângă analizele de laborator, Ambulatoriul Integrat oferă și consultații medicale, precum și servicii pentru eliberarea unor documente necesare în diferite situații. O consultație în ambulatoriu costă 100 de lei, un referat medical este 150 de lei, iar o fișă auto costă 120 de lei. Pentru fișa de angajare, care include consultația și fișa de aptitudini, tariful este de 130 de lei. Spitalul eliberează și certificate prenupțiale, la un tarif de 200 de lei de persoană, fișe pentru M.A.I. – 260 de lei, fișe pentru facultate – 130 de lei și certificate de adopție – 100 de lei.

În cadrul unității medicale pot fi efectuate și investigații precum ecografiile și electrocardiogramele. O ecografie generală costă 150 de lei, în timp ce ecografia abdominală și cea de pelvis au tarife de 100 de lei fiecare. Pentru un EKG, pacienții achită 50 de lei, pentru un EEG – 90 de lei, iar pentru o spirometrie – 56 de lei.

Sunt disponibile și investigații în specialitatea Ginecologie. Ecografia endovaginală, ecografia genitală și colposcopia au un tarif de 112 lei fiecare. Recoltarea testului Babeș-Papanicolau, cu interpretare, costă 56 de lei, același tarif fiind valabil și pentru recoltarea culturii de col cu antibiogramă sau a secreției vaginale.

„Analizele efectuate în regim ambulatoriu au costuri reduse în comparație cu rețelele de clinici private”, susțin reprezentanții SJU Târgu Jiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.