SANITAS Târgu Jiu susține greva generală din sănătate: „Respect pentru cei care au grijă de sănătatea României!”
Începând cu data de 28 iulie 2026, Organizația SANITAS Târgu Jiu participă la greva generală organizată la nivel național, alături de colegii din întreaga țară, pentru apărarea drepturilor angajaților din sistemul de sănătate și asistență socială.
”Această acțiune este rezultatul nemulțumirilor acumulate în urma lipsei unor măsuri concrete privind eliminarea inechităților salariale, asigurarea unui sistem de salarizare echitabil, îmbunătățirea condițiilor de muncă și rezolvarea deficitului grav de personal.
Personalul din sănătate a demonstrat, în fiecare zi, profesionalism, responsabilitate și devotament față de pacienți. Cu toate acestea, eforturile depuse nu au fost însoțite de respectul și recunoașterea pe care le merită.
Greva generală nu este îndreptată împotriva pacienților. Dimpotrivă, ea reprezintă un semnal de alarmă privind necesitatea salvării sistemului public de sănătate și a păstrării profesioniștilor în România.
Pe durata grevei vor fi respectate toate obligațiile prevăzute de lege privind asigurarea urgențelor și a serviciilor medicale esențiale, astfel încât viața și sănătatea pacienților să nu fie puse în pericol.
Facem apel către Guvernul României și către toate instituțiile cu atribuții în domeniu să dea dovadă de responsabilitate și să răspundă revendicărilor legitime ale angajaților din sănătate prin măsuri concrete și dialog real.
Mulțumim tuturor colegilor care demonstrează solidaritate și unitate în această acțiune. Numai împreună putem construi un sistem sanitar în care munca, profesionalismul și demnitatea să fie respectate.
Respect pentru cei care au grijă de sănătatea României!”, a transmis președintele Sanitas Tg Jiu, Lucian Alexandru Ardelean.





































