22.8 C
Târgu Jiu
luni, 10 august 2026

Trei cutremure în doar șase ore

125

Activitate seismică intensă, în România. În decurs de doar câteva ore, au fost înregistrate trei cutremure. Zona seismică Vrancea a fost activă în noaptea de sâmbătă spre duminică. Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) a înregistrat nu mai puțin de trei cutremure, ce s-au produs într-un interval de doar câteva ore. Cel mai important dintre acestea a avut magnitudinea 3,5 și s-a produs la o adâncime de aproape 148 de kilometri.

Potrivit datelor publicate de INCDFP, cel mai recent dintre cele trei cutremure a fost înregistrat duminică, 26 iulie, la ora 04:52, în zona seismică Vrancea, județul Vrancea. Și a fost unul de suprafață – producându-se la doar 18 kilometri adâncime. „În ziua de 26 Iulie 2026 la ora 04:52:04 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, VRANCEA un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.4, la adâncimea de 18.8km”, a anunțat Institutul. Acest cutremur s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 30km S de Focșani, 41km N de Buzău, 89km S de Brăila, 90km S de Galați, 93km NE de Ploiești, 95km SE de Sfântu-Gheorghe, 99km S de Bârlad.

Cu aproximativ două ore înainte, avusese loc un alt cutremur, tot în zona Vrancea, dar în județul Buzău. A fost și cel mai puternic din seria de trei seisme înregistrate recent. Cutremurul a avut loc la ora 02:35, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, a avut 3,5 grade pe scara Richter și s-a produs la adâncimea de 147, 7 kilometri.

„În ziua de 26 Iulie 2026 la ora 02:35:26 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.5, la adâncimea de 147.7km”, conform infp.ro.

Acest cutremur s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 56km E de Brașov, 57km SE de Sfântu-Gheorghe, 57km S de Buzău, 64km N de Ploiești, 73km S de Focșani, 91km NE de Târgovște.

A fost cutremur și sâmbătă după-amiază

Anterior, în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, respectiv în 25 iulie, la ora 23:20, avusese loc, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, un cutremur slab, cu magnitudinea 3.2, la adâncimea de 89 de kilometri.

Un alt cutremur s-a produs sâmbătă după-amiază, 25 iulie, la ora 15:13, tot în zona Vrancea, județul Buzău. Cutremurul, unul slab, a avut 3,1 grade pe scara Richter și s-a produs la circa 103 kilometri adâncime.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.