Din timpuri memorabile dăltuitorul, cu vocația creatorului de geniu, dădea viață lemnului și pietrei, cu umilința slujitorului chemat la misiune și înflăcărat de spritul creator.
Trăind într-un spațiu sacru, gorjeanul, acest anonim al geniului, a învățat să cultive frumuseți spirituale pe care le-a trecut prin filtrul Inimii reușind să construiască aceste frumuseți din piatră, fier și lemn, care te transpun în tărâmul de basm al „Tinereții fără bătrânețe și al vieții fără de moarte”.
Geniul, umilința și profunzimea sufletului gorjenesc care susțin arhetipul arhitectului sunt prezente mereu fie în case și monumente, fie în troițe, cruci și biserici de lemn ajunse la desăvârșire bazându-se pe trei piloni de spiritualitate și artă autentică:
– Viața și arta marelui maestru al sculpturii universale, Constantin Brâncuși,
– Geniul creator al arhitectului Julius Doppelreiter,
– Arhitectul gorjean anonim.
Ca atare, arhitectul gorjean anonim, precum ucenicul în lucrările sale, după ce a preluat instinctiv arta transmisă din generație în generație, a selectat-o din anonimat și a reușit să o dăruiască omenirii din generație în generație integrând totul în sufletul și entitatea acestui neam pe cât de sărac în valori materiale, cu atât mai bogat în valori spirituale intrinseci. A luat astfel naștere egregorul acestui neam gorjenesc, spritualizat ca un sui-generis „părinte ” făuritor de frumuseți, zămislitor de case și ctitor de biserici ale satului, care dăinuie peste veacuri și se ridică la rangul de maestru, fără să aibă pretenția de a proba autenticitatea și măsura valorii lui. În altă ordine de idei, arhitectul gorjean anonim plămădit din zbuciumul imperiilor aflate la Est și la Vest și făuritor de neam românesc, nu este altceva decât o replică a ucenicului care trudește din greu și care, după perioada de ucenicie, continuă autoperfecționarea ajungând un maestru autentic, de aici încolo până la desăvârșirea spirituală, nemairămânând decât un pas.
Arhitectura unor construcții și monumente din municipiul Târgu Jiu și din județul Gorj arată de peste veacuri vigoarea înțelepciunii modelată de arhitectul gorjean anonim care a reușit să împlinească o adevărată chemare mesiancă arătând, celor care au „ochi” să vadă, că prin artă materia a sublimat în spirit. Mă refer, în primul rând, la capodoperele marelui maestru al sculpturii universale, Constantin Brâncuși de la Târgu Jiu recent clasate patrimoniu mondial, UNESCO, la casele concepute de marele arhitect, Julius Doppelreiter dar și la bisericile din lemn care înnobilează ținutul gorjenesc. Aceste perle înșiruite pe haloul geniului arhitect gorjean, anonim și totodată autentic, sunt produsul unui proces de autoperfecționare continuă care este strâns legat de realitățile noastre geografice, istorice, culturale, sociale și economice dar și ale spiritualității gorjene definite de o puritate celestă și o simplitate intrinsecă.
Ca valori patrimoniale ele reprezintă, laolaltă, cele mai de preț bijuterii ale poporului nostru ce scot în evidență simțul artistic, armonia și echilibrul spiritual, haruri cu care Dumnezeu a binecuvântat aceste meleaguri.
La Târgu Jiu, pornind de la „Masa Tăcerii”, trecând printre scaunele din „Aleea Scaunelor”, traversând apoi pe sub bolta „Porții Sărutului” și continuând drumul spre „Coloana Fără Sfârșit”, parcă treci într-o dimensiune transpersonală a Conștiinței și pe care cuvintele sunt prea mici ca să o descrie . Este „Ceva” pe care doar Eminescu îl descrie în „Luceafărul” astfel:
„Nu e Nimic și totuși e
O sete care-l soarbe,
E un adânc asemene
Uitării celei oarbe”.
Cu alte cuvine, acest „Drum Sacru” al spiritualității parcurs de-a lungul Căii Eroilor, se manifestă precum un sui-generis Templu în aer liber consacrat târgujienilor, pe vecie, prin grija testamentară a lui Brâncuși.
Continuînd drumul pe străzile municipiului Târgu Jiu te izbești, la tot pasul, de frumusețea arhitecturii caselor concepute de Juluis Doppelreiter care te transpune în misterul descris cu atâta finețe de Mircea Eliade în nuvela, „Strada Mântuleasa” și a cărei putere de transcedere te portează către Altarul de la poalele Cerurilor.
Impactul arhitectural al caselor concepute de el au înnobilat și spiritualizat orașul conferindu-i o personalitate aparte determinată de stilurile arhitectonice predate în universități renumite și îmbinate cu cel al arhitectului anonim gorjean și pe care nici cele mai negre perioade istorice nu au reușit să o șteargă. Nu în ultimul rând, bisericile din lemn din ținutul Gorjului vădesc o legătură strânsă cu casa țărănească, aspect sesizat de cercetători arhitecturii populare românești. Meșteșugul realizării lor descoperă unitatea tehnică, tipologică și ornamentală care caracterizează aceste repere arhitecturale, realități de netăgăduit ale transmiterii tainelor dăltuirii sculpturii și picturii din generație în generație. Contemplându-le ca și cum în jurul lor nu ar mai fi nimic, avem sentimentul că ne aflăm în fața unor făclii înălțate spre Ceruri, întreținute de iubire, sacrificiu și credință, gata să încălzească mintea și inima noastră.
Fiind precum niște punți între Pământ și Ceruri, aceste monumente arhitectonice, fie că sunt capodopere, case de locuit, biserici din lemn sau alte monumente, definesc sufletul neamului românesc, umilința și credința sa nestrămutată în Dumnezeu pe care-L aduc mereu mai aproape de Inima Sa.
Mai jos atașez câteva fotografii grăitoare prin care putem observa cum anonimul arhitect gorjean, născut și nu făcut, punând compasul peste echer a reușit, prin simplitate, sinceritate, claritate și puritate, să se eleveze spiritual și să transceadă dimensiunile materiale.
Victor BANȚA
