În Duminica a 2-a după Paşti (a Sf. Apostol Toma); Ap. Fapte 5, 12-20; Ev. Ioan 20, 19-31; glas 1, voscr.1, textul Evangheliei care se citeşte la Sfânta Liturghie vine ca să ne întărească în credinţă pe cei care suntem uimiţi de întâlnirea cu Hristos Cel Înviat, să ne dea sprijin pentru a înţelege Taina Învierii Sale, iar, încredinţarea Apostolului Toma, ne dă un răspuns de netăgăduit şi incontestabil, tocmai la această perspectivă a Învierii lui Hristos, dar şi asupra dumnezeirii Sale! Sfântul Apostol Toma a făcut proba palpabilă a Învierii Domnului, în locul nostru, încât nu ne rămâne decât să credem în dumnezeirea lui Iisus Hristos, aşa cum o face acest Apostol, fără să mai pretindem a-L vedea sau a-L pipăi, căci, printr-o astfel de credinţă, putem fi fericiţi şi împliniţi, aici pe pământ şi în veacul viitor! De bună seamă, credința asociată cu îndoiala, asemenea celei a lui Toma, nu înseamnă neapărat necredință, deoarece, puterea de a crede nu e una statică, ci una fundamental dinamică, într-o evoluție a înțelegerii conținutului credinței. În decursul vieții, noi alternăm credința cu necredința şi credem că Hristos a Înviat, dar ne comportăm ca și când am fi slabi în simţire, atunci când îi rănim pe semenii noștri. Credem cu putere că Hristos e Dumnezeu, dar cu toate acestea, nesocotim una sau alta dintre porunci, găsind scuze ca să le încălcăm, spre a ne atinge interesele egoiste şi meschine. Prezentarea întâlnirii Sfântului Apostol Toma cu Iisus cel Înviat presupune şi o reflecţie despre relaţia dintre investigaţiile ştiinţifice şi istorice ale adevărurilor religioase şi credinţa noastră dreptmăritoare, mai ales că astfel de investigaţii sunt considerate de primă im¬portanţă în lumea de azi! Dacă sunt ele irelevante pentru credinţă, sau poate păcătoase, chiar exemplul Apostolului Toma ne arată că nu trebuie să ne pripim, deoarece neîncrederea lui Toma se baza pe chestiuni de maximă importanţă pentru el, astfel încât să fie îndepărtate fără prea multă preocupare ca de nerezolvat, doar pentru că Apostolul Toma dorea să ştie adevărul! În acel moment, Domnul i-a dat lui Toma întreaga dovadă empirică pe care o ceruse, deoarece, Dumnezeu ne arată totdeauna pe Fiul Cel Înviat, care este Hristos Domnul şi nu ne lasă ca să ne rătăcim în drumul nostru spre limanul cel neînviforat al Împărăţiei veşnice!
,,Domnul meu şi Dumnezeul meu!”.
Aşadar, în Duminica a 2-a după Paşti, a Sf. Apostol Toma, putem constata noi înşine că Învierea Domnului a fost un moment aşteptat, uneori greu de crezut, dar mai ales greu de acceptat prin consecinţele sale, fiindcă, noi ne salutăm: «Hristos a Înviat!» şi răspundem: «Adevărat a Înviat!», deci, nu ne salutăm ca în mod obişnuit, aceasta constituind şi o mărturisire de credinţă a noastră, ce se întemeiază pe faptul că Hristos a Înviat! Evanghelia din Duminica Sfântului Apostol Toma aduce lumină în această privinţă şi din conţinutul său aflăm că Mântuitorul Iisus Hristos a intrat la ucenicii Săi Apostoli, trecând cu trupul prin uşile încuiate, ceea ce nu îngăduie legile fizicii şi cunoştinţele existenţei celor pământeşti, prin care să pătrundă un trup material printr-un zid şi prin uşi, fie el şi înviat, zicându-le Sfinţilor Săi Ucenici şi Apostoli: „Pace vouă!”, dar, acest lucru a fost posibil, pentru că Trupul Mântuitorului Cel Înviat era un trup spiritualizat, cuprins în întregime de Duhul Sfânt! Deci, vorbim despre un trup înduhovnicit, transfigurat, mai ales că după Învierea Sa din morţi, Iisus Hristos a instituit şi Sfânta Taină a iertării păcatelor. Fiind vorba despre un dar dumnezeiesc făcut de Iisus Hristos ucenicilor Săi şi prin ei nouă tuturor, ca o împlinire a poruncii săvârşirii Sfintei Euharistii! Ştim bine că Hristos Domnul, înainte de moartea şi Învierea Sa, instituie Sfânta Euharistie, la «Cina cea de Taină», totul însemnând, aşa cum am spus, o împlinire a poruncii săvârşirii Sfintei Euharistii, prin care Dumnezeu ne arată totdeauna pe Fiul Cel Înviat, care este Hristos Domnul şi nu ne lasă ca să ne rătăcim în drumul nostru spre limanul cel neînviforat al Împărăţiei veşnice!
„Pentru că M-ai văzut, ai crezut! Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!”.
Când Hristos Cel Înviat Se arată întâia dată ucenicilor Săi, Apostolul Toma nu era prezent, dar, când Apostolii i-au spus că L-au văzut pe Domnul şi au confirmat modul în care El S-a arătat, Sfântul Apostol Toma a zis: ,,Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede!” (Ioan 20, 25). După opt zile, domnul Iisus Hristos S-a arătat din nou ucenicilor, în acelaşi fel în care S-a arătat şi prima dată, de data aceasta fiind prezent şi Apostolul Toma, căruia Hristos Cel Înviat i s-a adresat direct: „Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fi necredincios, ci credincios”, după care Apostolul Toma a exclamat cu sinceritate şi cu o anumită rugăminte de iertare: ,,Domnul meu şi Dumnezeul meu”, dovedindu-se în felul acesta un mărturisitor puternic, atât al Învierii lui Hristos, cât şi al dumnezeirii Sale! Sfântul Toma a cerut argumente palpabile pentru a se întări în credinţă, mai ales că după ce L-a văzut pe Hristos Înviat, îndoiala lui Toma a fost biruită, iar el a devenit un mărturisitor puternic, atât al Învierii lui Hristos, cât şi al dumnezeirii Sale, fiindcă a văzut cu ochii săi trupeşti pe Iisus Cel Înviat şi L-a mărturisit pe Fiul lui Dumnezeu Cel nevăzut! Desigur, că după ce a fost încredinţat că Cel care intrase prin uşile încuiate era cu adevărat Hristos Cel Înviat din morţi, Domnul Iisus i-a zis Apostolului Toma: „Pentru că M-ai văzut, ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!” (Ioan 20, 29), ceea ce înseamnă că sunt fericiţi cei care, deşi nu l-au văzut cu ochii trupului pe Iisus Înviat, totuşi au crezut în El! Faptul că Sfântul Apostol Toma a văzut semnele cuielor şi al suliţei pe trupul lui Hristos, semnele crucificării vor fi veşnic perceptibile pe trupul Domnului, ca nişte dovezi ale iubirii Sale jertfelnice. Prin acest lucru, Hristos le-a arătat Sfinţilor Apostoli semnul cuielor şi al lăncii pe trupul Său Înviat, pentru ca ei să fie încredinţaţi că El, Cel ce a pătimit şi a murit pe Cruce, este acelaşi cu Hristos Cel Înviat din morţi. Pe nedrept supranumit «Necredinciosul», Apostolul Toma este modelul celui care doreşte să se împărtăşească pe deplin de realitatea Învierii lui Hristos, dar şi prototipul celui care se împărtăşeşte de raţionalitatea credinţei. Pentru că Sfântul Toma nu contestă adevărul Învierii, nici nu se îndoieşte în sufletul său, ci doreşte să fie, asemenea celorlalţi ucenici, martor al lui Hristos Care a trecut prin moarte! De aceea, Îl nedumereşte şi chiar Îl provoacă pe Dumnezeu, ştiind că în Atotputernicia Sa, Acesta îl va cerceta cu amănunţime şi cu o uşoară dojană. În concluzie, Sfântul Apostol Toma este cel care se apropie de Hristos îndoielnic, nesigur, însă, cu dorinţa de a afla adevărul, iar, din moment ce a fost încredinţat de Hristos–Dumnezeu, Sfântul Toma se ridică pe deplin convins ca un Apostol mărturisitor şi jertfelnic, pentru că s-a şi împărtăşit din mărturia lui Hristos Cel Înviat! Pentru noi, cei de astăzi şi pentru toţi cei care vor fi după noi, Apostolul Toma e un exemplu care dovedeşte că îndoiala nu e un păcat, dacă aflarea Adevărului e ultima noastră preocupare mântuitoare! Şi noi suntem chemaţi ca să fim nişte mărturisitori puternici ai Adevărului Învierii lui Hristos şi să strigăm cu bucurie de fiecare dată când ne întâlnim cu El în biserică, prin Sfânta Euharistie, aşa cum a făcut-o Apostolul Toma: „Domnul meu și Dumnezeul meu!”, ca o dovadă că Dumnezeu ne arată totdeauna pe Fiul Cel Înviat, care este Hristos Domnul şi nu ne lasă ca să ne rătăcim în drumul nostru spre limanul cel neînviforat al Împărăţiei veşnice!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
