Tânărul de 29 de ani, din comuna Plopșoru, acuzat de înșelăciune în formă continuată, cu prejudiciu de 235.000 de lei, le-a cerut judecătorilor, la termenul de miercuri, schimbarea încadrării juridice. Magistrații de la Tribunalul Gorj i-au respins acțiunea.
,,Respinge cererea privind schimbarea încadrării juridice a faptei reţinută în sarcina inculpatului, din înşelăciune în formă continuată, prev.de art. 244 alin.1 şi 2 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal (137 acte materiale), în infracţiunile de înşelăciune în formă continuată, prev.de art. 244 alin.1 şi 2 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal şi infracţiunea de şantaj, prev.de art. 207 alin.1, 2 şi 3 din Codul penal. Cu apel odată cu fondul”, a stabilit instanța. Următoarea înfățișare va avea loc pe 10 iunie. Bărbatul se află sub control judiciar. Acesta este obligat să nu depăşească limita teritorială a județului Gorj, decât cu încuviinţarea judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată, să nu se apropie la o distanţă mai mică de 20 de metri de persoana vătămată și de martorul din dosar, să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme. În caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care-i revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Bărbatul a fost trimis în judecată, la începutul lunii octombrie a anului trecut, de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu.
Peste 200.000 de lei, ceruți pentru rezolvarea unor așa-zise probleme penale
Acesta este acuzat că ar fi obținut sume de bani considerabile de la o femeie din comuna Urdari. Cei doi ar fi lucrat împreună în Ungaria, acesta fiind cel care ar fi transportat-o la locul de muncă, iar coșmarul ar fi început pentru femeia, care are și probleme de sănătate, atunci când s-a întors în țară. Mai întâi i-ar fi spus că este bolnav și are nevoie de sprijin, apoi a pus la cale un plan care i-ar fi adus și mai mulți bani. ,,La data de 16 septembrie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au fost sesizați de o femeie de 45 de ani, din comuna Urdari, cu privire la faptul că, în perioada noiembrie 2024 – septembrie 2025, un tânăr de 29 de ani, din comuna Plopșoru, ar fi indus-o și menținut-o în eroare, prin prezentarea ca adevărată a unor fapte mincinoase, în sensul că acesta ar suferi de anumite afecțiuni medicale, dar și cu privire la faptul că femeia ar fi administratorul unei societăți comerciale, înregistrată în Ungaria, care ar avea probleme cu legislația penală. În aceeași perioadă, tot în scopul dobândirii, în mod injust, de foloase patrimoniale, tânărul ar fi contactat-o pe femeie, prezentându-se ca având mai multe calități, respectiv cea de polițist, avocat și judecător în Ungaria, împrejurări în care ar fi convins-o să-i remită diverse sume de bani, în cuantum total de aproape 235.000 de lei, pentru a-și rezolva așa-zisele probleme penale. În urma continuării cercetărilor și a probatoriului administrat în cauză a fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată (137 de acte materiale), față de tânărul de 29 de ani”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, la începutul anchetei. Totodată, polițiștii de investigații criminale au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, emis de Judecătoria Târgu-Jiu, la domiciliul tânărului, din comuna Plopșoru, ocazie cu care au fost identificate mai multe mijloace materiale probă și sume de bani. Suspectul a fost reținut și pentru o perioadă arestat preventiv. Ancheta a fost coordonată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu.
L.F.







































