Procuroarea Ionela Valeria Gheju va continua să conducă Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Cărbunești, după ce delegarea sa în funcția de prim-procuror a fost prelungită cu încă șase luni.
Decizia a fost luată în unanimitate de Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, în ultima ședință.
„Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât prelungirea delegării în funcția de prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Cărbunești a doamnei GHEJU IONELA VALERIA, procuror în cadrul acestei unități de parchet, începând cu data de 15.04.2026, până la ocuparea funcției prin concurs sau examen, în condițiile legii, dar nu mai mult de 6 luni”, a decis CSM.
Ionela Valeria Gheju se află la conducerea unității de parchet din Târgu Cărbunești din 15 aprilie 2022, în baza unor delegări succesive. Aceasta activează ca procuror în cadrul instituției de la sfârșitul lunii decembrie 2019.
Anterior intrării în magistratură, Gheju a ocupat funcția de consilier juridic în cadrul Complexului Energetic Oltenia.
I.I.







































