Păstrăm cu sfinţenie în inima noastră un mare adevăr, acela că oricine şi-a luat curajul şi timpul necesar ca să se apropie de Dumnezeu, nu rămâne indiferent la ceea ce se întâmplă în această lume, mai ales că unii s-au apropiat deschis, cu sinceritate, cu mult respect ş cu multă dragoste de Domnul nostru Iisus Hristos şi au căpătat mântuirea pentru a-L urma cu încredere, în timp ce alţii L-au privit fără respect, ba chiar cu intenţii ascunse ca să-L învinuiască, să caute ceva de care să-L acuze, dar şi în acest caz, adesea, s-au petrecut lucruri ciudate, pentru că mulţi necredincioşi şi împotrivitori ai Domnului au descoperit în Iisus Hristos, nu doar un Om nevinovat, ci, chiar un Mântuitor de care aveau nevoie la vreme de încercare! Aşa se face că ateii s-au aplecat asupra Sfintei Scripturi, doar ca să caute unele argumente forţate pentru necredinţă, chiar au ajuns ca să spună ca şi marele scriitor Charles Dickens: «Biblia este cea mai bună carte care a fost sau va fi cunoscută în lume», şi chiar dacă Saul din Tars a fost un mare prigonitor al creştinilor, totuşi, el a devenit Sf. Apostol Pavel, apostolul neamurilor. Se pare că ateul înrăit are în centru un asemenea personaj care nu şi-a făcut timp ca să se apropie de Domnul Iisus Hristos cu sinceritate şi cu credinţă, ci, cu un gen de rea voinţă şi interese materiale, fiind asemenea fariseilor şi cărturarilor care căutau ca să găsească ceva de care să-L poată acuza pe Domnul. Un asemenea subiect nu este doar unul imaginar, ci este unul foarte plauzibil, deoarece, aşa cum arată Sf. Ev.. Matei (12,14), după ce Domnul l-a vindecat pe omul cu mâna uscată: «Fariserii au ieşit afară şi s-au sfătuit cum să-L omoare pe Iisus», iar Sf. Ev. Ioan (5,16) menţionează: «Din pricina aceasta, (pentru că se făcea pe Sine Fiul lui Dumnezeu, şi călca Sabatul), iudeii au început să-L urmărească pe Iisus şi căutau să-L omoare!». De aceea, fiecare dintre noi suntem chemaţi ca să ne apropiem de Dumnezeu, să-L căutăm cu iubire, fie că suntem credincioşi, fie că suntem împotrivitori în vreun aspect al credinţei, ca să plecăm din această lume cu bucuria că L-am întâlnit pe Domnul Hristos şi ne-am închinat Lui cu toată inima!
,,Am descoperit că, de fapt, Dumnezeu mă căuta pe mine”!
Dar, să vedem şi o întâmplare edificatoare ce poate să ne apropie iremediabil de Dumnezeu Tatăl, de Mântuitorul Iisus Hristos Fiul, de Maica Domnului şi de credinţa dreptmăritoare! Astfel: Trei buni prieteni şi-au făcut o promisiune, că vor cutreiera lumea, iar după trei ani se vor reîntâlni aducând cu ei lucrul cel mai de preţ pe care l-ar putea găsi. Primul plecă în căutarea unei pietre preţioase, neimaginat de frumoasă şi valoroasă, pentru că străbătu mări şi ţări, deşerturi şi munţi, cutreieră oraşe până când o găsi undeva. Cel de-al doilea, nu căută atât de mult ca primul, până când găsi o fată cu chipul blând şi surâzător cu care se căsători şi îşi zise în sinea lui că nimic nu este mai de preţ decât doi oameni care se iubesc! Aşa cugeta în sufletul său îmbătat de iubire! Aşadar, se apucară amândoi ca să-l aştepte pe cel de-al treilea prieten, care plecase în căutarea Lui Dumnezeu. Un lucru destul de îndrăzneţ, deoarece îi consultase pe cei mai vestiţi înţelepţi din toate ţările, dar nimic nu l-a convins, iar, apoi a constatat că răspunsul căutărilor sale se lăsa mult aşteptat. Dar, într-o zi, obosit de atâta umblare şi căutare, se aşeză pe iarbă, la marginea unui lac şi urmări cu privirea o raţă care-şi căuta îngrijorată puii, aflaţi mai departe de ea. Bobocii erau mulţi şi sprinteni, iar raţa îi căută până la apusul soarelui, înotând printre trestii, până când îl recuperă şi pe ultimul puişor plăpând şi rătăcit! Atunci, omul surâse în sinea lui şi se grăbi de întoarcere, iar, la revederea prietenilor, clipa a fost emoţionantă, pentru că primul se lăudă cu piatra nestemată, cel de-al doilea cu soţia frumoasă, după care, fiind nerăbdători, primii doi îl întrebară pe cel de-al treilea prieten: «Tu, ce ai găsit de preţ? Trebuie să fie ceva minunat, de vreme ce ai întârziat atât, pentru că citim un răspuns din zâmbetul tău! Dezvăluie-ne Taina!», după care, prietenul zâmbitor şi cu ochii plini de fericire le-a răspuns: ,,L-am căutat pe Dumnezeu”, răspunse stingher tânărul. „Şi L-ai găsit?”, întrebară cei doi, plini de uimire! „Da, dar am descoperit că, de fapt, Dumnezeu mă căuta pe mine”! O întâmplare minunată care seamănă cu o «lecţie de viaţă» şi de mare credinţă în Dumnezeu!
,,Eu sunt Păstorul cel bun, ce-Şi pune sufletul pentru oile sale”!
Se pare că dintotdeauna, dar, mai ales astăzi, în întreaga creștinătate, noi cinstim Păstorul Care și-a dat viața pentru turma Sa, Păstorul Iisus Hristos Care spune: ,,Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce nu intră pe uşă, în staulul oilor, ci sare pe aiurea, acela este fur şi tâlhar. Iar, cel ce intră prin uşă este păstorul oilor. Acestuia, portarul îi deschide şi oile ascultă de glasul lui, şi oile sale le cheamă pe nume şi le mână afară. Şi când le scoate afară pe toate ale sale, merge înaintea lor, şi oile merg după el, căci cunosc glasul lui. Iar după un străin, ele nu vor merge, ci vor fugi de el, pentru că nu cunosc glasul lui”, iar, după cele spuse Apostolilor în felul acesta, Domnul Hristos a continuat: ,,Adevărat, adevărat zic vouă: Eu sunt uşa oilor. Toţi câţi au venit mai înainte de Mine sunt furi şi tâlhari, dar oile nu i-au ascultat. Eu sunt uşa: de va intra cineva prin Mine, se va mântui; şi va intra şi va ieşi şi păşune va afla! Furul nu vine decât ca să fure şi să junghie şi să piardă. Eu am venit ca viaţă să aibă şi din belşug să aibă! Eu sunt Păstorul cel bun, ce-Şi pune sufletul pentru oile sale. Iar cel plătit şi cel care nu este păstor, şi ale cărui oi nu sunt ale lui, vede lupul venind şi lasă oile şi fuge; şi lupul le răpeşte şi le risipeşte. Dar cel plătit fuge, pentru că este plătit şi nu are grijă de oi. Eu sunt păstorul cel bun şi cunosc pe ale Mele şi ale Mele Mă cunosc pe Mine! Precum Mă cunoaşte Tatăl şi Eu cunosc pe Tatăl! Şi sufletul Îmi pun pentru oi! Am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta. Şi pe acelea trebuie să le aduc, şi vor auzi glasul Meu şi va fi o turmă şi un păstor. Pentru aceasta, Mă iubeşte Tatăl, fiindcă Eu Îmi pun sufletul, ca iarăşi să-l iau. Nimeni nu-l ia de la Mine, ci Eu de la Mine Însumi îl pun. Putere am Eu ca să-l pun şi putere am iarăşi ca să-l iau. Această poruncă am primit-o de la Tatăl Meu!” (Ioan 10, 1-18). Astfel Domnul se adresează locuitorilor Ierusalimului, prezentându-Se pe Sine ca fiind Păstorul cel bun, iar, subiectul central al acestei teme îl reprezintă simbolul, atât de des întâlnit în paginile Sfintei Scripturi, și anume «Păstorul cel bun», o sintagmă relevantă şi edificatoare, mai ales că, poporul ales, era în mare parte nomad, de la strămoșul Avraam, care vine cu turme de oi, până la păstorii care, în noaptea cea sfântă, străjuiau împrejurul turmelor lor (Luca 2, 8), și unde îngerul Domnului le aduce vestea cea mare a Nașterii Mântuitorului, în cetatea lui David (Luca 2, 11), dar, poate şi ca o imagine a păstorilor din jurul arcului nostru carpatic! De altfel, imaginea păstorului era cunoscută, mai ales că, pe îngustele căi de acces ale Ierusalimului, zilnic, păstorii duceau la pășune turmele lor, mare parte din ele trebuind să iasă din cetate pe poarta deja consacrată, numită «Poarta oilor», deci, o imagine îndumnezeită prin esenţa ei! Pentru că asumându-și rolul de Păstor, Mântuitorul Hristos folosește un simbol, binecunoscut de toți iudeii pioși, care cercetau scrierile profeților și care așteptau timpurile mesianice, timpuri de pace și prosperitate. În încheiere, să spunem că Profetul Iezechiel dedică capitolul 34 al cărții sale, marelui Păstor, chemat să cerceteze, să poarte de grijă oilor sale și chiar să se sacrifice pentru viața lor, pentru că spune Dumnezeu: „Voi pune peste oile Mele un singur păstor, care le va paște, voi paște oile Mele și Eu le voi odihni, zice Domnul Dumnezeu. Oaia pierdută şi rătăcită o voi întoarce la staul, pe cea rănită o voi lega şi pe cea bolnavă o voi întări”! Așa zice Domnul Dumnezeu: ,,Iată Eu vin la păstori; le voi cere înapoi oile Mele din mâna lor şi îi voi împiedica să nu mai pască oile Mele, Eu Însumi voi purta grijă de oile Mele şi le voi cerceta” (Iezechiel 34, 2-20).
Profesor dr. Vasile GOGONEA
