De menționat că postmodernismul a fost susținut de critici și istorici literari precum Nicolae Manolescu, Ioan Holban, Eugen Barbu, Eugen Simion, Mircea Bârsilă, Cristian Livescu, Aurel Pantea, Ion Pachia Tatomirescu, Emilian Marcu, Constantin Stancu, Sonia Elvireanu ș.a.
Dar istoria și critica literară a schimbat paradigma postmodernistă cu cea transmodernistă, cea de-a doua fiind pur și simplu revoluționară, selectând, configurând, elogiind fără rezerve unde evoluția unui scriitor a cerut (ca în cazul unor Gabriel Chifu, Adrian Alui Gheorghe, Mircea Bârsilă, Mircea Petean, Silviu Doinaș Popescu ș.a.).
Transmodernismul și-a asumat misiunea de a elabora o nouă doctrină estetică, de-a remodela textul literar din perspectivă hermeneutică și transdisciplinară, incluzând de pildă cuceririle fizicii cuantice, ale psihanalizei, ale mitoorfiei, ale mitozofiei și semioticii literare, ale științelor umaniste, ale poeticii matematice etc.
Totodată reconcilierea dintre profan și sacru e o altă componentă importantă a acestui recent înființat curent estetico-artistico-literar; temelia este o democratizare mai largă a tipurilor de producție poetică, narativă, critică ori teoretică (Solomon Marcus, Adrian Dinu Racheru, Theodor Codreanu, Gheorghe Grigurcu, Lucian Gruia, Constantin Cubleșan, Basarab Nicolescu, Cassian Maria Spiridon, Virgil Bulat, Ioan Țepelea ș.a.).
În calitatea sa de promotor al transmodernismului, domnul prof. univ. Ion Popescu-Brădiceni, doctor în filologie al Universității din Craiova, scriitor profesionist (membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Alba-Hunedoara) și vechi ziarist cu diplomă a Ministerului Culturii de consilier editorial, a militat, repet, pentru schimbarea din mers a destinului literaturii românești și europene, oferind, în slujba viitoarei sale evoluții CALEA TRANSMODERNĂ; din perspectiva căreia, creația literară (poezia, proza, teatrul, eseul, articolul critic etc.) este un joc, liber, suplu, plurivoc, recuperator și remodelator ce sincronizează deopotrivă cu Occidentul și Orientul în materie de tehnică stilistică, negând ezoterismul prin azoterism (un concept nou, inteligent formulat – n.m., C.Ș.), care constă într-o transformare de adecvare la noul mers al lucrurilor în Euroasia și pe orizontală și pe verticală la existența integratoare a istoriocriticii literare de azi și din viitorul apropiat.
Mesajul lui Ion Popescu-Brădiceni se regăsește în cod, în analiza intrastructurală intrinsecă, abisalizată, în stimularea suficienței de sine a Textului literar, în edificarea propriului crez autohton, în construirea unui sistem de interpretare cauționat de o bibliografie impresionantă. În acest context, ilustrându-și aparatul ideokratic, Ion Popescu-Brădiceni a emis „Istoria transmodernistă a literaturii române contemporane / Scriitori români contemporani și cărțile lor esențiale” apărută, fiindcă a cunoscut succesul scontat, în două ediții numai în 2023, fiind automat premiată de Uniunea Scriitorilor din România: Filiala Alba-Hunedoara pe data de 20 noiembrie 2024.
Concepția reiterată de autor (I.P.B.) constă în autenticitate, experiență agonală, efortul creativ recatalizat, metametodologia de avangardă (inclusiv de revoluționare a textului literar-artistic-estetic-poetic n.m., C.Ș.), spulberarea vechii retorici spre-a fi înlocuită cu-o transretorică aferentă cauzei de supraviețuire literară, din pricină că literatura actuală se află în pericol de a-și pierde scopul și obiectul, de a periclita zestrea culturală a umanității, de la Epopeea lui Ghilgameș încoace până la Mircea Cărtărescu, recent respins încă o dată de Academia Română (cu 73 de voturi pentru, insuficiente acordării titlului de academician scriitorului care a fondat efectiv, scriptural și doctoral, postmodernismul în România lui Nicolae Ceaușescu și a lui Nicolae Manolescu n.m., C.Ș.).
Decizia opțională pentru Calea Transmodernă este epocală; ea instaurează noi coordonate continuității tradiției literare moderniste, de la Victor Hugo și Arthur Rimbaud încoace până la, de exemplu, Mircea Bârsilă și Paul Celan; ea luptă pentru conservarea și permanenta recitire a moștenirii milenare. Transmodernismul lui Ion Popescu-Brădiceni investighează procesul creativității literare, revizuindu-l teoreticopragmatic ca pe un dat existențial dar și ca pe un dar vocațional. Ba și promulgând legile transmodernismului fără a pregeta în seria clujeană a cărților sale titluri provocatoare, semnificative și cruciale.
Masiva „Istorie transmodernistă a literaturii române contemporane / Scriitori români contemporani și cărțile lor esențiale” numără 1690 pagini. Criteriile ei descind din zona transhermeneuticii, considerată de unii cronicari literari „elitistă”. Însă cine-o lecturează descoperă secretele de maestru ale domnului Ion Popescu-Brădiceni, poet „monstruos” înainte de toate care distruge vechiul, destructurându-l și restructurându-l aproape simultaneist. „Istoria-i transmodernistă” explorează lumea universurilor și a idiomurilor poetice cu o libertate a punctelor de vedere fabuloasă. Cutează a-și reîntemeia discursul și savant dar și explicit, și ezoteric și exoteric, și clasicist și avangardist, și aulic dar și eretic (ca un herald ereziarh – n.m., C.Ș.) fără ezitări ale tonului și academic dar și ironic, și entuziast dar și rezervat. Posedă o cultură vastă, de veritabil șantier al unei cercetări asidue, de-o jumătate de secol (1973-2023). O bucurie nesecată îi adapă fiecare filă parcursă. O dezinvoltură de invidiat îi pliază până la nuanțe infinitezimale frazele și paragrafele.
În concluzie + cum au considerat și alți exegeți ai operei domniei-sale, doctorul în filologie și scriitorul Ion Popescu-Brădiceni e un sacrificial, un altruist, un homo socius, dedicat comunicării privilegiate cu cine-i capabil să-i reziste în dialog. E un om cu o educație civică și cu o atitudine politică fermă; e un proeuropean convins, un apărător al păcii pe planetă, un ecologist de neclintit în argumentele sale. De regulă, conferințele sale publice sunt irefutabile, iar aparițiile în presă se circumscriu liniei Maiorescu-Lovinescu-Călinescu-Manolescu-Simion. Vocea de modelator al noii paradigme transistorice: transmodernismul total și rotund, poliedral și cosmocentric îi e din ce în ce mai auzită. O pleiadă de valoroși cronicari actuali i-au comentat opera în reviste prestigioase. De pildă, foarte recent Sonia Elvireanu și Constantin Stancu, i-au transvaluat cartea de poeme și sonete „Ieșirea spre cer” în revistele „Discobolul” și respectiv „Acolada”.
Constantin C. Șișiroi
