Anul acesta, în ziua de 16 martie, s-au împlinit 69 de ani de la trecerea la cele veșnice a părintelui sculpturii moderne, Constantin Brâncuși, prilej cu care autoritățile județului Gorj au organizat o serie de manifestări comemorative și nu numai.
Depunere de coroane și slujbă de pomenire pentru Brâncuși
Astfel, Consiliul Județean Gorj, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, a organizat o depunere de jerbe cu flori la statuia lui Brâncuși din fața sediului Casei de Cultură a Sindicatelor din municipiul Târgu-Jiu. Seria de manifestări a
continuat cu o deplasare pietonală pe traseul Strada Victoriei-Calea Eroilor-Biserica cu hramul ,,Sfinții Apostoli Petru și Pavel”. Aici, în incinta lăcașului de cult religios, un sobor de cinci preoți a săvârșit o frumoasă slujbă de pomenire pentru Constantin Brâncuși, la aproape șapte decenii de la trecerea lui în eternitate.
Expoziție stradală, în fața sediului CJCPCT Gorj
În fața sediului Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj a avut loc ulterior vernisajul unei expoziții stradale intitulate ,,Brâncuși – Interpretări grafice contemporane”, expoziție dedicată titanului născut în Hobița Gorjului.
Marele sculptor gorjean s-a stins din viață la 16 martie 1957, la Paris, cu regretul că nu poate reveni acasă, acolo unde s-a născut. Slăbit din cauza suferinței, Brâncuși l-a chemat
la el pe ÎPS Părinte Arhiepiscop TEOFIL care slujea la Biserica ortodoxă română din capitala Franței, pentru a se spovedi și a se împărtăși. După aceasta, Constantin Brâncuși spune: ,,mor cu inima tristă că nu mă pot întoarce în țara mea!”. La 16 martie 1957, ora 2 dimineața, Constantin Brăncuși se stinge din viață, iar în ziua de 19 martie este înmormântat în cimitirul Montparnasse din Paris.
Marius STOCHIȚOIU







































